Criza a amânat investiţii de 2 miliarde de euro în unităţi termo

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 16 februarie 2010

"Termoelectrica" şi partenerii străini fac eforturi susţinute pentru a ajunge la un acord de investiţie

"Termoelectrica" SA continuă negocierile cu investitorii străini selectaţi pentru proiectele de realizare a unor noi unităţi de producţie la Brăila, Borzeşti şi Galaţi, în valoare totală de aproximativ 2 miliarde de euro, în vederea identificării unor modalităţi concrete care să ducă la un acord în vederea înfiinţării noilor societăţi mixte.

Conducerea "Termoelectrica" ne-a declarat că decizia de inves-tire nu a putut fi luată până acum din cauza condiţiilor economice cu care s-au confruntat investitorii în cursul anului 2009. "În acest context, trebuie privite şi eforturile pe care le fac atât investitorii, cât şi Termoelectrica pentru a putea găsi noi căi şi posibilităţi de a acţiona în continuare pentru a putea ajunge la un acord în cadrul acestor noi investiţii costisitoare".

Memorandumurile de înţelegere pentru cele trei investiţii au fost semnate, în 2008, cu companiile "Enel", "E.ON", "CEZ" şi "Electrabel", într-un an în care consumul de energie a avut o creştere record şi se vorbea de un deficit de unităţi de producţie performante. 2009 a adus o scădere a consumului de 10%, pe fondul unei crize economice internaţionale, care a afectat puternic şi ţara noastră. Astfel, în 2009, atât ţara noastră, cât şi întreaga Europă s-au confruntat cu un excedent de producţie de energie şi cu resurse reduse de finanţare a investiţiilor noi.

Memorandumul de înţelegere semnat de "Termoelectrica" SA cu "E.ON" şi "Enel" pentru construirea unei noi termocentrale la Brăila a fost prelungit, după cum a declarat, în decembrie, Frank Hajdinjak, directorul general al "E.ON România".

La data respectivă, domnia sa a precizat: "A fost finalizat studiul de fezabilitate, iar grupul E.ON a decis continuarea proiectului prin prelungirea memorandului şi demararea procedurilor pentru constituirea companiei de proiect, în care, cel mai probabil, E.ON România va fi acţionar majoritar. Noua centrală va avea 800 MW şi va costa circa 1,2 miliarde de euro. Deocamdată nu putem estima când anume va începe construcţia termocentralei". La Galaţi, "CEZ" şi "Termoelectrica" au semnat un memorandum pentru o unitate pe gaz, cu o capacitate de până la 400 MW, investiţie de câteva sute de milioane de euro. Pentru proiectul de la Borzeşti, producătorul de stat are ca partener compania "Electrabel" Belgia. Grupul nou de producere va avea o putere instalată de 400 - 500 MW şi reprezintă o investiţie de circa jumătate de miliard de euro.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Ii asiguram pe distinsii investitori in domeniul termo ca ar putea ramane cu proiectele in sertar din cauza.. crizei si a unui progres tehnologic pe care inca nu-l cunosc! Sa nu uite nici un investitor ca ceea ce vor produce trebuie vandut si piata va fi ocupata de altii! Pe bune!

    Ii asiguram pe distinsii investitori in domeniul termo ca ar putea ramane cu proiectele in sertar din cauza.. crizei si a unui progres tehnologic pe care inca nu-l cunosc! Sa nu uite nici un investitor ca ceea ce vor produce trebuie vandut si piata va fi ocupata de altii! Pe bune!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb