Consiliul Concurenţei analizează operaţiunea de concentrare economică ce urmează a se realiza prin preluarea companiei Romgreen Universal Limited (Cipru) şi a unor societăţi comerciale controlate de aceasta de către Gren Holdings Limited (Cipru), membră a Grupului Abris, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.
Companiile din România controlate de Romgreen Universal Limited şi incluse în tranzacţie sunt: Greentech SA, Greenfiber International SA, Total Waste Management SRL, Greenweee International SA, Greenlamp Reciclare SA, Greenglass Recycling SA.
Societăţile comerciale din România, care fac obiectul tranzacţiei, sunt active în sectorul serviciilor de gestionare a deşeurilor.
Consiliul Concurenţei va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.
Totodată, Consiliul Concurenţei este interesat în obţinerea de observaţii şi puncte de vedere de la întreprinderile terţe, referitor la modul în care concentrarea economică ce urmează a se realiza afectează sau poate afecta concurenţa pe piaţă, conform comunicatului.