CONSERVATORII ŞI-AU ALES O NOUĂ CONDUCERE: Daniel Constantin, noul preşedinte al Partidului Conservator

CĂTĂLIN DEACU
Ziarul BURSA #Politică / 1 martie 2010

Daniel Constantin, noul preşedinte al Partidului Conservator

Ieri a avut loc, la Palatul Parlamentului, Congresul Partidului Conservator (PC). Cei 1.400 de delegaţi prezenţi la lucrările Congresului s-au reunit să aleagă noua echipă de conducere a PC şi să decidă noul statut al partidului, după ce fostul lider al formaţiunii, Daniela Popa, a demisionat, optând pentru un post în Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

În competiţia pentru şefia PC s-au înscris doi candidaţi: Daniel Constantin, fostul şef al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi liderul PC Hunedoara, Petru Mărginean.

Totodată, pentru funcţia de secretar general a candidat Codruţ Sereş, politician ce a deţinut această funcţie şi până în prezent.

Piedone - prim-vicepreşedinte , Codruţ Sereş - secretar general

Fostul şef al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Daniel Constantin, este noul preşedinte al Partidului Conservator (PC).

Daniel Constantin a câştigat alegerile din cadrul Congresului extraordinar al partidului cu 975 de voturi, devansându-l pe contracandidatul său Petre Mărginean, liderul conservatorilor hunedoreni, care a obţinut doar 398 de voturi.

Daniel Constantin, în vârstă de 32 de ani, devine astfel, cel mai tânăr preşedinte de partid politic din ţară.

În aplauzele sălii întregi, primul care l-a felicitat pe Daniel Constantin a fost fondatorul partidului, Dan Voiculescu, care, întrucât este şef al televiziunilor Antena prin ficele sale, tot aşa este şef al PC prin preşedinţii săi. Astfel că nu are importanţă prea mare cine este preşedinte.

De altfel, Petre Mărginean nu a părut deloc afectat de rezultatul alegerilor, obţinând şi el aplauze la scenă deschisă, fapt ce a stârnit impresia că rezultatul alegerilor era ştiut dinaintea Congresului.

În cadrul lucrărilor ce au avut loc, ieri, la Palatul Parlamentului, cei 1400 de delegaţi prezenţi au votat şi noul statut al partidului. Principala modificare adusă statutului a fost înfiinţarea funcţiei de prim-vicepreşedinte, ce va fi ocupată de primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.

Totodată, Congresul PC a adoptat, în unanimitate, mandatarea preşedintelui formaţiunii şi a Birourilor Executiv şi Politic pentru începerea negocierilor pentru afilierea partidului la una din marile familii europene.

Sereş: "Protocolul cu PSD şi-a încetat obiectivele"

Conservatorii au susţinut, în unanimitate, nevoia de schimbare, îndeosebi pentru pregătirea alegerilor din 2012. La viitoarele alegeri locale, conservatorii nu se vor afla în nicio alianţă politică, nici cu PSD, nici cu PNL, după cum a subliniat secretarul general al Partidului Conservator, Codruţ Şereş.

Potrivit Agerpres, domnia sa a explicat: "Protocolul de alianţă politică cu PSD, practic, şi-a încetat obiectivele. Am colaborat la alegerile parlamentare, am colaborat la alegerile prezidenţiale, avem grup parlamentar comun în Parlament dar, cel puţin la nivel local, la nivel judeţean, filialele noastre îşi des-făşoară activitatea politică de sine stătător. PC este un partid independent şi, repet, nu este preocuparea noastră, în acest moment protocolul de alianţă cu cei de la PSD".

Sereş a menţionat că, în opinia sa, nu este oportună, acum, o renegociere a protocolului cu PSD, ci, mai degrabă, o clarificare la nivelul noilor conduceri ale celor două partide.

Totodată, în ceea ce priveşte o posibilă alianţă cu PNL, secretarul general al PC a afirmat că, la momentul actual, este realizabilă cel mult o colaborare la nivel parlamentar, pe proiecte de lege care să adune susţinerea forţelor întregii opoziţii.

Daniel Constantin: "PC va deveni un partid al primarilor şi al aleşilor locali"

Daniel Constantin a subliniat că PC are propriul drum de urmat în politică, dar a menţionat că partidul va colabora cu toate formaţiunile politice din opoziţie.

Liderul conservator a menţionat că îşi doreşte ca PC să devină un partid al primarilor şi al aleşilor locali, deoarece "puterea unui partid constă în structurile sale locale şi în aleşii din teritoriu".

Totodată, domnia sa şi-a exprimat speranţa că partidul va deveni o forţă în politica naţională.

Preşedintele PC a declarat: "Sunt convins că le vom face surprize celorlalte partide politice în 2012, dovedind că principiile noastre sunt cele de care au nevoie românii în această perioadă. (...)Vreau să vă anunţ încă de acum că nu voi fi un preşedinte cuminte. Nu voi sta la Bucureşti ascuns într-un birou. Nu mă voi mulţumi să ne vedem o dată la câţiva ani şi atunci în campanie electorală. Vreau să dovedim împreună României cine suntem şi de ce suntem în stare".

Privind proiectele pe care urmează să le susţină, Daniel Constantin a evidenţiat modificarea Legii electorale, conservatorii militând pentru eliminarea oricărei forme de mită sau de cadouri "care au făcut clasa politică de râs în ultima perioadă".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb