CONSILIERUL PREZIDENŢIAL COSMIN MARINESCU PE BLOGUL PERSONAL: Decalaje regionale în context european: se apropie România de euro?

Tot mai multe argumente sunt introduse, fie congruent, fie interşanjabil, în balanţa criterială a adoptării monedei comune. Uneori, poziţiile preconcepute răzbat din multitudinea şi circumferinţa contra-argumentelor invocate. Criteriile de convergenţă nominală au fost suplimentate continuu, uneori tocmai în vâltoarea dezbaterii ştiinţifice, deşi proiectul euro transcede cadrul (calculat) ştiinţific, indiferent de gradul de sofisticare cantitativistă.

Aşadar, dincolo de criteriile de convergenţă nominală (criteriile de la Maastricht), matricea criterială este şi poate fi diversificată ad infinitum: convergenţă reală inter-ţări şi convergenţă internă (regională), convergenţă structurală - cu propriile ei derivate sectoriale, sincronizarea ciclurilor economice, competitivitate, cultură şi instituţii, iar geografia începe şi ea să îşi facă loc, pe cât de insistent, pe atât de anacronic.

Nu mi-am propus să dezvolt, aici şi acum, vreo analiză cuprinzătoare. Unele dintre argumentele invocate beneficiază deja de atenţia necesară, în ciuda anumitor inadecvări în raport cu criteriile ştiinţifice. Altele ar merita, cu adevărat, să stârnească preocuparea onestă a cercetătorului, însă fără ca prizonieratul cifrelor să altereze miza construcţiei vizionare.

Textul de faţă este dedicat decalajelor de dezvoltare inter-regionale, prezentate adesea drept veritabile obstacole în calea extinderii zonei euro către sud-estul UE. În acest sens, am considerat că este importantă imaginea în dinamică a decalajelor dintre regiunile ţărilor UE, chiar dacă rezultatul, oricare ar fi fost el, nu poate fi unul decisiv sau edificator pentru parcursul instituţional raportat la zona euro.

În acest sens, am evidenţiat decalajele interne de dezvoltare, cele inter-regionale, şi am ilustrat dinamica acestor decalaje în ultimul deceniu şi jumătate, ceea ce încorporează, de fapt, şi întreaga istorie a monedei comune.

Abordarea empirică a fost axată pe două evaluări, cu caracter de indicator:

În primul rând, este vorba de "situaţia la zi" în privinţa decalajelor economice dintre regiunile statelor membre. Decalajele inter-regionale au fost evidenţiate prin intermediul PIB real/locuitor la paritatea puterii de cumpărare (PPC), prin raportul dintre regiunea cea mai puţin dezvoltată şi regiunea cea mai dezvoltată. Cu cât acest coeficient este mai redus, cu atât este mai mare decalajul de dezvoltare între regiunile naţionale, şi invers.

În al doilea rând, este important modul în care aceste decalaje inter-regionale au evoluat în timp. Privite în dinamică de-a lungul intervalului de analiză, decalajele inter-regionale evidenţiază fie convergenţă internă (reducerea decalajelor dintre regiuni), fie divergenţă internă (accentuarea acestor decalaje).

Din dorinţa de ilustrare grafică, cele două evaluări au fost combinate în cadrul aceleiaşi diagrame. Pe orizontală este evidenţiată situaţia convergenţei interne la sfârşitul intervalului de analiză, în timp ce pe verticală am reprezentat dinamica acestei convergenţe inter-regionale de-a lungul intervalului de analiză. Din punct de vedere metodologic, 6 state membre ale UE nu au fost analizate în absenţa datelor conforme clasificării NUTS2, anume Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Luxemburg şi Malta; totodată, în cazul Croaţiei, decalajele regionale sunt practic inexixtente.

Am reprezentat convergenţa inter-regională separat pentru zona euro, respectiv pentru ţările non-euro, ceea ce poate fi sugestiv pentru tiparul dezvoltării regionale.

După cum se poate observa, în cazul ţărilor aflate în zona euro, decalajele dintre regiuni sunt în general reduse, majoritatea ţărilor având, la sfârşitul intervalului, un coeficient de inegalitate de peste 50%. În ceea ce priveşte dinamica, aceasta reflectă atât convergenţă, cât şi divergenţă în planul decalajelor inter-regionale.

În ceea ce priveşte situaţia ţărilor non-euro, aceasta reflectă, în general, decalaje consistente în planul dezvoltării inter-regionale. Toate cele 7 ţări din afara zonei euro se caracterizează prin divergenţă inter-regională, ceea ce contrastează destul de mult cu situaţia specifică zonei euro.

Cele mai interesante observaţii ar fi următoarele:

- dintre statele membre aflate în zona euro, doar Germania, Spania, Austria, Portugalia şi Finlanda au înregistrat, în perioada 2000-2015, convergenţă economică între regiuni;

- cea mai mare convergenţă internă aparţine Austriei, acolo unde indicatorul privind decalajul inter-regional s-a îmbunătăţit cu 11 puncte procentuale, de la 47% în anul 2000, la 58% în anul 2015;

- cea mai mare divergenţă economică inter-regională s-a înregistrat în Irlanda şi în Grecia, acolo unde, de-a lungul intervalului de analiză, decalajele regionale au regresat cu 9, respectiv 7 puncte procentuale, adică de la 60% la 51% în Irlanda, respectiv de la 58% la 51% în Grecia;

- în România, regiunea cea mai dezvoltată (Bucureşti-Ilfov) a crescut de circa 2,5 ori, acesta fiind cel mai mare ritm de creştere dintre toate cele 249 regiuni ale UE. În schimb, regiunea cea mai slab dezvoltată (Nord-Est) a crescut de doar 1,7 ori, ceea ce explică divergenţa internă la nivelul României;

- între cele 249 de regiuni analizate, Regiunea Bucureşti-Ilfov ocupă locul 26, PIB-ul regional fiind în 2015 de 39.400 euro/locuitor, în timp ce Regiunea Nord-Est ocupă locul 245, PIB regional fiind de doar 9.900 euro/cap locuitor;

- privind însă în dinamică, în ciuda divergenţei interne, toate cele 8 regiuni ale României se plasează în top 10 al celor mai puternice creşteri regionale de-a lungul perioadei de analiză, alături de Slovacia (1) şi Bulgaria (1), iar cele mai lente 10 creşteri regionale aparţin Italiei (3) şi Greciei (7).

În esenţă, divergenţa regională internă este specifică tuturor ţărilor din afara zonei euro. Însă aceasta nu pare a fi un obstacol structural pentru adoptarea euro, ci poate fi mai degrabă reflectarea unei convergenţe mai accelerate cu zona euro, care din diverse raţiuni se produce inegal, dar care s-ar putea consolida mai echilibrat tocmai prin apropierea (mai fermă) de eurozonă.

Pentru România ar fi mult mai sănătoasă o convergenţă economică realizată în interiorul zonei euro, în raport cu o creştere economică prociclică, bazată pe aportul efemer al consumului.