CREŞTEREA CREDITULUI GUVERNAMENTAL VA SUFOCA ECONOMIA  Guvernul poate fugi, dar nu se poate ascunde

Călin Rechea
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 7 mai 2009

Guvernul poate fugi, dar nu se poate ascunde
Călin Rechea

Guvernul actual, ca şi celelalte din ultimii 20 de ani, este incapabil să înţeleagă faptul că o ţară nu se poate dezvolta, chiar în condiţii externe prielnice, fără libertate economică. Criza economică internaţională este folosită ca o justificare a crizei interne şi se încearcă, astfel, acoperirea rezultatelor a două decade de politică economică dezastruoasă.

Statele din perioada postbelică au acţionat mereu ca nişte paraziţi, prin crearea unor cadre instituţionale tot mai extinse şi mai rigide. Justificarea acestei extinderi, crearea unei structuri sociale mai bune şi mai drepte, a fost acceptată în vremurile bune.

Criza economică creează probleme serioase pentru paraziţi, deoarece gazda este bolnavă. Nişte paraziţi "inteligenţi" şi-ar reduce consumul de resurse, drastic dacă este nevoie, pentru că supravieţuirea lor depinde de supravieţuirea gazdei.

La noi, parazitul pare că şi-a pierdut chiar şi instinctul de autoconservare. Crede acesta că, după omorâ­rea gazdei, va găsi alte surse de hrană?

Prin măsurile anunţate până acum, guvernul de la Bucureşti pare să acţioneze doar pentru un orizont de timp foarte limitat, reprezentat de alegerile prezidenţiale. Dacă acesta este, într-adevăr, orizontul, atunci prima tranşă de la FMI s-ar putea să fie şi ultima.

Acordul cu organizaţiile internaţionale a avut ca scop, înainte ca autorităţile să recunoscă posibilitatea utilizării banilor şi pentru plata salariilor, menţinerea pe linia de plutire a unei economii putrede. Măsurile disperate din ultimele zile, printre care se regăseşte o nouă anulare a datoriilor pentru companiile de stat, pe fondul creşterii fiscalităţii, arată că cele 20 de miliarde vor fi risipite.

Pe lângă acest "ajutor" extern, statul dă dovadă şi de un apetit nestăvilit pentru împrumuturi, în scopul finanţării şi refinanţării deficitului bugetar. Este foarte probabil ca implozia economică a României, care va fi evidentă chiar după primele date privind "creşterea" economică din T1 2009, să oblige guvernul la o nouă rectificare bugetară.

Deoarece România nu mai poate susţine noi creşteri de impozite şi taxe, guvernul ar trebui să renunţe complet la ceea ce acum se numeşte "strategie anticriză" şi să reducă dramatic povara fiscală precum şi dimensiunile statului. Nimic din "realizările" ultimilor 20 de ani nu justifică gradul actual de extindere a autorităţilor central şi locale.

Evoluţia creditului guvernamental arată, din păcate, în altă direcţie. Chiar şi fără iresponsabilul impozit forfetar, creşterea explozivă a creditului guvernamental amplifică extrem de mult competiţia de atragere a resurselor financiare. Datele BNR arată o creştere cu 189,3% a crediului guvernamental în martie 2009 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 29,3 miliarde de lei (vezi grafic).

Cei care trebuie să-l plătească, firmele din sectorul privat şi populaţia, şi-au redus cererea de credite, deocamdată, pe fondul adâncirii crizei. La nivelul sectorului privat s-a ajuns, probabil, la concluzia că actuala structură economică nu mai este sustenabilă, iar o relansare a creditării, în aceste condiţii, nu poate duce la nimic bun.

Ultimele date de la BIS (Bank for International Settlements) arată că expunerile băncilor străine pe pieţele emergente din Estul Europei s-au redus semnificativ încă din T3 2008, iar tendinţa va continua, probabil, cel puţin până la sfârşitul anului curent. Şansa ca fluxurile financiare către economiile emergente să revină la situaţia precedentă crizei, odată cu apariţia primelor semne de stabilizare, este nulă.

Presiunea exercitată de creditul guvernamental asupra sectorului privat nu se resimte, deocamdată, deoarece rata anuală de creştere a creditului neguvernamental intern s-a redus de aproape 3 ori între martie 2008 şi martie 2009, până la 23,1%. Diferenţa dintre dinamicile celor două tipuri de credite, privat şi guvernamental, reprezintă un indicator al presiunilor cu care se vor confrunta firmele româneşti într-un viitor apropiat. Pe lângă această competiţie pentru resursele financiare, sectorul privat se va confrunta şi cu o creştere a impozitelor şi taxelor, o nouă piatră de moară pentru economia României.

Rezultatele studiului recent de la Synovate, preluate nu doar de presa financiară, ar trebui să dea serios de gândit autorităţilor. Dacă numai 78% dintre români se tem de creşterea taxelor în acest an, toţi ar trebui să se teamă de creşterea lor în anii următori. De unde va veni cererea pentru noi credite, dacă firmele se desfiinţează din cauza impozitului forfetar, iar populaţia aşteaptă o creştere a taxelor?

Guvernul a creat, astfel, un mediu ostil chiar şi pentru teoria reluării creşterii economice pe seama consumului. Cum poate arăta, atunci, mediul economic post-criză? Ca un deşert fără viaţă, plin de asistaţi social. Prima tranşă de la FMI nu oferă autorităţilor decât un răgaz iluzoriu în faţa crizei, la fel ca şi reducerea dobânzii de politică monetară.

Guvernul poate încerca să mai fugă o perioadă de criza economică, dar nu se mai poate ascunde de efectele acesteia, nici măcar pe termen scurt. Mai poate România spera într-o revenire a instinctului de conservare la nivelul autorităţilor statului?

Notă: Articolul reprezintă punctul de vedere al autorului, nu reflectă sau implică opiniile instituţiei unde acesta îşi desfăşoară activitatea şi nu reprezintă recomandare de investiţie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb