Criza a sporit cu o cincime tranzacţiile pe piaţa spot de electricitate

Alina Toma Vereha
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 2 iulie 2009

Faţă de decembrie 2008, preţul mediu a scăzut cu 9%

Piaţa spot de electricitate - PZU, administrată de OPCOM, a prosperat pe timp de criză, deşi consumul a înregistrat scăderi semnificative. OPCOM a anunţat, ieri, că 3,26 TWh au fost tranzacţionaţi pe PZU în primele şase luni ale acestui an. Cantitatea este cu 21,6% mai mare decât în perioada similară din 2008, când consumul înregistrase creşteri importante.

Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER), ne-a declarat: "Creşterea extraordinară de volum a pieţei spot din acest an, în condiţiile scăderii consumului cu 12-13% faţă de prima parte a anului trecut, se explică prin preţul foarte atractiv. Din decembrie 2008, preţul mediu lunar stabilit pe PZU a cunoscut o scădere puternică, pe fondul crizei, care a redus consumul.

Scăderea preţurilor a sporit atractivitatea pieţei având în vedere impredictibilitatea consumului şi preţurile mari la care s-au încheiat, la finele anului trecut, contractele bilaterale pe piaţa centralizată - PCCB".

Domnia sa ne-a explicat că, în acest an, aproape că au lipsit tranzacţiile de contracte bilaterale, ceea ce a impulsionat creşterea în volum a pieţei spot. Practic, PZU s-a dezvoltat în detrimentul PCCB. Preţul mediu al lunii iunie 2009 pe PZU a fost de 139,11 lei/MWh, cu 9% mai mic decât cel din decembrie 2008. La finele anului trecut, contractele bilaterale pentru energia aferentă acestui an s-au încheiat la preţuri între 196 şi 200 de lei/MWh, cu aproape 30% mai mari decât media actuală a PZU.

În aceste condiţii, în 2009, furnizorii nu au mai fost interesaţi de contracte pe termen lung, şi au cumpărat energia enecesară de pe piaţa spot. Oferte de vânzare au venit din partea producătorilor, dar şi din partea furnizorilor supra-contractaţi, care au încheiat, anul trecut, multe contracte bilaterale.

Potrivit preşedintelui AFEER, în perioada următoare, preţul energiei electrice nu va mai scădea semnificativ, ca în prima parte a anului. Începând cu luna mai, preţul pe piaţa spot a cunoscut o oarecare stabilizare la un nivel foarte scăzut. Tendinţa s-a remarcat nu numai pe bursa noastră de energie, ci şi în toată Europa. Nici consumul nu va mai cunoaşte fluctuaţii importante, Ion Lungu apreciind că vom încheia anul cu o scădere de circa 13%.

Domnul Lungu ne-a spus că luna iulie va aduce pentru PCCB contracte şi produse standard de tranzacţionare care vor spori considerabil numărul tranzacţiilor. Atunci va încetini creşterea cantităţii de energie tranzacţionată pe piaţa spot, iar preţurile vor cunoaşte o uşoară tendinţă de creştere.

În iulie 2009, OPCOM aniversează patru ani de funcţionare neîntreruptă a PZU şi împlinirea unui an de realizare a fluxurilor financiare aferente tranzacţiilor spot prin intermediul mecanismului de contraparte centrală. Potrivit OPCOM, a fost un an în care nu au existat probleme în achitarea la termen a obligaţiilor aferente unor tranzacţii totale de circa 282,6 milioane de euro.

(Citiţi articolul "Piaţa spot de electricitate a atins, pentru prima dată, cota de 16,16% din consum")

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb