Consiliul Concurenţei a aplicat amenzi de 120.000 de euro pe piaţa acumulatorilor auto

A.C.
Companii / 7 noiembrie 2017

Consiliul Concurenţei a aplicat amenzi de 120.000 de euro pe piaţa acumulatorilor auto

Consiliul Concurenţei a sancţionat opt companii de pe piaţa de acumulatori auto, respectiv un producător şi şapte distribuitori, cu amenzi în valoare totală de 545.439 de lei (aproximativ 120.000 de euro), potrivit unui comunicat al instituţiei, remis Redacţiei.

Conform sursei, sancţiunile au fost aplicate în cadrul investigaţiei având ca obiect încheierea unor înţelegeri anticoncurenţiale pentru stabilirea preţului de revânzare a produselor şi împărţirea pieţelor de desfacere în perioada 2010-2015, între producătorul Caranda Baterii şi distribuitorii săi, Ani Auto Sport, Uto-Ovarom, Barady Services, Beda Impex, Marcat Invest, Mecantu, Stanciu-Service.

Reprezentanţii Consiliului au transmis: "În urma investigaţiei, Consiliul Concurenţei a constatat că în contractele încheiate în perioada 2010-2015 între Caranda Baterii şi distribuitori erau prevăzute clauze prin care se stabileau preţurile de vânzare, prin fixarea adaosului comercial minim la revânzarea produselor Caranda, precum şi clauze care restricţionau vânzările de produse Caranda. Prin încheierea acestor înţelegeri, părţile au intenţionat să îşi asigure reciproc beneficiul rezultat din vânzarea acumulatorilor auto Caranda, consumatorul final urmând a fi obligat să plătească pentru aceste produse un preţ care nu s-a format pe baza jocului liber dintre cerere şi ofertă".

Producătorul Caranda Baterii şi şase dintre distribuitori au recunoscut participarea la înţelegerea anticoncurenţială şi au beneficiat de o reducere a amenzii cu 30% din nivelul de bază, informează sursa.

În prezent, Consiliul Concurenţei mai are în derulare o investigaţie pe piaţa acumulatorilor auto din România, investigaţie ce vizează producătorul Rombat S.A., precum şi distribuitorii acestuia.

Conform Legii Concurenţei, sunt interzise orice înţelegeri între companii care denaturează concurenţa, în special cele prin care se stabilesc preţurile de vânzare sau cumpărare sau cele prin care se împart pieţele sau sursele de aprovizionare, informează sursa.

În comunicat se mai precizează: "Consiliul Concurenţei încurajează companiile implicate în înţelegeri anticoncurenţiale să contacteze autoritatea de concurenţă, să îşi recunoască participarea la încălcare şi să furnizeze dovezi privind înţelegerea respectivă. Procedând astfel, companiile pot beneficia de reduceri substanţiale ale amenzilor sau chiar de imunitate totală, în funcţie de momentul în care contactează autoritatea de concurenţă şi de valoarea informaţiilor furnizate".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb