Corona-anarhia

Cristian Pîrvulescu
Ziarul BURSA #Editorial / 20 iulie 2020

Cristian Pîrvulescu

Cu ce a mai rămas statul român după ce criza medicală provocată de coronavirus s-a transformat - pe fondul endemicei crize de sistem - într-un atac susţinut împotriva funcţionării instituţiilor publice? Autorităţile române nu mai dispun astăzi nici de legitimitate, nici de instrumente eficiente de intervenţie publică în caz de epidemie: Avocatul Poporului, Curtea Constituţională şi majoritatea parlamentară le-au nimicit pur şi simplu. Iar compromiterea acţiunii publice va avea consecinţe de durată care vor depăşi cadrul crizei medicale actuală. Scuza corona-anarhism-ului libertarian activat pentru aşa zisa protecţie a libertăţii individuale nu stă în picioare. Pe de o parte pentru că libertatea individuală nu poate fi opusă intereselor generale, iar sănătatea publică este un astfel de interes general, pe de altă parte, pentru că acţiunea politică anterioară a actorilor care au generat această situaţie a fost orientată sistematic împotriva statului de drept şi a libertăţilor civile. Dacă în SUA acţiunea convergentă a extremei drepte religioase are o explicaţie istorică, în România o astfel de justificare nu stă în picioare. Atunci, de ce au făcut-o?

Astăzi, evoluţia epidemiei dovedeşte că viaţa, ca drept esenţial al omului, este pusă în pericol nu doar de virus, ci chiar de cei ce sunt responsabili cu amorsarea măsurilor de apărare. După acest spectacol, cele trei caracteristici ale unei intervenţii publice de urgenţă reuşite - încrederea: capacitatea autorităţilor de a promova măsuri legitime de acţiune; autoritatea: acceptarea rolului specialiştilor în definirea măsurilor de acţiune; validarea: recunoaşterea rolului pozitiv al măsurilor luate - au fost total compromise. Nici încrederea în autorităţi, nici susţinerea publică a expertizei specialiştilor şi nici recunoaşterea eficienţei măsurilor de politică publică nu mai există. Şi nu este deloc în interesul PSD ceea ce s-a întâmplat, pentru că PSD este totuşi un partid cu vocaţie guvernamentală, iar situaţia nu vizează doar PNL, ci guvernarea ca exerciţiu de punere a deicizilor în practică.

Şi, chiar dacă autorităţile române par să aibă o dificultate să accepte asta, al doilea val al epidemiei pare să fie în plină desfăşurare. În orice caz, în alte părţi ale Europei epidemiologii nu par să se mai îndoiască de acest fapt. Însă, cum nu există o definiţie epidemiologică clară a momentului când începe sau se termină un val, unii preferă să vorbească de o nouă etapă a primului val. Dar aceasta nu este doar o problemă terminologică! Căci recunoaşterea exactă a situaţiei permite luare unor măsuri adecvate. Iar de capacitatea politicienilor de a implementa măsuri eficiente depinde nu doar combaterea epidemiei, ci însăşi funcţionare comunităţii. Căci doar fanaticii pot crede că se poate face departajare între epidemie pe de o parte, şi economie sau societate pe de altă parte.

În 1918, cel de-al doilea val al gripei spaniole a pedepsit lipsa de pregătire a autorităţilor publice care nu au luat în considerare semnalele primului val. Poate, dacă ar fi făcut-o, istoria lumii ar fi fost alta! Dar atunci nu aveau instrumentele pentru a înţelege ce se întâmplă. Astăzi am putea păţi acelaşi lucru - şi nu din cauza virusului, sau a lipsei mijloacelor de intervenţie -ci din cauza incapacităţii politicienilor de a se ridica la nivelul responsabilităţii pe care o au. În octombrie 2019, când Johns Hopkins Center for Health Health a găzduit exerciţiul de evaluare pandemică Event 201 - pentru care a colaborat cu Forumul Economic Mondial şi Fundaţia Bill & Melinda Gates - a fost evaluată şi capacitatea de răspuns a statelor la o ipotetică pandemie provocată de un coronavirus. Nu era vreo anticipare, ci un al patrulea exerciţiu de acest gen după 2001 pe care cei de la Johns Hopkins îl făceau pentru a evalua capacitarea statelor de a reacţiona la o criză pandemică şi pentru a face o serie de recomandări pentru astfel de cazuri. Iar în cadrul acestui exerciţiu, SUA se afla pe locul întâi în privinţa capacităţii de reacţie rapidă la o criză pandemică. Dar incapacitatea echipei Trump de a analiza corect situaţia a făcut ca acest avantaj să devină nesemnificativ.

Revenind la al doilea val - care ar putea fi mai grav decât primul în absenţa unor intervenii adecvate - putem, în principiu, vorbi despre doi factori care ar trebui îndepliniţi pentru a putea vorbi despre un al doilea val al epidemiei de SARS-Cov2. În primul rând, primul val putea fi considerat încheiat dacă virusul era controlat şi transmiterea sa comunitară ar fi fost redusă la un nivel foarte scăzut. Ori, dacă acest lucru nu este valabil pentru SUA sau America latină, în statele din Europa şi Asia primul val s-a încheiat. Unele state insulare, precum Noua Zeelandă şi Islanda, au reuşit chiar să combată infecţia cu coronavirus ajungând la niveluri foarte mici de transmitere comunitară a virusului. Şi, înainte de jumătatea lunii iunie în România cifrele arătau ca ne aflam spre sfârşitul primului val. În al doilea rând, pentru a vorbi de un al doilea val virusul ar trebui să reapară şi să conducă la o creştere mare a cazurilor şi spitalizărilor. Ceea ce s-a întâmplat nu doar la noi, ci şi în majoritatea statelor din jurul nostru, iar acum semnele în acest sens vin şi în Asia (a se vedea Hong Kong unde sunt cele mai mari cifre, ca şi la noi, de la începutul epidemiei), dar şi în Europa de Vest.

În acest context, corona-anarhismul devine un risc grav. În Statele Unite sau Brazilia, influenţa asupra conducătorilor a acestui pseudo-curent ideologic este principala responsabilă de blocarea acţiunilor publice eficiente împotriva epidemie, dar şi a crizei economice, sociale şi politice pe care o asemenea situaţie o produce. România se va lăsa dusă în această prăpastie?

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. In Romania, pseudo curentul ideologic al majorității care formează parlamentul ne-a dus deja in această prăpastie.

    1. Majoritatea asta, buna sau rea, e votata de popor. Poporul nu a votat ca țara sa fie guvernată prin ordinele lu Nelu Tătaru.

      Istetule! Tătaru nu guvernează; încearcă să te salveze pe tine/ familia ta si pe alți idioți cate nu pot pricepe.

      Pricepi? 

    cum sa mai ai autoritate! cind majoritatea asociaza politicul si

    serviciul medical cu escrocheria!! cind majoritatea crede ca aplicarea legii 

    se face facultativ, sau in functie de pile relatii cunostinte,

    iar pentru Europa sinonimul Romaniei este coruptia! 

    1. Pai penele = escroci. Asta se vede si din avion. Mai nou, o parte din medici au aderat la gogosile escrocilor si e normal ca oamenii sa nu-i creada. Vezi minciuna cu ATI sau cu motociclistul care a murit in accident si a fost declarat mort de covid, interzicerea autopsiilor. Cum sa vorbesti despre specialisti sau stiinta cand niste politruci declara cauza mortil fara sa se faca autopsii?

      Aplicarea legii se face facultativ. Cazul Rares Bgdan e cunoscut. Aia care macheau la guvern cica au chemat ei militia ca sa le dea sanchi amenda. Asta dupa ce unul mai idiot a publicat poza.

      Pentru gutzanii din Ioropa, Romania inseamna coruptie. Basescu a spus de mai multe ori ca are documente oficiale despre hotia cu tva. Ca procent Romania este pe primul loc dar din cele 177 mld euro furate, 170 sunt furate de altii. O suma asa de mare si sa se tina sub pres, sa nu se gaseasca vinovatii, inseamna o mare escrocherie si prosteala. Ioropa arata cu degetul la noi pentru ca smecherii din vest sa fure tot mai mult. Nutret pentru septel.  

    Daca vre-un partid venea si zicea ca-n Suedia "lasam virusul la liber si ne imunizam toti" era sinucidere politica.

    Asa lasam populatia sa joaca ruleta ruseasca in masa si rezolvam problema. 

    Dar nu cred ca autoritatile au gandit efectele pe termen lung la strategia asta. Pentru ca la noi nu se gandeste pe termen lung. 

    O sa ajungem sa cerem azil biologic in China sau Noua Zeelanda. 

    Gagiul zice:

    Pe de o parte pentru că libertatea individuală nu poate fi opusă intereselor generale

    La fel ziceau si bolsevicii. Din acest motiv nici nu se respectau drepturile omului. Niste politruci stabilesc care sunt 'interesele generale' si cetatenii nu au altceva de facut decat sa respecte umil ce stabilesc politrucii. Gagiul nu zice nimic despre 'interesele generale' incalcate de golanii care fumau si macheau la guvern, de rares/ruj/roz care a calacat in picioare interesele invitatilor la sindrofia facuta, aia de la Timis si restul 'actiunilor' stapanilor lui. Sistemul este cunoscut din istorie: CCR, Avocatul Poporului, Parlamentu si mai ales populatia, toti sunt vinovati ca nu respecta ordinele aberanyte. Toti sunt vinovati si prosti pentru ca nu isi cunosc interesele, doar niste caricaturi stiu ce e bine pentru ceilalti.  

    1. Ai uitat-o pe săraca Firea (sau săraca cu firea) care a patit-o "respectând" ca să fie exemplu pentru beneficiarii pungilor de la vot.

      Cu Firea e simplu, nu-ti place, votezi Plicusor. Cu leninistii astia e mai complicat ca de ei nu scapam usor. Prin octombrie te vor obliga sa mergi in genunchi la vor ca sa votezi cum 'trebuie' cu masca pe mufa si zgarda.

    Ce propaganda ieftina, bai nene, bubuie teoriile conspirației in 80% din popor dar Pârvulescu o tine pe a lui.

    Cu cat ii plătesc ăștia, bai nene, s-o țină langa toată ziua cu astfel de manipulări imperialiste?? 

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb