COP26:  A fost lansată o coaliţie formată din 12 state şi ''entităţi substatale'' pentru renunţarea la petrol şi gaz

G.U.
Internaţional / 11 noiembrie 2021

 A fost lansată o coaliţie formată din 12 state şi ''entităţi substatale'' pentru renunţarea la petrol şi gaz

O duzină de ţări şi entităţi "substatale" a lansat astăzi, la COP26, o coaliţie "Beyond Oil and Gas" (BOGA) pentru a favoriza tranziţia către eliminarea acestor energii fosile, relatează AFP, conform Agerpres.

În calitate de copreşedinţi, Danemarca şi Costa Rica au prezentat această iniţiativă vizând "o ieşire controlată din consumul de petrol şi gaz", căreia i s-au alăturat alte zece ţări sau "entităţi substatale": California, Franţa, Groenlanda, Irlanda, Italia, Noua Zeelandă, Ţara Galilor, Portugalia, Quebec şi Suedia.

"Era energiilor fosile trebuie să se încheie, dar ea nu se va încheia pentru că nu mai există petrol sub pământ, ci pentru că guvernele vor decide să facă ce trebuie: să renunţe la producţia de petrol şi de gaz", a declarat Dan Jorgensen, ministrul danez pentru climă, în cadrul unei conferinţe de presă.

"Nu este decât un punct de plecare, poate nu sunt multe ţări", dar "trebuie lansată această tematică a ieşirii din producţie", a spus la rândul său Andrea Meza, ministru al energiei şi mediului în Costa Rica.

Membrii principali, pentru că există şi membri "asociaţi" sau "prieteni", se angajează să pună capăt noilor concesii şi să fixeze la final o dată de oprire a producţiei de petrol şi de gaz în conformitate cu Acordul de la Paris. BOGA vrea, de asemenea, să acorde asistenţă tehnică şi altor ţări pentru a asigura o "ieşire justă şi echitabilă" din producţia de petrol şi gaz.

Ministrul danez a mai precizat că ţara sa se angajează "la termenul-limită de 2050 pentru ieşirea din producţie", în timp ce ministrul costarican a precizat că ţara sa, care nu este producător, se angajează la rândul său să respingă "numeroasele presiuni" pentru a acorda concesiuni sau permise de explorare.

Romain Ioualalen, de la ONG-ul Oil Change International, afirmă că este o "iniţiativă binevenită" şi "semnul că lucrurile încep să se mişte". Dar, susţine el, trebuie mers mai departe, "nu doar să se pună capăt explorării, ci tuturor proiectelor petroliere şi gaziere, de peste tot".

Un prim proiect de text de decizie finală a COP26 publicat miercuri de preşedinţia britanică menţionează pentru prima dată la acest nivel în mod explicit energiile fosile, care nu figurează de exemplu în textul acordului de la Paris.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb