Contractul privind construirea variantei ocolitoare a municipiului Bacău, semnat

I.T.
Miscellanea / 22 decembrie 2018

Lucian Şova (Sursa foto: Twitter)

Lucian Şova (Sursa foto: Twitter)

Asocierea Spedition UMB SRL - Tehnostrade SRL va proiecta şi va construi varianta ocolitoare a municipiului Bacău, conform CNAIR, care anunţă, astăzi, că a fost semnat contractul.

"Varianta de Ocolire a Municipiului Bacău va avea o lungime de 30,8 km, din care 16,269 km vor fi construiţi la profil de autostrada, iar finanţarea va fi asigurată din fonduri europene. Asocierea Spedition UMB SRL - Tehnostrade SRL va proiecta şi va construi această Variantă Ocolitoare în termen de 36 luni, din care 6 luni sunt alocate proiectării şi 30 luni execuţiei lucrărilor. Antreprenorul va oferi de asemenea o garanţie a lucrărilor de 7 ani.", se notează într-un comunicat al CNAIR publicat, astăzi, pe site-ul instituţiei.

Contractul în valoare de peste 668 milioane lei, fără TVA (echivalentul a 142 milioane euro) a fost semnat la Bacău de Directorul General al CNAIR, Narcis Neaga şi de reprezentanţii antreprenorului, în prezenţa ministrului Transporturilor, Lucian Şova.

Varianta de ocolire a Municipiului Bacău va traversa lunca dintre râurile Siret şi Bistriţa, tranzitând zonele administrativ teritoriale ale localităţilor Luizi, Călugăra, Sărata, Nicolae Bălcescu, Letea Veche, Săuceşti, Iteşti şi Hemeiuş.

Pe traseu vor fi construite 12 poduri şi pasaje precum şi un nod rutier, la intersecţia cu DN 2F, care va asigura atât accesul spre şi dinspre autostradă, cât şi legătura cu Centrul Municipiului Bacău.

Prin construirea acestei variante de ocolire se doreşte, în special, devierea traficului greu în afara zonei urbane, ceea ce va duce la fluidizarea traficului din zonă, reducerea degradării arterelor existente în municipiu, reducerea semnificativa a poluării şi creşterea gradului de siguranţă rutieră.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Centura ocolitoare a Mediasului, cu care si-au castigat mandatele PSD-isti Bu cur si Arcas, cand se va rezolva?. Zidurile si casele din incinta cetatii medievale pe traseul unde trec "tonajele grele" si nu numai, se distrug de la o zi la alta sub guvernarea PSD-ista.

    Sa speram ca in viitor nu vom mai avea "culoarea" in municipiu. Doamne ajuta!. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb