CORESPONDENŢĂ DE LA PARIS Afacerea "Depardieu" şi lupta de clasă

Exilul fiscal al "imensului" (la propriu şi la figurat) actor francez Gérard Depardieu a provocat o efervescenţă mediatică în cele patru colţuri ale planetei. După cum era normal, numeroşii prieteni ai actorului i-au luat imediat apărarea. Doar câteva voci discordante, în general persoane cu sensibilităţi socialiste, ca să nu spunem mai mult (cum este actorul Philippe Torreton care a scris un articol violent contra lui Depardieu în "organul" Partidului socialist, ziarul "Libération"), l-au acuzat de lipsa de patriotism. Faptul că primul-ministru francez, Jean-Marc Ayrault, a tratat de "minable" (ceea ce se poate traduce în cazul acesta prin "un nimic"!) unul din simbolurile geniului artistic francez şi o figură atât de populară ca Gérard Depardieu nu a făcut decât să pună gaz peste foc, provocând furia actorului.

În cele din urmă se pune întrebarea: de ce exilul fiscal belgian şi rusesc al lui Gérard Depardieu provoacă tocmai acum o asemenea furtună? 

Întrebarea este legitimă deoarece majoritatea oamenilor bogaţi din Franţa au plecat de mult spre paradisuri fiscale cum sunt Elveţia, Belgia sau Luxembourg. Este de ajuns să menţionăm nume cum ar fi Alain Delon sau Charles Aznavour în domeniul artistic. Dar constatarea aceasta este valabilă şi pentru oamenii de afaceri şi pentru sportivii de performanţă care s-au stabilit de mult pe malurile mult mai clemente ale Lemanului.

Emoţia provocată de decizia lui Depardieu se explică prin conjunc­tura specială din Franţa. În primul rând, faptul că Preşedintele Hollande a decis să aplice "a la lettre" una din promisiunile importante făcute electoratului său de stânga în timpul campaniei sale: impozitarea cu 75% a câştigurilor care depăşesc milionul de euro. De alt­fel, o serie de alte măsuri fiscale ale guvernului socialist provoacă neliniştea celor care câştigă peste medie.

În acest moment în Franţa cele două extreme ale societăţii, bogaţii şi săracii, sunt la fel de nemulţumite. Cu toată contribuţia lor fiscală importantă, bogaţii sunt priviţi cu ură, iar săracii nu reuşesc să aibă un venit care să le asigure un trai decent.

Toate condiţiile sunt astfel reunite pentru o reîntoarcere în timp, la anul 1789. Un recent sondaj realizat de Ifop la începutul lui ianuarie 2013 pentru ziarul L'Humanité arată că doi francezi din trei estimează că lupta de clasă este o realitate în Franţa. Două secole după apariţia acestei teze la François Guizot şi 130 de ani după moartea lui Karl Marx, acest sondaj are de ce să provoace mirarea. Cu atât mai mult cu cât în 1967 şi 1964, francezii care credeau acest lucru nu reprezentau decât 44% şi 40% din populaţia ţării.

Din fericire, Consiliul Constituţional a corectat bugetul 2013 propus de guvernul socialist anulând măsura de impozitare cu 75% (dar şi o serie de alte măsuri fiscale considerate neconstituţionale). "Înţelepţii", cum sunt numiţi membrii acestui Consiliu, au considerat în argumentaţia lor că taxa aceasta este confiscătoare şi că măsura nu este aplicată echitabil.

Din păcate, bogaţii nu au ieşit din vizorul guvernului care a anunţat că va propune această măsură sub o altă formă în cursul acestui an.

Sistemul fiscal francez pare a nemulţumi o mare parte din populaţie. Ceea ce îl determină pe Eric Verhaeghe să considere într-un lung articol publicat pe situl economiematin.fr că situaţia actuală este comparabilă cu cea din 1789.

Cum aceleaşi cauze provoacă aceleaşi efecte...