Centrul de Resurse Juridice (CRJ) îşi manifestă profunda îngrijorare faţă de agresarea fizică a unor participanţi în cadrul unui eveniment despre istoria gay din ţara noastră, producerea incidentelor de agresiune fiind confirmată de poliţia capitalei, arată un comunicat de presă.
Centrul avertizează că acesta este al doilea incident de natură penală ce a devenit public în ultimele săptămâni şi care are la bază o motivaţie discriminatorie, după agresiunile raportate de preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării de luna trecută, pe criteriul apartenenţei etnice a acestuia.