CREŞTEREA TAXELOR - INGREDIENTUL CARE TRANSFORMĂ RECESIUNEA ÎN DEPRESIUNE România nu îşi mai permite creşterea impozitelor

Prognozele optimis­te ale creşterii economice şi ale inflaţiei nu pot ascunde o anumită stare de nelinişte care se instaurează implacabil pe piaţa noastră. Acţiunile BNR au ajuns la limita eficienţei în ceea ce priveşte calmarea presiunilor inflaţioniste. Creşterea susţinută a dobânzii de intervenţie a fost scoasă din ecuaţie atunci când oficialii BNR au afirmat că reducerea inflaţiei nu poate fi prioritară faţă de stabilitatea macroeconomică şi financiară. România are nevoie, acum, de o dobândă de politică monetară de peste 10% pentru a suprima inflaţia, dar costul este foarte mare: anihilarea iluziei creşterii economice din ultimii ani.

Evoluţiile celorlalte economii emergente din Estul Europei arată că dobânda de pe piaţă se "decuplează" încet, dar sigur, de rata de politică monetară. Cel mai bun exemplu este Ungaria, unde dobânzile medii cerute pentru titlurile de stat cu o maturitate de 3 luni au crescut într-o săptămână de la 8,09% la 8,78%, conform unei ştiri Reuters. Creşterea dobânzilor a avut loc în condiţiile în care rata inflaţiei din Ungaria a scăzut în februarie la o rată anuală de 6,9%, faţă de 7,1% în ianuarie.

Amplificarea aversiunii faţă de risc este citată de Financial Times ca fiind principalul factor care determină creşterea primelor de risc cerute de inves­titori pentru plasamentele în obligaţiuni guvernamentale sau corporatiste de pe pieţele emergente. Spread-ul pentru obligaţiunile de stat a crescut la peste 300 puncte de bază, cea mai ridicată valoare din aprilie 2005, conform indi­celui JP Morgan EMBI+, mai scrie Financial Times.

Cotidianul financiar britanic a publicat recent o situaţie a condiţiilor economice din România după aderarea la UE. Opiniile prezentate reflectă marile deficienţe şi lipsa reformelor structurale din economia românească, care devin tot mai evidente în noile condiţii de pe pieţele externe.

Din păcate, soluţiile de natură fiscală propuse, citate pe larg şi în presa noastră, nu vor face decât să adâncească o posibilă criză viitoare. Renunţarea la cota unică de impozitare şi mărirea cotei actuale a TVA vor amplifica efectele negative asupra economiei. Nu trebuie să uităm că cele mai mari creşteri salariale au avut loc în sectorul public, pe fondul unei creşteri semnificative a personalului bugetar. Aceste creşteri au mărit presiunea şi asupra salariilor din sectorul privat.

Am ajuns, astfel, să repetăm greşelile Ungariei, care se confruntă cu forţe centrifuge tot mai mari pe calea covergenţei către moneda unică. Presiunile asupra preţurilor nu sunt date de veniturile prezente, ci de veniturile viitoare probabile, transferate în prezent prin intermediul creditării. Dobânzile reale apropiate de zero au făcut irelevant costul acestor transferuri intertemporale şi au făcut posibile, ca de obicei, excesele speculative.

Politica monetară promovată de Banca Naţională a permis explozia creditării şi creşterea accelerată a masei monetare. Acum se încearcă promovarea ideii de limitare prin orice mijloace a creşterilor salariale. Va contribui aceasta la evitarea supraîncălzirii? Există şanse mici pentru o astfel de evoluţie, mai ales dacă se aşteaptă "temperarea" economiei, dar este aproape sigură "răcirea" completă a acesteia.

Cauza gravei crize a creditării de pe pieţele externe o constituie faptul că majoritatea creditelor acordate au fost supradimensionate faţă de valoarea prezentă a veniturilor viitoare ale debitorilor (n.a. venituri din care se scad cheltuielile curente de subzistenţă). Menţinerea unui ritm scăzut de creştere al salariilor va adânci şi mai mult această balanţă negativă şi va pune presiuni tot mai mari aupra preţului activelor financiare în viitor, inclusiv a proprietăţilor imobiliare.

Politicile economice trebuie direcţionate către creşterea veniturilor reale nete ale populaţiei. O creştere a impozitelor directe sau indirecte constituie o piedică insurmontabilă în calea pentru atingerea acestui obiectiv. Opiniile care pledează pentru creşterea impozitelor includ argumente privind o inflaţie structurală inevitabilă, determinată de creşterea cererii de bunuri. Deoarece la noi volumul creditelor a depăşit substanţial volumul economiilor populaţiei, acest risc este minim. Dacă masa monetară nu creşte, majorările de preţuri în cazul bunurilor afectate de o cerere excedentară trebuie să fie compensate de scăderi pentru celelalte categorii de bunuri.

România are nevoie de o creştere a economiilor agregate ale populaţiei şi de reducerea drastică a cheltuielilor guvernamentale. Aproape douăzeci de ani sunt de ajuns pentru a fi siguri că programele oficiale de dezvoltare nu au şanse de reuşită. Astfel de programe sunt promovate şi de Uniunea Europeană, care s-a dorit "campion" al economiei bazate pe cunoaştere, dar rezultatele sunt invizibile. Birocraţia şi barierele fiscale distrug în faşă motivaţia întreprinzătorilor.

Reintroducerea unui sistem de taxare progresivă, în condiţiile în care şi Polonia sau Republica Cehă se pregătesc să treacă la cota unică, va mări povara fiscală asupra României şi va conduce la eliminarea ultimelor vestigii de competitivitate regională. Miliardele promise de guvern sau de UE se vor topi în gaura neagră a intereselor de grup asociate puterii alese prin votul popular.

Acum avem nevoie de o reducere a cotei unice de impozitare, a taxei pe valoarea adăugată şi de eliminarea unui număr semnificativ din sutele de taxe care îi împovărează pe români. Aceste reduceri de taxe nu trebuie privite ca pierderi ale bugetului de stat, ci drept câştiguri pentru toţi cetăţenii.

Capitalismul este, în esenţă, un sistem drept, care răsplăteşte foarte bine succesul şi pedepseşte aspru greşeala. În prezent, pe plan mondial nu există economii care pot fi caracterizate drept economii de piaţă libere. Băncile centrale au distorsionat întreg edificiul economic prin politica banilor ieftini iar guvernele promovează politici iluzorii de dreptate socială beneficiind de ignoranţa economică a cetăţenilor.

Indiferent de culoarea politică a noului guvern, România nu îşi poate permite o creştere a impozitelor şi taxelor. Sistemul fiscal bizantin a anulat deja avantajele cotei unice, din care a rămas, în cea mai mare parte, doar numele.