Confuzia

Pe Alexei Navalny l-au arestat imediat cum s-a prezentat la ghişeul pentru controlul paşapoartelor. Asta după ce au încercat, cu câteva luni înainte, să îl otrăvească. Şi după ce, cu câteva zile înainte, îi arestaseră fratele. Mă refer la regimul lui Vladimir Putin, care seamănă din ce în ce mai mult cu administraţia din Corleone, în anii '70. Dar asta ştim. Nu cred că există vreun cititor al acestui ziar care să aibă vreo iluzie despre ceea ce trece drept "guvernare" în Rusia. Subiectul meu este altul. Chiar Navalny.

Există, în comedie, un procedeu, acela al identităţii greşite. În filmul Agent fără voie (The Man, 2005), un biet dentist este confundat cu un periculos traficant de arme. Omul, în toată inadecvarea sa hazlie, reuşeşte totuşi să îi ducă de nas pe infractorii cu care este nevoit să negocieze.

Acum însă nu mai este de râs. Am văzut reacţiile comunităţii internaţionale la arestarea lui Navalny. Şi eu cred că acuzaţiile sunt cusute cu aţă albă, iar maniera în care acesta a fost arestat este ostentativă. Dar Navalny nu este nicidecum cavalerul pe cal alb, în toată această poveste.

A reacţionat, văd, şi actualul ministru de Externe al României, care se plânge că "represiunea împotriva Opoziţiei este inacceptabilă".

Asta cam aşa este, dar poate că ar fi fost bine să îşi păstreze muniţia diplomatică pentru o ţintă mai potrivită. Navalny susţine secesiunea pro-ruşilor din Republica Moldova, anexarea peninsulei Crimeea la Rusia, şi crede că ruşii şi ucrainenii sunt acelaşi popor.

Pe scurt, Navalny este un naţionalist. Desigur, acesta nu este un motiv sau o scuză pentru a-i turna otravă în ceai. Dar opinia publică din Europa este rău servită de mass-media şi de politicieni. Din faptul că Navalny este un oponent al lui Putin nu rezultă că el ar fi un politician decent, unul pe care democraţiile europene ar trebui să îl considere un partener.

Dacă doar Navalny ar fi în această situaţie, încă nu ar fi aşa o problemă. Dar văd că avem un obicei să confundăm personajele.

Un exemplu recent este Aung San Suu Kyi. În 1991, femeia a primit premiul Nobel pentru pace. Occidentul a fost mişcat până la lacrimi de lupta ei pentru "democraţie", pe vremea când Birmania era condusă de o juntă militară. Există o vorbă populară: "Dă-i cuiva puterea şi ai să vezi atunci cine este". Partidul lui Aung San Suu Kyi a câştigat alegerile, în 2005, cu o majoritate zdrobitoare. Din acel moment, şi-a dat arama pe faţă. Armata birmaneză a masacrat civili, iar autorităţile au închis jurnalişti. Cei care alergau să facă o poză cu Aung San Suu Kyi acum au început să îi retragă premiile şi diplomele.

Noi l-am avut pe Nicolae Ceauşescu. Calfa de cizmar din Scorniceşti a reuşit să păcălească întregul mapamond, pozând în porumbelul păcii. A fost plimbat cu caleaşca de regină, la Londra. Soţia sa, care cu greu reuşea să lege două fraze, a primit tot felul de onoruri academice.

Un caz încă şi mai scandalos este acela al lui Adolf Hitler. În 1939, Mahatma Gandhi îi scria acestuia: "Dragă prietene... Tu eşti astăzi singura persoană din lume care poate preveni războiul". În 1940, geniul lui Gandhi îi dă ghes să scrie, cancelarului german, un mesaj încă şi mai explicit: "Nu mă îndoiesc de curajul tău şi de dedicaţia pentru ţara ta, şi nici nu cred că eşti monstrul pe care îl descriu oponenţii tăi". Gandhi se referă, desigur, la englezi, care încasau bombe în cap de la aviatorii lui Herr Hitler. Scrisoarea se termină cu o referinţă la "Signor Mussolini", pe care Gandhi mărturiseşte că a avut "onoarea" să îl întâlnească la Roma, în 1931.

Mai aproape de noi, îl avem pe Mihail Gorbaciov. Las la o parte cariera lui de secretar-general al Partidului Comunist din URSS. Pot să înţeleg de unde provine o anumită doză de simpatie pentru el. Dar credeam că a trecut suficient timp ca să ne trezim. Gorbaciov a sprijinit, la rândul său, anexarea peninsulei Crimeea, a acuzat Occidentul de "triumfalism" şi a criticat în repetate rânduri NATO.

Domnii şi doamnele care acordă premiul Nobel pentru pace trebuie că sunt nişte persoane predispuse la asemenea confuzii. Pe lângă Gorbaciov, premiul l-au primit, printre alţii, Nelson Mandela (un revoluţionar marxist), Mairead Maguire (o activistă anti-israeliană şi anti-americană), sau Wangari Maathai (o activistă din Kenya care vehiculează o teorie a conspiraţiei potrivit căreia virusul SIDA a fost creat de occidentali, în laborator).

Şi Uniunea Europeană se pare că ne confundă, pe noi, europenii, cu alte popoare, de prin junglă. Altfel nu îmi explic o decizie bizară a Autorităţii Europene pentru Securitatea Alimentelor. Pentru prima dată, a aprobat folosirea unei... insecte ca hrană. Este vorba de larvele viermelui de făină. Se pare că sunt cincisprezece firme care se pregătesc să pună pe piaţă burgeri, paste, biscuiţi, degeţele (fingers), brioşe sau chiar smoothies fabricate din mica creatură. Cred că este momentul acela, în sala de cinema, când spectatorii încep să o şteargă englezeşte...