Cristian Preda: "Şase formaţiuni de dreapta se vor bate pe acelaşi culoar pentru PE"

A.F.
Politică / 31 ianuarie 2014

Cristian Preda, europarlamentar , afirmă că şase formaţiuni de dreapta din România (UDMR, PNŢCD, PDL, PMP, Forţa Civică şi PPMT) se vor bate pe acelaşi culoar pentru Parlamentul European (PE), transmit surse din presă.

Europarlamentarul, recent intrat în Miscarea Populară, a declarat, astăzi, că nu va exista o listă unică a dreptei politice din România la alegerile europarlamentare, adăugând că, după ce PDL a refuzat "soluţia federării eforturilor", vor fi şase formaţiuni care "se vor bate pe acelaşi culoar".

"Suntem în situaţia foarte clară în care, pe de-o parte, pe plan european, concurenţa este între Partidul Popular European şi socialişti. La socialişti în România avem o listă unică PSD, PC şi UNPR. Pentru PPE sunt deja trei partide membre, UDMR, PNŢCD şi PDL, şi sunt alţi trei aspiranţi, PMP, Forţa Civică şi PPMT. Deci şase formaţiuni politice care se vor bate pe acelaşi culoar. Din câte se aude, şi PNL a bătut la poarta PPE. Dacă la socialişti avem o listă unică şi strategia ralierii perfecte, cu o listă comună a celor trei partide, în PPE avem disiparea forţelor şi fragmentarea" a mai precizat Preda.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3734
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2988
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8179
Gram de aur (XAU)Gram de aur468.2581

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb