COTAR:  Respingem categoric propunerea ASF ca prima RCA să fie de 7.960 lei/an pentru autovehiculele de peste 16 tone

Luciana Bănică
Companii / 13 octombrie 2016

Transportatorii membrii COTAR resping tariful de 7.960 de lei/an pentru poliţa auto obligatorie (RCA) în cazul autovehiculelor de peste 16 tone, propus de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), potrivit unui comunicat al Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), remis redacţiei.

"COTAR a participat la şedinţa organizată la Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) în data de 12 octombrie, unde domnul Mişu Negriţoiu (preşedintele ASF) a prezentat propunerea de tarif RCA pentru un autovehicul de peste 16 tone, aceasta fiind în cuantum de 9.800 lei/an. Preşedintele ASF, observând nemulţumirea manifestată de către transportatori, a explicat faptul că a luat în considerare alocarea unor costuri de administrare în cuantum de 40% iniţial, după care l-a scăzut la 35% pentru produsul de asigurare obligatorie numit RCA", transmite sursa citată.

Conform comunicatului, Vasile Stefanescu, a intervenit şi a amintit faptul că astfel de costuri de administrare sunt supraevaluate, aflându-se într-o totală disproporţie cu practică europeană, unde costurile de administrare pentru produsul de asigurare RCA sunt de aproximativ 25%.

"Observăm în continuare, acelaşi comportament protecţionist al domnului Negriţoiu, atunci când sunt aduse în discuţie interesele financiare ale multinaţionalelor din asigurări. Dânsul lansează nişte propuneri absolut iresponsabile, pornind de la ideea că toţi consumatorii captivi de poliţe de asigurări sunt datori să plătească nişte costuri supradimensionate firmelor de asigurări, costuri care ascund în realitate profitul societăţilor de asigurări, pentru un produs de asigurare obligatoriu. Preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, a negociat un tarif RCA exact ca un precupeţ din piaţa Matache, ce doreşte să menţină un preţ ridicat la o ceapă degerată, ştiind că nu mai are concurenţa la tarabă", declară Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR.

"În faţa argumentelor aduse de către transportatori, domnul Negriţoiu a început negocierea tarifului RCA, încercând din răsputeri să menţină o cotaţie cât mai ridicată a acestui produs de asigurare obligatoriu, adresând în final, propunerea de 7.960 lei, pentru autovehicule de peste 16 tone, clasa B0. Să agreezi la Guvern în data de 14 septembrie un tarif de referinţă la autovehiculele peste 16 tone de aproximativ 6.200 lei/an, comunicat atunci de către Vorniceanu Marius, vicepreşedinte ASF, şi să prezinţi la o lună distanţă un tarif 7.960 lei/an, în care pretinzi că profitul asiguratorului este de doar 1%, denotă faptul că noi românii sunt consideraţi doar nişte vaci de muls ale multinaţionalelor", a subliniat preşedintele COTAR.

Confederaţia respinge categoric propunerea ASF cu privire la cotaţia de primă în sumă de 7.960 lei a unei poliţe RCA pentru un autovehicul de peste 16 tone şi reaminteşte faptul că prima de risc pentru această categorie reprezintă 2.011 lei (raport Milliman), iar diferenţa de 5.949 lei reprezintă costuri administrative şi profitul societăţilor de asigurări pentru produsul RCA.

COTAR va participa şi în cursul zilei de joi, 13 octombrie 2016, la dezbaterile organizate la ASF şi pentru celelalte categorii de autovehicule destinate transportului, cum ar fi autovehiculele de transport persoane şi cele folosite în regim de taxi.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb