COTAR: "Oferta UNSICAR de Black Friday: creştere cu 400% a RCA pentru România"

Andrei Stan
Bănci-Asigurări #Transporturi / 19 noiembrie 2016

"Oferta UNSICAR de Black Friday: creştere cu 400% a RCA pentru România"

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) solicită firmelor de asigurare să înceteze acţiunile de "intimidare şi de dezinformare" la adresa patronatelor din ţara noastră, criticând scrisoarea transmisă de Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări (UNSICAR) în care se invocă faptul că asiguratorii sunt în pericol să dea faliment.

"COTAR vă informează că Black Friday este marcat şi de Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări (UNSICAR), care a considerat necesar să marcheze perioada reducerilor printr-o scrisoare către Moş Crăciun. Cum asiguratorii n-au ştiut unde să caute Spiritul Crăciunului, au crezut că-l pot găsi la preşedinţii organizaţiilor patronale, pe care încearcă să-i convingă de necesitatea de a da, de bună voie, cât mai mulţi bani, astfel încât să asigure îndestularea multinaţionalelor venite în România să încaseze banii românilor, pentru plata poliţei obligatorii de asigurare auto", se arată într-un comunicat al COTAR, trimis Redacţiei.

Potrivit reprezentanţilor transportatorilor, scrisoarea UNISCAR adresată patronatelor vine în perioada în care se desfăşoară Târgul de Turism al României, în contextul în care aceiaşi asiguratori "au făcut praf piaţa agenţiilor de turism",

COTAR reclamă faptul că firmele de asigurări au avut "tupeul" să declare reprezentanţilor Guvernului României că nu-i interesează turismul din România şi nu vor să asigure agenţiile de turism, "indiferent câte dintre cele circa 2000 de agenţii de turism vor da faliment".

COTAR precizează: "Pe aceiaşi asiguratori nu-i interesează nici câţi transportatori din România vor da faliment din cauza acţiunilor lor, dar cer bani, de la toată lumea, invocând faptul că ei sunt în pericol să dea faliment. Cu alte cuvinte, UNISCAR transmite patronatelor din România că firmele româneşti sunt invitate să dea faliment, dar trebuie să asigure banii ceruţi de asiguratori, indiferent cât de mult ar creşte tarifele impuse de aceştia".

Reprezentanţii transportatorilor invocă scrisoarea transmisă joi de UNISCAR.

"Ca rezultat al plafonării tarifelor RCA, asigurătorii au luat deja unele măsuri care vor produce efecte negative puternice asupra pieţei de brokeraj de asigurare. Aceste măsuri includ reducerea repetată şi abruptă a comisioanelor de intermediere pentru brokeri, care au ajuns, în unele cazuri, la niveluri de 0,1%, tratamente mai favorabile pentru agenţii proprii, suplimentarea sarcinilor operaţionale pentru brokeri etc. Toate aspectele de mai sus devin şi mai îngrijorătoare în contextul în care dimensiunea pieţei RCA s-a restrâns în ultimul an şi jumătate. Până în vara anului 2015, în piaţa RCA existau 10 asigurători, dintre care 2 au intrat în faliment, iar unul dintre ei se află în procedură de redresare financiară. O singură companie a fost autorizată să intre pe această piaţă, dar planurile acesteia sunt foarte conservatoare, având în vedere plafonarea tarifelor. Prin urmare, în acest moment, există doar 8 asigurători RCA, dintre care 2 aparţin aceluiaşi grup financiar (Vienna Insurance Group)", se arăta în scrisoarea asiguratorilor.

COTAR reaminteşte şi declaraţia preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT), Anca Nedea, făcută pe 8 septembrie, după ce patru agenţii de turism din ţara noastră au dat faliment, iar turiştii români au rămas fără posibilitatea de a-şi recupera banii plătiţi.

"De la sfârşitul anului trecut, am cerut documentele de la toate agenţiile de turism, astfel încât să verificăm situaţia asigurărilor. Este o situaţie care trenează de cel puţin şapte ani. O problemă generată - şi aici vreau să fac o comparaţie cu alte ţări europene: problema asigurării totale a pachetului turistic este peste tot în UE şi nu numai, dar pieţele mature au şansa ca brokerii să dea asigurări la un volum mult mai mare, la un plafon mult mai ridicat, la un nivel de acoperire a pachetului turistului mult mai mare decât la noi. Asta pentru că acolo piaţa este mai matură şi gradul de concretizare a riscului este mai mic. Pentru societăţile de asigurare din aceste ţări, piaţa de turism este un business, ceea ce nu se întâmplă la noi. Dacă acesta nu este considerat un business pentru societăţile de asigurări, aşa cum se întâmplă în România, pe asiguratori nu-i interesează această piaţă. De şapte ani, situaţia aceasta a asigurărilor este blocată şi este din cer în ce mai grea de la an la an", a declarat Anca Nedea, într-un interviu publicat de Jurnalul Naţional.

COTAR precizează că nu poate tolera "o asemenea încercare de intimidare a patronatelor din România şi o astfel de abordare, în detrimentul afacerilor româneşti şi doar pentru îndestularea companiilor de asigurări".

În consecinţă, reprezentanţii transportatorilor le solicită asiguratorilor să înceteze acţiunile de "intimidare şi de dezinformare".

Piaţa RCA este zguduită de probleme, în condiţiile în care două companii de pe piaţă, Astra şi Carpatica Asig, au intrat în faliment, iar City Insurance şi Euroins se află în diverse proceduri speciale. Pe piaţa RCA au rămas acum doar opt jucători: Euroins, City Insurance, Allianz-Ţiriac, Generali, Asirom, Omniasig, Groupama şi Uniqa.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a stabilit preţurile care vor fi valabile timp de şase luni în România, după decizia Guvernului de îngheţare a preţurilor.

Astfel, tariful maxim RCA pentru un camion cu masa peste 16 tone va fi de 7.534 lei, iar tariful maxim anual al unei poliţe obişnuite, pentru un autoturism cu o capacitate cilindrică între 1.201-1.400 cmc, deţinut de o persoană cu vârsta cuprinsă între 31 şi 40 de ani, va fi de 610 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb