CONTROALE LA CLUBURI Măsuri mai stricte pentru respectarea "regulii Novak"

O.D.
Ziarul BURSA #Sport / 20 februarie 2023

Sursa foto: Facebook / Eduard Novak

Sursa foto: Facebook / Eduard Novak

Ministerul Spotului a mai făcut un pas înainte, astfel încât să determine cluburile să respecte "regula Novak", care impune un minim de sportivi români prezenţi pe teren în timpul unui meci. Ministrul Sportului, Eduard Novak, a emis un nou ordin pentru desfăşurarea misiunilor de control şi aplicarea sancţiunilor în cazul încălcării regulii impuse anul trecut privind obligativitatea unei ponderi de 40% a sportivilor români în competiţiile naţionale. Potrivit ministerului: "Ministrul Sportului emite un nou ordin privind desfăşurarea misiunilor de control. Ministerul Sportului are acum toate instrumentele necesare pentru a-şi îndeplini prerogativele de supraveghere şi control prevăzute de lege, după emiterea Ordinului ministrului sportului nr. 84/2023 pentru aprobarea instrucţiunilor de efectuare a controlului respectării legilor şi a celorlalte acte normative din domeniul sportului. Pentru implementarea ordinului au fost date mai multe instrucţiuni către Direcţiile Judeţene. Noul ordin facilitează verificarea activităţilor sportive, a modului de funcţionare şi administrare a structurilor sportive, în conformitate cu statutele, regulamentele şi dispoziţiile legale în vigoare şi a documentelor utilizate în activitatea de supraveghere şi control în domeniul sportului". Noul ordin urmează are scopul de a eficientiza acţiunea de control şi de a asigura realizarea acesteia în mod unitar, stabilind cadrul instituţional, tehnic şi metodologic de desfăşurare a controlului privind verificarea activităţilor sportive, respectiv a modului de funcţionare şi administrare a structurilor sportive. Eduard Novak a declarat că acest nou ordin era necesar pentru a reglementa controalele: "Ne dorim o dezvoltare pe termen lung şi o direcţie clară pentru sportul românesc, iar pentru aceasta este fundamental ca regulile să fie respectate de toată lumea. După actualizarea cuantumurilor amenzilor, prin Hotărârea de Guvern nr. 1441/29.11.2022, şi Ordinul 500, care prevede obligativitatea ponderii minime de 40% a sportivilor români participanţi ce pot evolua în teren pe parcursul unui meci, am venit acum cu Ordinul de reglementare a controalelor, care să verifice respectarea acestor prevederi. Trebuie să le dăm mai multe şanse de a evolua în echipele lor sportivilor din România, să creştem baza de selecţie şi astfel să ajungem cu loturile naţionale la cel mai înalt nivel de performanţă. Este momentul să ne asumăm dacă vrem să ducem sau nu sportul pe cele mai înalte culmi, dacă vrem să contribuim la creşterea viitoarelor generaţii de campioni". În conformitate cu prevederile art. 2, alin. f) din H.G. nr. 25/2022 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sportului, acesta asigură urmărirea aplicării şi controlul respectării legilor şi a celorlalte acte normative din domeniul sportului. Conform comunicatului, la sediul Ministerului Sportului a avut loc, în 16 februarie, o şedinţă de lucru cu reprezentanţii direcţiilor judeţene de sport, cărora li s-au adus la cunoştinţă prevederile Ordinului ministrului sportului nr. 84/2023, precum şi modul de lucru în aplicarea acestuia. Astfel, au fost aprobate atât instrucţiunile de efectuare a controlului, cât şi documentele utilizate în activitatea de supraveghere şi control în domeniul sportului (nota de constatare prevăzută şi procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii), oferind cadrul necesar desfăşurării activităţii de supraveghere şi control a reprezentanţilor Ministerului Sportului. Prin H.G. nr. 1441/29.11.2022, cuantumurile amenzilor pentru contravenţiile săvârşite în domeniul sportului au fost majorate semnificativ, până la 30.000 sau chiar 50.000 lei, pentru anumite categorii de fapte, cu scopul creşterii forţei coercitive a statului în domeniul sportului, în sensul respectării de către toate părţile implicate a dispoziţiilor legale. Ministerul susţine că modificările adoptate anul trecut, care capătă acum mai multă consistenţă, prin controalele care urmează a avea loc ca urmare a Ordinului nr. 84, "vor avea impact pozitiv şi asupra bugetului propriu al ministerului şi instituţiilor subordonate, întrucât amenzile aplicate conform dispoziţiilor art. 91 din Legea 69/2000 se constituie în alte venituri la bugetul Ministerului Sportului, respectiv al direcţiilor de sport judeţene şi a municipiului Bucureşti". La 7 iulie 2022, Ministerul Sportului a anunţat că începând cu sezonul 2022-2023 impune obligativitatea unei ponderi de 40% a sportivilor români la competiţiile naţionale în sporturile de echipă. Ulterior, ministrul Sportului, Eduard Novak, a mărit sancţiunile pentru cluburile care folosesc un procent mai mare de 60% de sportivi străini de la 3.000 la 30.000 de lei pe meci. Mai multe federaţii naţionale printre care FR de Fotbal şi FR de Handbal contestă ordinul de ministru, susţinând că acesta încalcă principiul liberei circulaţii a forţei de muncă, aşa cum este prevăzut în Tratatul Uniunii Europene.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb