Consiliul de vară

Pe malurile diferitelor ape care străbat capitalele europene se discută deja implicaţiile Consiliului de vară, de la Bruxelles, al Uniunii Europene. Chiar dacă Dîmboviţa nu este nici cea mai substanţială şi nici cea mai spectaculoasă dintre sursele spirituale care hrănesc oraşele emblemă ale Europei, iaca, ne facem şi noi datoria de a discuta, aici, la Bucureşti, tema politică a verii europene.

Reuniunea şefilor de stat şi de guvern, cei care poartă, la nivelul cel mai înalt, în Consiliul European, autoritatea guvernelor din ţările membre, durează doar cîteva ore. Totuşi, agenda, ba chiar şi o bună parte din concluzii au fost deja aşternute şi nu aşteap-tă decît încheierea mesei oficiale pentru a deveni documente ale UE.

Prima şi cea mai importantă dintre problemele de care se vor preocupa înalţii demnitari este chiar situaţia dramatică a instituţiei numită Uniunea Europeană, aflată în stare critică în urma refuzului plebiscitar al Franţei şi Olandei de a accepta Constituţia Europei. După recepţionarea în plex a loviturii, acum un an, Franţa a cerut time-out! În traducere bruxelleză - timp de reflexie. Un timp de reflexie umplut cu tot felul de iniţiative propagandistico-educative, menite să scoată lumea din perplexitate şi să ne arate că două poziţii contradictorii pot foarte bine determina axele politice ale viitorului Europei: pe de o parte, nu e nici o nenorocire dacă nu s-a adoptat Constituţia, mai ales de către Franţa, care a fost iniţiatoarea demersului şi cea mai puternică susţinătoare a lui! Europa se simte bine şi pînă la anul sau la anul viitor sau nu se ştie la care an, va rezolva şi problema aceasta. Cealaltă poziţie susţine că neadoptarea Constituţiei de către Franţa, mai ales, este o problemă, ba încă una care a creat o criză instituţională puternică, de rezolvarea căreia se va ocupa Germania, pe timpul preşedinţiei sale şi Franţa însăşi, 18 luni mai tîrziu, cînd va prelua şi ea, pentru 6 luni, frîiele aceleiaşi Preşedinţii a Uniunii.

Lăsînd problema nr. 1 în sus-pensie, deci, Consiliul se grăbeşte să reafirme opţiunile strategice ale construcţiei europene, pe care le consideră aşteptări esenţiale, definitorii, ale cetăţenilor europeni: "Prezervarea modului de viaţă european, asigurarea păcii, pros-perităţii şi solidarităţii în contextul globalizării, sporirea securităţii şi promovarea dezvoltării durabile".

Aceste cîteva cuvinte, înghesuite într-un paragraf de trei rînduri, ascund abisul unei "metode" de abordare a problemelor, responsabilă în cea mai mare măsură de eşecurile Europei. Metoda constă în a fixa obiective, lipsite de conţinut, de o generalitate care poate cu uşurinţă să genereze "acordul politic" şi ulterior de a determina mijloace, căi, acţiuni concrete prin care se presupune că înaltele obiective vor fi realizate. În realitate, nu există nici o definiţie operaţională a scopurilor strategice şi nici cea mai elementară formă de control, coordonare, care să ne asigure că urmînd căile de acţiune desemnate, vom ajunge vreodată la ţelurile propuse. Iau ca exemplu sintagma "mod de viaţă european". Nimeni, niciodată, în nici un document al UE nu a dat nici cea mai mică lămurire cu privire la ceea ce înseamnă "modul de viaţă european" şi nici un fel de argument care să ne fi convins că, dacă el există, atunci tot ce avem mai bun de făcut este să-l prezervăm. Nu să-l cultivăm, nu să-l îmbogăţim, nu să-l schimbăm, nu şi nu şi nu, să-l punem la păstrare. Atît şi nimic mai mult! Europa Dixit! În spatele acestui aşa zis obiectiv al construcţiei europene se ascund însă teme şi abordări care ar putea mai degrabă să ducă la tensiuni, dacă nu chiar şi la o confruntare politică făţişe. În ultima vreme, spre exemplu, partidele politice anti-europene, cu discursuri naţionalistoide apăsate, cu reflexe xenofobe, pe care nici nu se mai obosesc să le mascheze, au căpătat o pondere politică semnificativă - cele din Franţa şi Olanda, nu întîmplător, fiind bine reprezentate electoral. În discursul lor politic se amestecă, date şi referiri la modificarea demografică a spaţiului european, o dată cu creşterea ponderii emigraţiei, la modificări ale tabloului confesional pe scena naţională şi europeană, mai ales în registrul creştin-necreştini, la valori tradiţionale cum sînt cele ale secularismului spaţiului instituţional public, la ameninţarea dizolvării ce planează asupra "com-unităţilor locale" supuse presiunii "liberalo-globaliste" ce decurge din politicile UE etc. A preluat UE sub sintagma "Modul de viaţă european" toate aceste înţelesuri, tot mai vocal propovăduite în spaţiul politic al unor ţări?

Ultimul dintre cele patru obiective fixate pare să iasă din contextul pe care tocmai l-am ilustrat. Adică pare să aibă ceva miez. Dezvoltarea durabilă este o abordare cu acoperire teoretic-conceptuală, pentru care s-au definit politici sectoriale detaliate. Consiliul anexează, la documentele sale, un text care trimite la nevoia de a revizui abordările de pînă acum ale UE privind dezvoltarea durabilă. De ce este nevoie de o revizuire? Simplu! Pentru că obiectivele stabilite prin strategia de la Lisabona nu au fost nici pe departe atinse. Dar, aşa ceva nu se poate spune în "documente oficiale". Aşa că, în cea mai bună tradiţie "birocratică", un plan de revizuire înlocuieşte planul original, care la rîndul lui va fi înlocuit de un plan de "îmbunătăţire şi perfecţionare", care la rîndul lui va fi....etc.

Dacă doriţi neapărat o mostră de "aplicaţiune" a noii abordări puteţi alege aproape oricare din paginile documentului. Eu vă ofer doar cîteva rînduri elocvente: "Într-o lume tot mai mult globalizată, este nevoie de lidership-ul politic clar pentru a promova un model european dinamic pentru ziua de azi şi pentru mîine. Comisia este ferm decisă în favoarea dezvoltării durabile şi doreşte să stabilească o agendă pozitivă pentru schimbare. Viitorul nostru în Europa şi în lume necesită o viziune de termen lung şi acţiune prin intermediul unui larg spectru de politici". Şi aşa mai departe, mai ceva ca în documentele congreselor PCR!

Drama şi poate chiar ruina construcţiei europene are ca sursă principală o dublă substituţie nelegitimă: politicienii de vîrf ai Europei, în încercarea lor de a-şi ascunde lipsa de viziune, impotenţa intelectuală şi aderenţa electorală tot mai nesigură, împrumută limbajul şi uneltele birocraţiei, în timp ce birocraţia de la Bruxelles, impotentă politic, încearcă din răsputeri să se drapeze cu mantiile responsabilităţilor politice, ale căror funcţii le-au preluat în bună parte. Confuzia nu face decît să crească, iar Consiliul de vară de la Bruxelles nu va face nimic ca să o risipească.