Consiliul Concurenţei verifică dacă fundaţia care derulează investiţiile Ungariei în Transilvania respectă legislaţia UE

M.A.
Miscellanea / 13 mai 2020

Bogdan Chirioiu (Sursă foto: Twitter)

Bogdan Chirioiu (Sursă foto: Twitter)

Consiliul Concurenţei a atras atenţia Fundaţiei ProEconomica Alapitvany, care administrează/intermediază acordarea acestor ajutoare, asupra faptului că trebuie respectată legislaţia Uniunii Europene în domeniu, transmite G4media.

Reacţia instituţiei vine după ce ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat că România şi Ungaria nu au un acord bilateral care să permită derularea acestui program de investiţii şi a spus că e de resortul Consiliului Concurenţei să verifice dacă programul finanţat de guvernul maghiar încalcă prevederile din Tratatul UE în privinţa compatibilităţii cu piaţa internă a ajutoarelor acordate de state.

Consiliul Concurenţei arată că "a atenţionat Fundaţia ProEconomica Alapitvany cu privire la necesitatea verificării, în cazul ajutoarelor acordate, dacă pentru aceleaşi costuri eligibile un beneficiar primeşte mai multe ajutoare (ajutoare din mai multe surse) sau dacă sunt respectate pragurile valorice prevăzute în regulamentele europene, nediscriminarea beneficiarilor pe criterii de etnicitate. Derulăm în continuare corespondenţa cu Fundaţia ProEconomica Alapitvany pentru a verifica toate aspectele referitoare la respectarea condiţiilor de eligibilitate prevăzute de legislaţia europeană în domeniul ajutoarelor de stat".

Răspunsul integral al Consiliului Concurenţei:

Consiliul Concurenţei a atras atenţia Fundaţiei ProEconomica Alapitvany, care administrează/intermediază acordarea acestor ajutoare, asupra faptului că trebuie respectată legislaţia Uniunii Europene în domeniu.

Compatibilitatea ajutoarelor cu politica pieţei interne este de competenţa Comisiei Europene, respectiv DG COMP. Pentru a fi compatibile cu normele UE, ajutoarele trebuie limitate la o valoare minimă, necesară companiei pentru a atinge un anumit obiectiv, astfel încât acordarea acestora să nu denatureze concurenţa şi schimburile comerciale dintre statele membre.

În acest context, Consiliul Concurenţei a atenţionat Fundaţia ProEconomica Alapitvany cu privire la necesitatea verificării, în cazul ajutoarelor acordate, dacă pentru aceleaşi costuri eligibile un beneficiar primeşte mai multe ajutoare (ajutoare din mai multe surse) sau dacă sunt respectate pragurile valorice prevăzute în regulamentele europene, nediscriminarea beneficiarilor pe criterii de etnicitate.

Derulăm în continuare corespondenţa cu Fundaţia ProEconomica Alapitvany pentru a verifica toate aspectele referitoare la respectarea condiţiilor de eligibilitate prevăzute de legislaţia europeană în domeniul ajutoarelor de stat.

Context. Proiectul de investiţii este gestionat în România de Fundaţia Pro Economica, finanţată de guvernul Ungariei. Investiţiile sunt concentrate în judeţele cu o comunitate semnificativă de cetăţeni români de etnie maghiară şi furnizează ajutor pentru investiţii, mai ales în agricultură şi industria agro-alimentară. Fundaţia este condusă de Monika Kozma, candidat UDMR la alegerile pentru Senat în 2016, consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean Mureş, Peter Ferenc, şi membru în Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean Mureş.

Intervenţia economică tot mai puternică a Ungariei în Transilvania contrastează puternic cu politica adoptată de guvernul Viktor Orban în ţara sa. Astfel, Ungaria a instituit un control drastic al ONG-urilor cu finanţare străină.

Ungaria i-a mulţumit lui Liviu Dragnea în mod oficial pentru sprijinirea proiectului. Astfel, agenţia maghiară de presă MTI scrie că "Levente Magyar, secretar de stat pentru relaţiile cu parlamentul în cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior din Ungaria, a considerat important faptul că guvernul român a primit în mod pozitiv programul şi manifestă în continuare o atitudine pozitivă. I-a mulţumit în mod special lui Liviu Dragnea, preşedintele PSD spunând că fără sprijinul acestuia proiectul nu ar fi ajuns în etapa actuală.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Dragnea,un nesimtit ordinar.Nu e de incredere.In inchisoare e locul lui.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb