Transportul de ţiţei din România a scăzut cu 30% în primele 10 luni din 2009, la 7,55 mil. tone, faţă de aceeaşi perioadă din 2008,din cauză că rafinăriile au importat cantităţi mai mici de ţiţei, Conpet estimând că scăderea de 30% se va păstra la nivelul întregului an 2009,iar în 2010 va fi de 10%.
"În primele 10 luni ale acestui an, Conpet a transportat 7.558.956 tone ţiţei, cu 30% mai puţin faţă de cantitatea de ţiţei transportată în aceeaşi perioadă a lui 2008, de 10.752.653 tone. Diferenţa se datorează crizei economice. Rafinăriile au produs mai puţin, şi-au redus importurile de ţiţei, iar Conpet transportă implicit mai puţin ţiţei", a declarat pentru Agenţia NewsIn directorul de operare al companiei, Nicolae Dobromir.
Acesta estimează că, şi la nivelul lui 2009, cantitatea de ţiţei transportată de Conpet va fi în scădere cu cel mult 30% faţă de anul 2008, la fel ca în primele 10 luni. Iar pentru anul viitor, ar putea fi vorba de o scădere cu 10% a ţiţeiului transportat.
"Pentru 2010, estimăm o scădere cu cel mult 10% a cantităţii de ţiţei transportată, faţă de acest an. Contractele pentru anul viitor nu au fost încă semnate, însă am avut deja discuţii cu toţi clienţii noştri tradiţionali, Petrom, Rompetrol, LukOil şi Steaua Română din Câmpina, care nu au un plan de marketing în totalitate", a declarat directorul de operare al Conpet.