Cristian Zămosteanu, acuzat pentru infracţiuni care au prejudiciat statul cu 12 milioane de euro

A.P.
Anticorupţie / 30 iulie 2020

Cristian Zămosteanu, acuzat pentru infracţiuni care au prejudiciat statul cu 12 milioane de euro

Un om de afaceri din Iaşi, Cristin Zămosteanu, foarte cunoscut în domeniul dezvoltatorilor imobiliari, a fost arestat miercuri, fiind acuzat de infracţiuni economice care au prejudiciat statul cu 12 milioane de euro, anunţă g4media.

În acelasi dosar, DIICOT a mai emis ordonanţe de reţinere pe numele Aurei Pârvu şi al lui Ovidiu Creţu - angajaţii lui Zămosteanu - scrie presa locală.

Cei trei sunt acuzaţi între altele de constituire sau aderare la un grup infracţional organizat, evaziune fiscală, spălare de bani şi delapidare.

Zămosteanu, Pârvu şi Creţu fuseseră reţinuţi marţi, de către procurori, în urma percheziţiilor efectuate de anchetatori.

Surse din rândul anchetatorilor afirmă că prejudiciul adus statului în urma operaţiunilor derulate de cele trei persoane s-ar ridica la 12 milioane de euro, relatează news.ro

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Iaşi au făcut marţi 40 de percheziţii domiciliare la persoane bănuite de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare, folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii, evaziune fiscală şi spălare de bani, detaliază g4media.

Din cercetări a reieşit că, o persoană ar avea calitatea de unic asociat şi administrator al mai multor societăţi comerciale şi ar controla alte societăţi ca administrator de fapt. De asemenea, aceasta ar avea şi calitatea de persoană fizică autorizată. Persoana în cauză ar fi iniţiat o grupare infracţională organizată, ce ar avea drept scop obţinerea de bani prin sustragerea de la plata şi neplata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat, anunţă Poliţia.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Domnu’ Orban, PNL pierde Primaria Iasi. “Pareu”?

    Dupa Zamosteanu, primarul Chirica, traseistul de la psd la pnl, ar trebui incatusat. Nu faceau Zamosteanu, Bolobita cat si alti speculatori imobiliari averi de zeci de milioane de euro fara acceptul primarului Chirica. Schimburi de terenuri cu Primaria, terenuri cu mult subevaluate de catre evaluatorii angajati de catre Primaria Iasi.

    din Iasi, nimica?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb