Un francez din doi este de acum vaccinat complet împotriva COVID -19, a anunţat marţi seara Direcţia Generală a Sănătăţii, un nivel încă departe de pragul de imunitate colectivă estimat la aproximativ 90% cu noua variantă Delta, care este mai contagioasă, relatează AFP, citat de Agerpres.
Francezii au un ''program complet de vaccinare'' prin administrarea a două doze de vaccin Moderna, AstraZeneca sau Pfizer, o doză dacă au fost pozitivi pentru COVID -19 sau o doză de vaccin Janssen.
Pragul de 40 de milioane de francezi care au primit cel puţin o doză a fost trecut luni, cu o lună înainte de programul iniţial. Guvernul francez intenţionează să se atingă pragul de 50 de milioane de persoane vaccinate pentru prima dată, până la sfârşitul lunii august.
Confruntat cu izbucnirea contaminărilor care depăşesc în mod constant 20.000 de noi cazuri zilnic, guvernul continuă cursa pentru vaccinare împotriva COVID -19, având în vedere în special persoanele care sunt mai vulnerabile şi ezitante.
Numărul pacienţilor spitalizaţi în unităţile de terapie intensivă a crescut uşor de câteva zile (aproape 1.000 marţi) şi cel al pacienţilor spitalizaţi a revenit luni la pragul de 7.000.
Cu toate acestea, observăm ''o decorelare între spitalizări şi diagnostice'', a subliniat marţi ministrul francez al Sănătăţii, Olivier Veran, explicând că, datorită vaccinării ''există mai puţini pacienţi spitalizaţi pentru forme severe de Covid în ţara noastră decât au existat în valurile precedente pentru acelaşi număr de persoane contaminate''. Miercuri dimineaţă va avea loc o reuniune a guvernului pentru a analiza criza sanitară.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.07.2021, 08:45)
Un fel de intrecere socialista.