Conservatorii europeni

Acum ceva timp am publicat un editorial în care analizam perspectivele politice şi electorale ale Partidului Naţional-Liberal. Acum voi analiza perspectivele Partidului Democrat-Liberal. Mai întâi, însă, o mică istorioară. Zilele trecute, pentru că alegerile europene bat la uşă, i-am întrebat pe mai mulţi membri şi simpatizanţi ai PD-L-ului din ce grup parlamentar face parte acest partid în Parlamentul European (PE). Unul singur a ştiut răspunsul exact. Toţi ceilalţi cre­deau că PD-L face parte din grupul PPE (Partidul Popular European).

Răspunsul corect: grupul PPE-DE. Particula de la final îi desemnează pe Democraţii Europeni. PPE este doar partidul, nu şi grupul parlamentar. Acesta e format din reprezentanţii PPE plus un grup afliat, compus mai ales din conservatorii britanici, care au refuzat să adere formal la PPE. Ca atare, PPE-DE are 277 de membri, fiind cel mai mare grup din PE. Totuşi, pentru că PE are peste 700 de deputaţi, PPE-DE este, frecvent, într-o coaliţie de facto cu cel de-al doilea grup (218 membri) al Partidului Socialist European (PSE). La PPE e afliliată, pe lângă PD-L, şi UDMR. La PSE este afliat PS-D, iar la grupul ALDE (100 de membri) este afliat PN-L.

Aceasta e scena politică a Parlamentului European din punctul de vedere al actualelor partide româ­neşti. Dar nu pentru mult timp. În Iunie vor avea loc alegeri. Fiind des­făşurate pe un sistem proporţional, în circumscripţie unică naţională, ele nu vor aduce prea multe surprize. Surpriza va veni când reprezentanţii partidelor româneşti vor ajunge în Parlamentul European.

Motivul e simplu. Zilele trecute s-a definitivat acordul prin care conservatorii britanici se vor despărţi de PPE. Probabil că ei vor avea aproape 30 de deputaţi. Împreună cu euro-deputaţii partidului actualului premier ceh, Topolanek, plus alţi euro-deputaţi (probabil din Polonia şi Suedia, în special) îşi vor face un grup distinct numit Conservatorii Europeni (CE).

Pentru PD-L, acela va fi un moment în care, vrând-nevrând, vor trebui să se repoziţioneze. Nu doar în raporturile de influenţă din cadrul Parlamentului European, ci şi în raport cu propriul electorat şi cu doctrina proprie.

În esenţă, există două posibilităţi. Prima ar fi să rămână în PPE şi să continue să activeze în grupul eu­ro- parlamentar al acestui partid. Există aici, evident, avantantajul drumului bătut. Iar PPE s-ar putea să rămână principalul grup din PE (deşi va fi practic la egalitate cu PSE; diferenţa va fi mică, într-un sens sau în altul). Iar o rămânere în PPE va fi, în mod necesar, însoţită de o clarificare doctrinară, pentru că PPE este construit, practic, în jurul creştin-democraţilor germani şi spanioli, precum şi a dreptei cen­triste franceze şi ita­liene.

Dar dacă PD-L ar adera la grupul format în jurul conservatorilor englezi?

Această posibilitate deschide avantaje considerabile. Chiar dacă PPE ar rămâne primul grup din Parlamentul European, PD-L va avea acolo o poziţie marginală, în virtutea proporţiei voturilor disponibile (probabil nu mai mult de 10 sau 11 începând cu luna Iunie). În grupul Conservatorilor Europeni, pe de altă parte, PD-L ar fi al doilea partid. Ce e de preferat: să fii pe locul 6 sau 7, ca pondere, în primul grup, sau să fii pe locul 2 în grupul nr. 4? Altfel spus: să fii, în a doua variantă, un sub-grup indispensabil partenerilor tăi, sau, în prima variantă, doar un grup (uneori) util?

Mai e ceva. Datorită sistemului de vot proporţional, partidele creş­tin- democrate din PPE sunt, de regulă, membre ale unor coaliţii de guvernare în ţările lor. Sistemul majoritar din Marea Britanie şi Franţa face ca (de regulă), partidele de acolo să nu aibă nevoie de parteneri. Iar în Regatul Unit nici nu avem fenomenul coabitării între un Preşedinte de o culoare politică şi un Legislativ de altă culoare. Altfel spus: o alianţă cu conservatorii britanici ar aşeza PD-L-ul în poziţia de interlocutor politic privilegiat al unuia din cele mai puternice guverne din Uniune din 2010, când conservatorii vor câştiga, după toate probabilităţile, majoritatea în Parlamentul britanic.

Alt avantaj, încă şi mai important, ar fi cel al clarificării ideologice. PPE este un euro-partid centrist, dominat de creştin-democraţi. Deocamdată, PD-L, ca şi celelalte partide din România, se află într-o stare de clar-obscur ideologic, reunind, printre membri şi simpatizanţi, social-liberali, ultra-liberali, conservatori, creştin-democraţi, alături de populişti şi de simpli oportunişti. O aderare la grupul Conservatorilor Europeni ar împlica şi o angajare mai clară de partea Dreptei liberale clasice, conservatoare, şi o relativă delimitare de centrismul creştin-democraţiei. O mişcare logică în contextul trecerii către un sistem de vot majoritar în România şi al bipolarizării scenei politice.

Oricum ar fi, cele două grupuri, PPE şi CE, vor fi oricum nevoite să colaboreze în Parlamentul European, ca parte a Dreptei europene. Problema este ce fel de linie politică îşi va asuma PD-L.