CORESPONDENŢĂ DE LA PARIS Franţa este falimentară?

Guvernul francez face oare în acest moment un efort pedagogic pentru a obişnui opinia publică cu măsurile dure care vor veni? Nu ştim, dar este sigur că strategia de comunicare a executivului de la Paris îşi schimbă cu 180 de grade direcţia ei spre mai multă transparenţă.

< Franţa este un stat în faliment total > - Declaraţia Ministrului Muncii, Michel Sapin, pronunţată la radio duminică, 27 ianuarie 2013, este, în acest sens, elocventă. Unul din rarii miniştrii experimentaţi din guvernul numit de Preşedintele Hollande, acesta nu face însă decât să relanseze o polemică declanşată în vara lui 2007 de primul ministru de atunci, François Fillon. Obişnuit să spună adevărul, fostul premier Michel Rocard, în vârstă de 82 ani, face şi el aceeaşi constatare. Părintele RMI (revenu minimum d'insertion, venit minim de integrare) semnează împreună cu economistul Pierre Larrouturou o carte intitulată < La gauche n'a plus le droit a l'erreur (Stânga nu are dreptul la eroare) >.

Să îl cităm: "Franţa este într-o situaţie înspăimântătoare. Recesiunea se va accentua, deci şomajul va creşte. Este un adevărat < incendiu >, ilustrat de situaţia gravă în care sunt motoarele de creştere economică. Consumul este în pană din cauza şomajului; investiţiile, de asemenea, pentru că perspectivele sunt nule; exporturile sunt în bernă deoarece Europa este în recesiune şi cheltuielile publice sunt blocate pentru a reduce deficitele bugetare".

Constatarea dramatică a celor trei responsabili francezi este coroborată de rezultatele unui sondaj recent. Majoritatea francezilor, mai precis 57% dintre ei, interogaţi la finalul lunii ianuarie în cadrul unui sondaj Tilder/LCI/OpinionWay, cred că statul poate da faliment. Faptul că se estompează criza şi că spectrul falimentului Greciei, Spaniei sau Portugaliei se îndepărtează nu influenţează, în mod paradoxal, opinia publică franceză. Fraza lui Michel Sapin a provocat, de altfel, numeroase reacţii în lumea politică care a reacţionat prompt uitând de evenimentele importante petrecute în acea zi (sosirea cursei nautice în jurul lumii Vendée Globe sau defilarea de la Paris în favoarea căsătoriei pentru toţi).

Sensibilitatea acestui subiect este accentuată de situaţia critică a industriei franceze. După Sanofi, ArcelorMittal, Peugeot, Fralib, Ford, Pilpa, Faurecia, Virgin, Crédit Agricole, ZF, Haribo, Coca- Cola, Merck, Samsonite şi Sodimedical, iată că Goodyear anunţă închiderea uzinei de cauciucuri de la Amiens. Ceea ce înseamnă concedierea a nu mai puţin de 1173 salariaţi. Nu este de mirare că responsabilul sindicatului CGT din aceas­tă uzină i-a cerut Preşedintelui Hollande să nu se mai ocupe de < mariage pour tous (căsătorii pentru toţi) >, ci de < emploies pour tous" (locuri de muncă pentru toţi).

Este clar că Ministrul Muncii a lansat de fapt o formulă menită să testeze capacitatea francezilor şi a aliaţilor care fac parte din majoritatea guvernamentală de a accepta o serie de măsuri economice dure pentru a putea vedea dacă ele pot fi date publicităţii în curând. Reacţia francezilor, care par a înţelege mesajul, nu poate decât încuraja guvernul în acest sens. Cu o excepţie notabilă, cea a funcţionarilor care au ieşit imediat în stradă şi au făcut grevă pentru a protesta contra îngheţării salariilor lor în ultimii ani. O grevă care nu este totuşi aprobată de restul francezilor: 60% dintre cei consultaţi în cadrul sondajului citat nu înţeleg greva funcţionarilor care sunt plătiţi în medie cu 377 de euro mai mult decât cei din întreprinderile private.

Calea spre măsuri dure, nepopulare, pare însă deschisă. Cu o singură condiţie: ca aceste măsuri să fie împărtăşite de toţi cetăţenii francezi. Fără excepţie.