CSALB: "Numărul cererilor de soluţionare alternativă a litigiilor din domeniul bancar a crescut cu 148% în 2017"

Ramona Radu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 31 ianuarie 2018

Centrul de soluţionare alternativă a litigiilor în domeniul bancar (CSALB) a gestionat, în anul 2017, 1.165 de solicitări scrise, mai mult cu 148% decât în anul precedent, au declarat reprezentanţii CSALB ieri, în cadrul unei conferinţe de presă. Potrivit acestora, anul trecut, băncile s-au arătat tot mai deschise în a soluţiona diferendele cu clienţii lor, prin intermediul CSALB şi al conciliatorilor.

Alexandru Păunescu, membru al Colegiului de Coordonare CSALB, a declarat că Centrul a înregistrat, anul trecut, un număr record de dosare soluţionate.

Numărul cererilor transformate în dosare (n.r. acceptate de bănci sau IFN-uri pentru a fi rezolvate la CSALB) a crescut la 214, de aproape cinci ori mai mult, comparativ cu anul anterior, a mai precizat domnia sa, adăugând că în 2017, au fost înregistrate 505 solicitări conforme, cu 115% mai mult faţă de anul 2016.

Domnul Păunescu a adăugat: "În 2016 aveam 235 de cereri, formându-se 46 de dosare, iar în 2017 am avut 505 cereri, din care s-au transformat 214 dosare.

De asemenea, în 2016 s-au emis 24 de hotărâri şi 22 de încheieri (litigii cu privire la care cele două părţi implicate în negociere nu s-au înţeles, fie pentru că s-au retras din procesul de negociere, fie pentru că nu au ajuns la un compromis). 122 din cele 214 dosare, de anul trecut, au fost soluţionate prin hotărâri şi au fost doar 24 de încheieri. Acest trend cu un număr crescut de litigii s-a păstrat şi pe parcursul lui 2018 şi avem, deja, 91 de cereri şi 61 de dosare formate şi opt hotărâri emise de către conciliatori, fără a avea nicio încheiere anul acesta. Aşteptăm de la bănci răspunsul cu privire la formarea altor dosare, întrucât au trecut trei săptămâni de la începutul anului. Anul acesta ne aşteptăm la circa 1.000 de dosare, deoarece am înregistrat un număr record de consumatori care au încredere în conciliatori şi în procesul de negociere".

Potrivit domniei sale, de-a lungul timpului, CSALB a înregistrat cazuri pentru reducerea marjei dobânzii, cazuri în care consumatorii au considerat că au contracte ilegale sau cu clauze abuzive, solicitări în vederea reducerii comisioanelor, a rescadenţării creditelor sau pentru diminuarea ratelor lunare.

Alexandru Păunescu a vorbit şi despre numirea în Colegiul de Coordonare a unui reprezentant din partea asociaţiilor de consumatori, adăugând: "Aşteptăm ca asociaţiile de consumatori să îşi desemneze un reprezentant. Este binevenit oricând, cu respectarea condiţiilor legale de desemnare a acestuia".

Liviu Fenoghen, director CSALB, a afirmat, ieri, că în primele trei trimestre din 2017 a existat o rată de respingere (de clasare) a dosarelor din partea băncilor de circa 50%, iar în ultimul trimestru aceasta a scăzut sub 30%, subliniind faptul că acest trend continuă.

Potrivit directorului CSALB, dosarele care privesc litigii ale consumatorilor cu băncile au o pondere de circa 90%, cele care privesc litigiile consumatorilor cu IFN-urile având o pondere mică.

Aproximativ 60% dintre consumatorii care apelează la CSALB pentru soluţionarea litigiilor sunt din Bucureşti, iar 40% din afara Capitalei, a mai precizat domnul Fenoghen.

Paul Anghel, membru al Colegiului de Coordonare CSALB şi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a declarat, în cadrul conferinţei de ieri, că aproximativ 60% din reclamaţiile din sistemul financiar-bancar sunt soluţionate amiabil de către instituţiile financiare, bancare sau nebancare.

Domnia sa a adăugat: "De-a lungul timpului, au existat zeci sau sute de scanări ale ANPC cu privire la contractele încheiate de persoanele fizice. Există o disponibilitate din partea băncilor de a încheia litigiile cu consumatorii".

Speţele către ANPC au început să scadă, iar activitatea CSALB a început să sporească, a mai spus Paul Anghel, precizând: "Pe speţe bancare şi nebancare am avut, anul trecut, peste 15.000 de sesizări/reclamaţii în ANPC, iar peste jumătate au fost soluţionate amiabil de către operatorul economic".

În prezent, CSALB are 15 conciliatori care analizează dosarele şi prezintă o soluţie de stingere a litigiului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb