Costin Berevoianu şi Vlad Moisescu, reţinuţi de DNA

Ziarul BURSA #Anticorupţie / 25 septembrie 2015

Apa Nova: "Documentele cerute de DNA sunt contracte comerciale cu subantreprenori"

Fostul consilier personal al lui Sorin Oprescu, Costin Berevoianu, şi fostul trezorier al PNL Vlad Moisescu au fost reţinuţi ieri după-amiază de DNA Ploieşti în dosarul privind Apa Nova.

Procurorii DNA Ploieşti au ridicat, ieri, documente de la Primăria Capitalei, Primăria sectorului 1 şi de la Apa Nova, cercetările vizând infracţiuni de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, după cum ne-au declarat surse judiciare.

Costin Berevoianu are 13 terenuri, 11 locuinţe, un ponton la Tulcea, unde are şi casă de vacanţă, trei firme şi acţiuni de peste 350.000 de lei, iar multe dintre proprietăţi sunt deţinute împreună cu Valentin Feodorov, acţionar la Iridex Group.

Documentele solicitate Apa Nova de către reprezentanţii DNA vizează contracte comerciale încheiate cu subantreprenori ai companiei, pentru perioada 2008 - 2015, potrivit companiei.

"Reprezentanţii DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti nu au fost însoţiţi de reprezentanţi ai altor instituţii, nu au fost efectuate percheziţii sau alte tipuri de verificări în birourile sediului. Conducerea instituţiei a pus şi va pune la dispoziţie cu toată transparenţa cele solicitate. Documentele solicitate sunt pentru perioada 2008 - 2015 şi sunt contracte comerciale cu subantreprenori apa Nova Bucureşti", se arată într-un comunicat al companiei.

Potrivit unor surse citate de Mediafax, dosarul vizează fapte comise în perioada 2008-2015 de către persoane din administraţia publică locală, respectiv de la Primăria Capitalei şi de la Primăria sectorului 1, dar şi de către reprezentanţi ai Apa Nova, în urma cărora a fost crescut, în mod nejustificat, preţul serviciului de furnizare a serviciilor de apă şi canalizare în Bucureşti.

Directorul general adjunct al Apa Nova, Epsică Chiru, a declarat că procurorii DNA au cerut "anumite contracte pentru perioada 2008-2015" şi a adăugat, referitor la contractul de concesiune pentru servicii de furnizare apă şi canalizare în Bucureşti, că acesta a fost "făcut în toată transparenţa".

Apa Nova Bucureşti face parte din grupul francez Veolia şi are principal obiect de activitate gestiunea serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare pe teritoriul Municipiului Bucureşti, fiind concesionarul serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare pe o perioadă de 25 de ani, începând cu anul 2000.

Potrivit datelor de pe site-ul companiei, Apa Nova Bucureşti face investiţii în medie de 20 milioane de euro pe an.

În 2014, Apa Nova SA a avut un profit net de 140,8 milioane lei şi aproape 2.200 de salariaţi.

Acţionarii companiei sunt Municipiul Bucureşti, care deţine 16,31% din capitalul societăţii, Veolia Eau-Compagnie Générale Des Eaux, cu 73,69%, şi salariaţii societăţii, prin Asociaţia ESOP, cu 10%.

Contractul de concesiune cu privire la furnizarea serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare reprezintă documentul oficial prin care Municipiul Bucureşti a transmis Apa Nova Bucureşti dreptul şi obligaţia de a gestiona, eficentiza şi dezvolta pe cheltuiala şi pe riscul său serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare din Bucureşti, precum şi bunurile publice aferente acestuia, în schimbul unei redevenţe.

Potrivit declaraţiei de avere din 25 martie 2015, pe care a depus-o în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al RADET Bucureşti, Costin Berevoianu are patru terenuri agricole în suprafaţă totală de peste 235.000 de metri pătraţi în judeţele Constanţa şi Tulcea.

De asemenea, el are opt terenuri intravilane în suprafaţă totală de peste 16.000 de metri pătraţi, în Bucureşti, Costineşti, Limanu (Constanţa), Chilia Veche (Tulcea) şi la Săpata (Argeş), precum şi un alt teren extravilan de 10.000 de metri pătraţi la Râşnov, pe care îl deţine împreună cu Valentin Feodorov. De altfel, şi o parte din celelalte terenuri sunt achiziţionate şi deţinute împreună cu Valentin Feodorov.

Costin Berevoianu are şi şapte apartamente - şase în Bucureşti şi unul la Predeal. Astfel, în Bucureşti are o locuinţă de 226 de metri pătraţi (P+3), achiziţionată în 2005 şi două locuinţe de câte 123 de metri pătraţi, din 2005 şi 2006. Tot din 2006 are şi un apartament de 215 metri pătraţi, iar cel de-al şaselea apartament are suprafaţa de 59 de metri pătraţi. Apartamentul din Predeal are 85 de metri pătraţi şi a fost cumpărat în 2004. De asemenea, Berevoianu are şi o cotă de 85% dintr-un apartament de 44 de metri pătraţi dobândit prin succesiune, în 2011, în Bucureşti.

Fostul consilier al lui Sorin Oprescu a mai scris în declaraţia de avere că are jumătate dintr-o casă la Chilia Veche, în suprafaţă de 62 de metri pătraţi, care a fost achiziţionată în 2008 împreună cu Valentin Feodorov. Aceştia au împreună, tot la Chilia Veche, şi o casă de vacanţă în suprafaţă de 102 metri pătraţi pe care au cumpărat-o tot în 2008, iar în 2010 în aceeaşi localitate au luat împreună un spaţiu comercial de 750 de metri pătraţi.

De asemenea, în localitatea Săpata (Argeş), Berevoianu are o casă de vacanţă de 95 de metri pătraţi, pe care a dobândit-o în 2005 prin succesiune şi din care deţine jumătate.

Berevoianu a mai notat în declaraţia de avere că are un autoturism Dacia Logan fabricat în 2011 şi un ponton plutitor deţinut împreună cu Feodorov. El are în conturi bancare peste 55.000 de euro, aproape 137.000 de dolari şi aproximativ 43.000 de lei. Trei dintre conturi au fost deschise în 2013, unul în 2014 şi un altul în anul 2000.

Costin Berevoianu a mai declarat acţiuni şi părţi sociale la societăţile: Fondul Proprietatea, în valoare de peste 62.000 de lei; Romgaz - peste 120.000 de lei, SNP OMV Petrom - aproape 18.000 de lei, Transgaz - 136.000 de lei şi Banca Transilvania - aproape 17.000 de lei. El a mai menţionat obligaţiuni în Ungaria de peste 25.000 de dolari şi obligaţiuni în Belarus de aproape 21.000 de dolari.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb