Consiliul Judeţean Ilfov organizează un maraton al vaccinării care va dura trei zile. Evenimentul va avea loc la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Buftea (strada Studioului, nr 5, Buftea, judeţul Ilfov), în weekendul 14-16 mai 2021, iar programul va fi unul extins cu patru ore, respectiv între orele 8:00-24:00. Imunizarea se va realiza cu serurile Pfizer-BioNTech sau Moderna, doar cu prezentarea cărţii de identitate valabile, fără programare, conform unui comunicat de presă.
Între orele 22:00-24:00, persoanele care se îndreaptă spre centrul de vaccinare Buftea sunt exceptate de la restricţiile de trafic impuse de starea de alertă, la fel şi cei care pot face dovada vaccinării.
Obiectivul principal al acestui eveniment este creşterea ratei de vaccinare la nivelul judeţului Ilfov, iar acest lucru se poate realiza prin imunizarea unui număr cât mai mare de cetăţeni rezidenţi ai judeţului şi prin mărirea gradului de conştientizare a importanţei vaccinării în rândul populaţiei încă nevaccinate. Consiliul Judeţean Ilfov îşi propune imunizarea a 800 de persoane pe zi, pe durata maratonului.
De la începutul campaniei naţionale de vaccinare şi până în prezent, la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Buftea au fost alocate 40.482 de doze de vaccin (37.823 Pfizer BioNTech şi 17.790 Moderna). 22.692 de persoane au primit până acum prima doză de vaccin şi 17.790 persoane au efectuat şi rapelul.
Hubert Thuma, preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov: ,,Acest maraton al vaccinării este un gest de normalitate, de solidaritate şi mai ales de responsabilitate în contextul sanitar şi social în care ne aflăm cu toţii. Evenimentul din acest weekend, iniţiat de Consiliului Judeţean Ilfov nu s-ar fi putut realiza fără sprijinul Primăriei Buftea şi Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Buftea şi al Direcţiei de Sănătate Publică Ilfov. Le mulţumesc pentru mobilizare şi mă bucur că am transformat această iniţiativă într-o oportunitate de vaccinare facilă, doar cu cartea de identitate.
Suntem încrezători că în Ilfov, doar împreună, putem fi mai puternici pentru comunitatea noastră."
Evenimentul se adresează şi grupurilor defavorizate, respectiv persoanelor cu dizabilităţi şi/sau care sunt greu deplasabile. În acest sens, există chiar şi un protocol de colaborare semnat între Primăria oraşului Buftea şi Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Buftea, prin care echipele mobile cu personal medical efectuează acţiuni de vaccinare împotriva Covid-19 pe toată raza judeţului Ilfov. Beneficiarii sunt persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, nedeplasabile şi personalul din cele 28 de centre de îngrijire pentru vârstnici din judeţul Ilfov, arondate de către Direcţia de Sănătate Publică Ilfov. Până în prezent s-au efectuat 127 de deplasări ale echipei mobile de vaccinare, dintre care 45 au fost la domiciliu, şi au fost efectuate 3500 de vaccinări în centre rezidenţiale.
Evenimentul este organizat la iniţiativa Consiliului Judeţean Ilfov, cu sprijinul Direcţiei de Sănătate Publică Ilfov, al Primăriei oraşului Buftea şi al Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Buftea.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.05.2021, 10:49)
Stai calm ca cei care au vrut au venit in Bucuresti sa se vaccineze.