Cotaţia petrolului îşi accentuează scăderea astăzi pe bursele asiatice şi coboară sub pragul psihologic de 40 de dolari barilul. Investitorii sunt îngrijoraţi de temerile privind economia chineză şi de oferta mult mai mare decât cererea de petrol, potrivit AFP.
Cotaţia unui baril de ţiţei "light sweet crude" cu livrare în octombrie a pierdut 1,04 dolari, până la 39,01 dolari. Barilul Brent, referinţă europeană a petrolului, s-a devalorizat cu 91 de cenţi până la 44,55 dolari.
Cotaţia petrolului a scăzut în timpul şedinţei de tranzacţionare de vineri de la New York sub 40 de dolari barilul pentru prima dată în ultimii şase ani, dar a reuşit să încheie peste acest prag psihologic.