CRIZA REFUGIAŢILOR Ponta: "Închiderea frontierelor, poziţia comună a României, Bulgariei şi Serbiei la Bruxelles"

Alexandru Costea
Politică / 24 octombrie 2015

Ponta: "Închiderea frontierelor, poziţia comună a României, Bulgariei şi Serbiei la Bruxelles"

Actualizare 16:09

Victor Ponta a declarat, azi în capitala Bulgariei, în urma întâlnirii cu premierii bulgar şi sârb, că închiderea frontierelor celor trei ţări imigranţilor, dacă Germania şi Austria le vor închide pe ale lor, va fi poziţia celor trei state la summitul de mâine de la Bruxelles, transmite Reuters.

Premierul Victor Ponta a spus că aceasta va fi poziţia comună a celor trei ţări la reuniunea extraordinară a şefilor de stat şi de guverne convocată mâine la Bruxelles în vederea abordării crizei migranţilor în Balcanii de Vest. Mii de pe persoane care încearcă să ajungă pe această rută în Germania sunt blocate deja în condiţii care se deteriorează.

"Noi ne îndeplinim obligaţiile, noi suntem solidari cu toată Europa", a spus Ponta. "Dar responsabilitatea nu le poate reveni doar unor ţări", a adăugat el.

"Dacă vor exista ţări care îşi vor închide frontierele sau care vor construi garduri, noi avem dreptul să ne apărăm în timp util", a continuat Ponta.

Ungaria a construit un gard pentru a-i împiedica pe migranţi să pătrundă pe teritoriul ei şi şi-a închis frontiera cu Croaţia, punând Slovenia în situaţia de a-i urma exemplul şi de a ridica la rândul ei un gard.

Preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker i-a invitat la un summit de mâine pe şefii de stat şi de guverne din Austria, Bulgaria, Croaţia, Macedonia, Germania, Grecia, Ungaria, România, Serbia şi Slovenia, plus organizaţii-cheie implicate.

Scopul reuniunii este să ajungă la "concluzii operaţionale comune care să fie implementate imediat".

Întâlnirea a fost convocată în contextul în care refugiaţi şi migranţi şi-au instalat tabere pe drumuri, în ţări din Balcanii de Vest, în condiţii de toamnă tot mai aspre, după ce Ungaria şi-a închis frontierele, provocând o reacţie în lanţ în alte state copleşite de aflux.

"Este important ca oamenii să ştie că nu este o problemă să înregistrezi (refugiaţi) sau să construieşti centre mai mari. Niciuna dintre acestea nu este o problemă pentru Serbia", a declarat premierul sârb Aleksandr Vucici pentru presă.

"Dar dacă cineva crede că noi putem fi locul pentru două sau trei milioane de refugiaţi, acest lucru este nerealist", a insistat el.

(A.C.)

------------------

Borisov: "Bulgaria, România şi Serbia, gata să-şi închidă frontierele, dacă Germania va proceda astfel"

Bulgaria, România şi Serbia sunt gata să-şi închidă frontierele dacă Germania şi Austria şi le închid pe ale lor pentru a stopa afluxul de refugiaţi, a declarat, astăzi, premierul bulgar Boiko Borisov, potrivit Reuters.

"Cele trei ţări, suntem gata, dacă Germania şi Austria îşi închid frontierele, să nu permitem ca ţările noastre să devină zone tampon. Vom fi gata să ne închidem frontierele", a spus Borisov după o întrevedere cu premierul Victor Ponta şi prim-ministrul sârb Aleksandar Vucic.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, susţine că doreşte să convingă, la summitul de mâine, un grup de lideri UE să fie de acord cu măsuri pe termen scurt pentru a gestiona criza migraţiei.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb