Creştere de patru ori a profitului "Severnav" Drobeta Turnu Severin

Adina Ardeleanu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 4 noiembrie 2008

Creştere de patru ori a profitului "Severnav" Drobeta Turnu Severin

Profitul net realizat de "Severnav" Drobeta Turnu Severin (simbol SEVE pe piaţa Ras­daq), în primele nouă luni ale anului, a fost de 1,66 milioane lei, de patru ori mai mare decât în aceeaşi perioadă din 2007, potrivit raportului transmis Bursei.

Cifra de afaceri a societăţii s-a ridicat la 125,89 milioane de lei, în intervalul analizat, urcând cu 34,04% faţă de primele trei trimestre ale anului anterior.

Activitatea de exploatare s-a încheiat cu un câştig de 3,69 milioane de lei, de 22,19 ori mai mare decât cel aferent primelor nouă luni ale anului trecut, pe fondul unor cheltuieli de 109,3 milioane de lei şi al unor venituri de 113 milioane de lei.

Societatea a suferit o pierdere financiară de 2,03 milioane de lei, faţă de câştigul de 564.826 de lei, din primele trei trimestre din 2007, bazată pe venituri financiare de 757.353 lei şi cheltuieli financiare de 2,79 milioane de lei.

Compania dispune de un capital social de 12.603.865 lei, împărţit în acţiuni cu valoarea nominală de 2,5lei.

Fondul Proprietatea deţine 39,11% din acţiunile SEVE, în timp ce "International Railway Services" SA şi SC "Investment Group" SRL au participaţii de 29,05 şi, respectiv, 21,33% din capitalul social al "Severnav".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb