Consilierii locali PSD o presează pe Clotilde Armand să accepte majorarea burselor

S.B.
Politică / 29 august 2022

Consilierii locali PSD o presează pe Clotilde Armand să accepte majorarea burselor

Grupul consilierilor locali PSD Sector 1 a convocat miercuri, 31 august, orele 10:00, o şedinţă extraordinară a Consiliului Local pentru a majora bursele sociale, de merit şi de studiu pentru elevi, informează news.ro.

Proiectul prevede creşterea cu 30% a acestor burse, dar şi acordarea unei sume de 1.000 lei, la începutul anului şcolar, pentru elevii care au cea mai mare nevoie de sprijin.

"Nepăsarea şi lipsa de iniţiativă a primarului Clotilde Armand nu pot bloca la nesfârşit Primăria Sectorului 1 şi de aceea am luat această iniţiativă împreună cu grupul consilierilor locali PNL Sector 1. Ne-am obişnuit ca Armand să absenteze, dar facem un apel către consilierii locali USR şi PMP să participe la această şedinţă şi să voteze proiectul de majorare a burselor. Nu puteţi rămâne impasibili, nu vă puteţi nesocoti mandatul primit de la cetăţeni!", arată un comunicat de presă al PSD.

Preşedintele PSD Sector 1 Florin Manoe a firmat că social-democraţii preiau niţiativa în Consiliul Local Sector 1.

"Vom convoca şedinţe extraordinare pe fiecare temă importantă, vom veni cu proiecte concrete precum acesta şi vom forţa Primăria să înceapă să lucreze pentru cetăţeni", a declarat Florin Manole, potrivit sursei citate.

Şi reprezentanţii organizaţiei PNL Sector 1 au anunţat că a propus două proiecte de hotărâre de consiliu local pentru stabilirea unor burse speciale, astfel ca elevii câştigători ai locului I la olimpiadele internaţionale să primească suma de 10.000 lei, pe lună, din partea primăriei, 5.000 lei pe lună pentru premiul II, iar pentru elevii câştigători ai locului 3, suma de 2.500 lei/lună.

"Recompensarea excelenţei este importantă pentru aceşti copii deosebiţi, pentru părinţii şi profesorii lor, ei promovează România ca adevăraţi ambasadori", afirmă Sebastian Burduja, preşedinte PNL Sector 1, despre iniţiativă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb