Conservatorii şi UDMR nu s-au hotărît dacă îi debarcă pe Năstase şi Văcăroiu

Romana Puiuleţ
Ziarul BURSA #Politică / 3 august 2005

Deputatul PC Daniela Popa susţine că premierul nu trebuie să ţină seama de votul celor din PD pentru anticipate

Marko Bela spune că UDMR se va gîndi după modificarea regulamentului Camerei Deputaţilor

Nici Partidul Conservator, nici UDMR nu şi-au pregătit o strategie în cazul în care Partidul Democrat îşi va retrage miniştri de la guvernare. Cu toate aces-tea, liderii ambelor partide care fac coaliţie cu Alianţa PD-PNL nu cred că democraţii ar face o mişcare înţeleaptă în cazul în care ar hotărî să plece de la guvernare. Mai mult decît atît, cele două partide nici nu s-au hotărît dacă îi vor susţine pe colegii de coaliţie în demersul lor de schimbare a preşedinţilor celor două camere parlamentare. Deputatul PC Daniela Popa ne-a declarat că, în această privinţă, conservatorii vor lua o decizie abia în septembrie în Consiliul Naţional al partidului. Amintim că liderul PD, Emil Boc, a declarat ieri că PC va fi supus unui test cu ocazia votului pentru schimbarea lui Adrian Năstase de la preşedinţia Camerei Deputaţilor şi a lui Nicolae Văcăroiu de la Senat. Conservatorii au însă o altă optică în vederea votului lor în plenul celor două Camere. Ei susţin că niciodată nu au votat alături de PSD în Parlament, poate doar accidental, aşa cum s-a întîmplat, nu demult, în comisia juridică din Senat. Conservatorii mai spun, prin vocea Danielei Popa, că ei nu s-au aflat sub protocolul Coaliţiei, atunci cînd au hotărît să voteze pentru cei doi lideri PSD la preşedinţia Camerei şi a Senatului. Chiar dacă acum se află în protocol, conservatorii nu dau semne clare că ar vrea să o rupă definitiv cu PSD, mai ales că, datorită lor, au ajuns în Parlament şi mai apoi la guvernare.

De asemenea, conservatorii sînt de părere că premierul Călin Popescu Tăriceanu nu trebuie să ţină seama de votul forului de conducere al PD, care a decis în favoarea alegerilor anticipate. "Decizia s-a luat doar la nivelul PD şi a unei părţi din PNL. În Consiliul Naţional al Coaliţiei nu s-a luat o decizie în acest sens pentru că nu a exis-tat consens. Atît noi, cît şi UDMR ne-am împotrivit anticipatelor," mai susţine deputatul PC.

Preşedintele UDMR, Marko Bela, este şi el destul de reţinut atunci cînd vine vorba de schimbarea preşedinţilor celor două camere, deşi susţine că demersul este util pentru o mai bună susţinere parlamentară. Marko Bela ne-a declarat că mai este, totuşi, cale lungă pînă cînd Coaliţia va reuşi să scape de pesedişti din fruntea camerelor parlamentare. "Trebuie mai întîi să schimbăm regulamentul şi apoi vom discuta această decizie", mai spune preşedintele UDMR.

Prevăzător, Marko Bela nu doreşte să ia o poziţie clară nici faţă de retragerea PD de la guvernare. Domnia sa susţine că UDMR nu intenţionează să anticipeze o astfel de decizie.

Atît problema anticipatelor, cît şi cea a schimbării preşedinţilor celor două camere, urma să fie dezbătută în plenul CNC, luni seara. Întîlnirea prelungită a conducerii PNL şi şedinţele celor din PD au dus la amînarea întîlnirii coaliţiei pentru săptămîna viitoare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb