Contexpert: "Programatorii ar putea pierde până la 40% din venitul net actual"

Marius Constantin
Macroeconomie / 29 iunie 2015

Actualizare 16:03 MFP: "Sistemul de impozitare al programatorilor nu a fost modificat"

Sistemul de impozitare a persoanelor fizice care desfăşoară activitatea de creare de programe pentru calculator nu a fost modificat, potrivit unei precizări transmise redacţiei de Ministerul Finanţelor Publice.

MFP arată: "Astfel, dacă aceste persoane fizice au statutul de angajaţi, sunt scutite de impozit asupra veniturilor din salarii conform prevederilor art.55 alin.(4) lit.l) din Codul fiscal, în condiţiile stabilite prin ordinul comun nr.539225/1479/2013 privind încadrarea în activitatea de creaţie de programe pentru calculator. Scutirea de impozit pe veniturile din salarii se acordă de către angajatori în anumite condiţii, conform prevederilor ordinului mai sus menţionat. Din cazul prezentat de HotNews.ro nu rezultă despre ce categorie de programatori este vorba.

În cazul programatorilor care desfăşoară aceeaşi activitate ca persoană fizică autorizată, conform prevederilor OUG nr.44/2008, privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, veniturile realizate din această activitate sunt impozitate fie în baza normelor de venit, fie în sistem real, pe baza datelor din contabilitate. Indiferent de modul de impozitare, aceste persoane datorează contribuţii sociale obligatorii.

Tocmai pentru a înlătura posibilitatea de a reconsidera eronat o activitate ca fiind dependentă, actualele prevederi ale Codului fiscal au fost amendate, prin Legea de aprobare a OUG nr.6/2015, lege aflată în prezent în procedură de promulgare. Astfel, a fost revizuită definiţia activităţii independente în sens fiscal şi implicit criteriile ce trebuie îndeplinite pentru ca o activitate generatoare de venituri să fie considerată independentă. Revizuirea a avut în vedere adaptarea definiţiei activităţii independente în sens fiscal la specificul desfăşurării activităţii de către contribuabilii persoane fizice".

(A.C.)

--------------

Condiţiile drastice Post-Aministie fiscală oferite Persoanelor Fizice Autorizate ar putea declanşa în rândul programatorilor din industria IT, care generează aproximativ 6% din PIB, un exod asemănător celui din domeniul medical, părăsit anual de mii de medici din cauza salariilor prea mici, deoarece ar putea pierde până la 40% din venitul net actual, arată un comunicat transmis redacţiei.

Potrivit Contexpert, programatorii şi informaticienii care colaborează cu companii de IT inclusiv multinaţionale, sub forma de PFA, au de ales între a avea riscul de a achita toate contribuţiile aplicabile contractelor individuale de muncă retroactiv pe cinci ani de zile sau a renunţa la PFA, devenind salariaţi, cu diminuarea aferentă a venitului net.

Specialiştii din IT se situează constant în topul veniturilor şi optează, de regulă, să-şi desfăşoare activitatea apelând la alte forme contractuale decât cele de muncă, în primul rând din cauza fiscalităţii care le erodează veniturile.

"Oferta" ANAF - amnistia fiscală pentru PFA-uri - obligă companiile IT care folosesc serviciile PFA-urilor fie să suporte creşterea taxării pentru a le păstra angajaţilor veniturile nete neafectate, fie să descarce şocul noilor taxe catre angajaţi - adică să le reducă veniturile nete, riscând ca aceştia să îşi caute de lucru peste hotare.

Autorităţile vor să descurajeze utilizarea PFA-urilor considerându-le ca principalul motiv al deficitului la bugetul de pensii şi de sanatate, contribuţiile la aceste fonduri fiind nule sau foarte mici.

O persoană fizică autorizată trebuie să plătească impozitul pe venit de 16%, contribuţia de asigurări de sănătate (CASS) de 5,5% la venitul net precum şi contribuţia de asigurări sociale (CAS) de 26,3% din venitul pentru care se încheie contractul de asigurare. În cazul în care au şi alte venituri din salarii, eventual un contract de muncă pe timp parţial la care totalul taxelor nu depăşeşte 110 lei, PFA sunt exceptate de la plata contribuţiei la pensii (CAS).

Dacă optează pentru înregistrarea ca plătitor la norme de venit, PFA-ul are un tratament şi mai favorabil fiscal, pentru că taxarea se aplică la o sumă fixă anuală indiferent de nivelul venitului realizat.

În concluzie, obiectivul autorităţilor este de a transforma cât mai multe PFA-uri în salariaţi, sub ameninţarea retratării veniturilor pe ultimii 5 ani. Este evident din recentele propuneri de modificare a Codului fiscal şi din campania ANAF că decizia este de a elimina pe cât posibil avantajele PFA-urilor şi de a le determina să încheie contracte de muncă. Indiferent cum se va transpune această abordare în legislaţie, domeniul IT va fi unul dintre cele mai afectate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb