CROAZIERE.NET: Piaţa croazierelor, în creştere cu peste 37% anul trecut

A.T.
Ziarul BURSA #Companii #Turism / 21 februarie 2019

Piaţa croazierelor, în creştere cu peste 37% anul trecut

Agenţia de turism Croaziere.net a înregistrat în 2017 un număr de aproximativ 8.000 de pasageri, prin vânzările atât pe canal direct, cât şi pe cel indirect, iar în 2018 numărul acestora a crescut cu aproximativ 37,5%, ajungând la un total de 11.000 de pasageri români, potrivit datelor agenţiei.

Casiana Băsea, proprietarul Croaziere.net, a declarat: "Principalul motiv pentru care piaţa românească a cres-cut aşa de mult în ultimii ani au fost campaniile de conştientizare asupra produsului care au fost derulate în piaţă, după care un alt motiv important a fost şi tariful comparativ cu al oricărui alt tip de vacanţă şi astfel românii au devenit curioşi să încerce un nou tip de experienţă".

Compania deţine în prezent o cotă de piaţă de 78% din segmentul de croaziere.

Costul unei croaziere a scăzut, în ultimii ani, astfel că produsul este mai accesibil, potrivit reprezentanţilor agenţiei.

Preţul unei croaziere porneşte de la 300 de euro de persoană şi include toate mesele, gustări între mese, cazare în cabină, petreceri şi divertisment la bord, nu sunt incluse transportul până la portul de îmbarcare şi nici taxele portuare.

Oficialul agenţiei a mai precizat: "Romantismul este un alt motiv pentru care cuplurile optează pentru o croazieră. Plajele izolate, mesele servite pe un balcon cu o privelişte asupra oceanului, serviciile Spa pentru două persoane sunt doar câteva dintre lucrurile romantice disponibile la bord".

La nivel mondial, piaţa de croaziere a încheiat în anul 2018 cu un număr de 27,2 milioane de turişti, în creştere cu 10% faţă de 2016 şi în creştere uşoară faţă de 2017, când numărul de pasageri atinsese 25,8 milioane.

Per total, în ultimii cinci ani de zile, produsul de croazieră a avut o creştere de 20,5% faţă de celelalte tipuri de vacanţe.

Casiana Băsea a mai adăugat: "Turiştii se orientează spre croaziere pentru că îşi doresc o altfel de vacanţă, o vacanţă diferită de clasicul sejur într-o singură destinaţie, îşi doresc varietate, să vadă cât mai multe oraşe într-un timp egal cu timpul petrecut într-un sejur sau circuit şi să primească un pachet complex de experienţe faţă de o vacanţă standard, obişnuită, iar o croazieră le oferă transport, cazare, masă, divertisment şi accesul să viziteze cât mai multe porturi".

Potrivit agenţiei, cele mai căutate croaziere la nivel mondial sunt cele cu destinaţia Caraibe (vest, est, sud), întrucât marea majoritate a pasagerilor călătoresc din SUA.

În ceea ce priveşte opţiunile turiştilor români, cei mai mulţi care optează pentru o croazieră aleg Mediterana, în special zona de vest a acesteia, întrucât distanţa dintre portul de îmbarcare şi punctul de plecare din România este relativ mică şi se poate ajunge foarte uşor cu un zbor de linie sau un zbor low cost.

"O vacanţă de tip croazieră aduce multe avantaje. În primul rând, turiştii care aleg să meargă într-o croazieră pot să-şi planifice fiecare zi aşa cum vor, pot să iasă în oraş să aibă parte de o zi activă de vizită sau pot sta la plajă sau să rămână pe vas să facă plajă şi să fie răsfăţaţi de echipajul de la bord. În decursul unei săptămâni vor vizita 5-6 oraşe port diferite care, de cele mai multe ori, dacă ar fi să le viziteze pe cont propriu, ar presupune o cheltuială mult mai mare, dar şi mai multă obosea-lă", mai spune Casiana Băsea, reprezentantul Croaziere.net.

În Europa, cele mai populare porturi de îmbarcare din această destinaţie sunt Barcelona, Civitavecchia (Roma), Genova, Savona sau Napoli, conform datelor agenţiei.

La fel de căutate sunt croazierele în zona Europei de Nord, în capitalele baltice sau fiordurile norvegiene.

Croaziere.net va participa totodată la Târgul de Turism din Bucureşti, care se deschide mâine în incinta complexului Romexpo, şi se va încheia pe 24 februarie.

Compania anunţă reduceri pentru toate croazierele individuale, achiziţionate în perioada 21 februarie - 4 martie, în valoare de 8% din tariful croazierei fără taxe. Croazierele au însoţitor din partea agenţiei, dar şi transferuri - unde este cazul.

Astfel, o croazieră de grup organizat cu zbor inclus în capitalele baltice, de şapte nopţi, porneşte de la 1.259 euro de persoană. Plecarea este în 8 iunie şi opreşte în porturile: Copenhaga (Danemarca), Helsinki (Finlanda), Kiel (Germania), St. Petersburg (Rusia) şi Tallinn (Estonia).

De asemenea, o croazieră de grup organizat cu zbor inclus în Fiordurile Norvegiene, de şapte nopţi, costă începând de la 1.219 euro de persoană. Plecarea este în 7 septembrie şi opreşte în porturile: Copenhaga (Danemarca), Flaam (Norvegia), Kiel (Germania), Stavanger (Norvegia), Hellesylt/Geiranger (Norvegia).

O altă ofertă este o croazieră de 12 nopţi de grup organizat cu zbor inclus în Insulele Canare, Portugalia şi Maroc. Plecarea va fi în 12 noiembrie şi opreşte în porturile: Barcelona (Spania), Casablanca (Maroc), Funchal (Madeira, Portugalia), Genova (Italia), Malaga (Spania), Roma (Italia), Santa Cruz de Tenerife (Insulele Canare), Provence (Marsilia, Franţa). Aici preţurile pornesc de la 1.519 euro de persoană.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb