Ministrul Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb a anunţat că în cazul în care nu intră în legalitate, construcţia microhidrocentralelor de pe râul Capra ar putea fi suspendată, se anunţă într-un comunicat de presă.
Ministrul Mediului a dat termen până pe data de 16 septembrie pentru refacerea studiilor privind impactul acestor microhidrocentral asupra mediului. În caz contrar timp activitatea de acolo va fi suspendată timp de 6 luni.
"Sunt necesare proceduri clare care să stea la baza realizării studiilor de impact asupra mediului pentru construcţia de microhidrocentrale astfel încât natura, care este principala noastră grijă să nu sufere, să putem avea şi energie regenerabilă şi să nu mai avem solicitări de informaţii de la Comisia Europeană", transmite Iovana Plumb printr-un comunicat de presă.