CRAME Zarea

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Frăţia Vinului / 1 octombrie 2010

  • document ataşat Vinuri
    apasă aici pentru a descărca.

    Compania ZAREA, producător autohton de vinuri spumante, moşteneşte expertiza lui Wilhelm Mott, de la 1912. Venit din Germania, după ce a lucrat câţiva ani la fabrica de spumant "Rhein", Wilhelm Mott a înfiinţat o mică fabrică proprie în Calea Griviţei, din Bucureşti.

    Deşi reprezenta o afacere la început de drum, societatea a ajuns până în 1929 să producă 100.000 de sticle de spumant pe an, o cifră remarcabilă pentru acele timpuri. Această cifră a fost, contrar aşteptărilor, încurajată de război, creşterea producţiei în acea perioadă fiind semnificativă, spun reprezentanţii ZAREA.

    În 1948, capacităţile de producţie "Mott & Fills" au fost naţionalizate alături de cele ale caselor de vin "Doctor Bazilescu" şi "Rhein", căpătând numele de ZAREA. Treptat, spumantelor li s-au adă ugat alte tipuri de băuturi alcoolice, care au ajuns, cu vremea, să domine segmentele de piaţă aferente: în 1953 a fost înfiinţată secţia de brandy, iar cinci ani mai târziu secţia de vermut.

    În 2004, ZAREA a intrat într-un parteneriat cu liderul mondial în producţia de vinuri spumante - "Schloss Wachenheim".

    Grupul german a produs, în 1994, băutura răcoritoare carbogazoasă pentru copii - "Robby Bubble" - pe care ZAREA o comercializează şi la noi în ţară.

    Paharul de vin - într-o degustare de înaltă clasă

    Şampania - nelipsită la ceas aniversar

    Paharul exprimă mesajul vinului

    ZAREA - singurul producător autohton care utilizează toate tehnologiile de obţinere

    "Angelli" - o "cramă" fără podgorie

    Vinul spumant poate conţine de la mai puţin de 3 până la peste 50 de grame de zahăr pe litru

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    Comanda carte
    fngcimm.ro
    danescu.ro
    raobooks.com
    boromir.ro
    Mozart
    Schlumberger
    chocoland.ro
    arsc.ro
    domeniileostrov.ro
    leonidas-universitate.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    20 Dec. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9764
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
    Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    erfi.ro
    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    petreceriperfecte.ro
    novaplus.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb