Cu onoarea fiscală nepătată!

"De moarte şi de Fisc nu scapă nimeni", zice o celebră vorbă americană! Cugetarea aceasta tradusă în româneşte trebuie însoţită de o carte plină cu explicaţii, interpretări şi excepţii. Nici la americani nu mai are gravitatea de altădată, dar subiectul de astăzi este unul neaoş, local! În povestea dâmboviţeană, în rolul principal este orice contribuabil care vrea să fie cinstit în relaţia lui cu statul. În rolul statului este Fiscul nostru, cu acronimul ANAF.

• Poştasul sună şi tu aştepti întotdeauna cam două ore

Oricât de corect te ştii, când primeşti o scrisoare cu doliul ăla negru pentru GDPR îţi pui fără să vrei la îndoială onestitatea şi începi să cauţi scheleţii din propriul trecut financiar! "Dar oare ce am făcut? Ce n-am plătit? O fi mult?" După ce trece primul val de căldură, urmează cel rece: "Cum să rezolv? Trebuie să mă învoiesc de la serviciu? Oare cât stau la rând şi ce hârtii trebuie să completez? Unde o fi dosarul cu şină?"

Am deschis plicul cu înfrigurare. Primisem o "Notificare privind nedepunerea la termen a declaraţiei de impunere". Pentru un venit pe care l-aş fi înregistrat acum 5 ani, în 2020. Primul gând a fost că ANAF se apropie de termenul de prescriere pentru datoriile din 2020 şi aleargă să colecteze la buget tot ce mai poate.

În dreptul rubricilor din care mi-aş fi putut da seama ce am uitat să plătesc, cât am de plată şi pentru ce perioadă aş fi obţinut respectivul venit impozabil, nu era trecută nicio cifră sau literă. Căsuţe goale, sub care se înşirau articole de lege, ultimatumuri şi eşafoadele Fiscului care nu doarme: Legea, numărul, articolul, Codul de procedură fiscală, amendă contravenţională, termen de 15 zile, audiere... Am înghiţit în sec şi am mai citit o dată.

Jos, pe ultimul rând al notificării era scris pentru eternitate: "În situaţia în care aţi îndeplinit obligaţiile declarative, vă rugăm să nu daţi curs prezentei!" Abia atunci a început lupta existenţială! Atunci începe chinul lui Camus în ceea ce priveşte Decizia. Trecutul devine neclar, prezentul ameninţător, iar viitorul se scaldă, şi el, în ceaţă! Contribuabilul nu ştie ce să aleagă între o zi pierdută pentru propria onoare fiscală şi una câştigată, dar cu onoarea fiscală pătată!

Îndoiala unor câştiguri de care să fi uitat (dar statul nu, iată!) pusese stăpânire pe mintea mea! În scrisoare am găsit, totuşi, o speranţă! Un număr de telefon cu tot cu interior, deveniseră esenţa digitalizării ANAF şi depozitarul încrederii mele în instituţiile statului!

După 20 de minute de aşteptare într-un apel care îmi lăsa impresia unui call-center, am închis resemnat. Trăisem acele minute cu speranţa că un super-erou al ANAF va învinge inteligenţa artificială şi mă va bombarda cu informaţii clare şi distincte, precum a recomandat Rene Descartes! Nu m-aş fi supărat nici dacă angajatul cu căscuţă al Fiscului mi-ar fi răspuns cu vocea aceea nazală, de sub ochelarii alunecaţi spre vârful nasului: "ANAF-uuuul, spuneeeeţi!" Nu a fost să fie.

• Vizită la muzeu

Cu scrisoarea fluturând în mână, m-am oprit în faţa Fiscului şi am făcut o fotografie! Noul cu vechiul se întâlneau în mijlocul zilei, pe o stradă din Bucureşti! Am intrat, iar dintr-o altă fotografie m-a întâmpinat o doamnă care îmi transmitea să nu uit să cer bonul fiscal când merg la salon! Gândul meu era doar la bonul de ordine pe care urma să îl scot din bancomatul de bonuri amplasat ca piatra filosofală în sala de aşteptare. M-a luat un vertij când am citit micuţa telegramă: eram numărul 3164. Prima dată m-am întrebat dacă cifra miilor este de la începutul anului sau din aceeaşi zi.

De fapt, cifrele sunt şi un bun instrument de marketing: după şocul 3164, citeşti că mai sunt "doar" 60 de persoane în faţa ta. Prima dată zici că-s puţine, pentru că le compari cu cele de pe bon, apoi afli că marketingul nu e ştiinţă exactă! Am aplicat Teoria probabilităţilor şi Analiza matematică pentru a aprecia cât timp mă pot plimb prin Cişmigiul-vecin până când voi fi strigat de statul român! Am estimat o oră şi jumătate, am ajuns la ghişeu după două ore! Probabilitatea care s-a confirmat este că au plecat mai mulţi oameni de la coadă decât anticipasem.

• Contribuabilul contorsionist

Între pervazul de piatră relativ înalt şi deschizătura din ghişeu care te obligă să te apleci, corpul se contorsionează într-o poziţie la graniţa dintre umilinţă şi revoltă! În faţa deschizăturii atârna o folie de plastic dur şi transparent, de pe vremea Covid-ului. Intre folie si marginea de jos a ghişeului, arhitecţii lăsaseră o fantă liberă, prin care urma să intre cărţi de identitate, foi de completat şi foi gata completate. Îi înţeleg pe cei cărora le este greu să fie politicoşi cu statul român şi ajung să se certe cu funcţionarii!

"Buletinul!", mi s-a strigat din spatele foliei transparente. A durat fix cinci secunde să îmi spună: "Sunteţi pe zero!"

"Şi de ce m-aţi mai chemat?", am întrebat.

"Dacă nu veneaţi, trebuia să faceţi o declaraţie! Practic, nu vă emitem decizie de impunere, dar nici nu vă punem să faceţi declaraţie!", a fost răspunsul care a atras următoarele întebări - "De ce nu mi-aţi scris în Notificarea trimisă acasă că sunt pe zero? Şi de ce să fac declaraţie dacă vedeţi în sistem că sunt pe zero?"

... "Pune-i semnătură, că este pe zero! Nu mai pune ştampilă!", se aude o voce din culisele ghişeului.

• Epilog: zero barat

Am plecat cu un sentiment amestecat: cu un ochi eram fericit că am scăpat, cu celălalt eram frustrat că nu am aplicat ultimele cuvinte din scrisoare: "...vă rugăm să nu daţi curs prezentei". Cu toate astea, era ca şi cum dusesem un proiect la bun sfârşit. Ca şi cum învinsesem statul, nu el pe mine! Nu că am scăpat repede sau că nu am avut nimic de plătit îmi dădea starea bună, ci, pur şi simplu, că am ieşit pe zero din povestea cu statul român. Măcar n-am fost pe minus. Iarăşi ne gândim la răul cel mai mic.

Într-o lume care devine în fiecare zi mai eficientă, în care canalele de comunicare sunt la apogeul lor în istoria umanităţii, în care digitalizarea şi inteligenţa artificială cuceresc lumea, iar statele occidentale investesc sute de miliarde de euro în asta, noi trăim într-o piesă de teatru absurd. Vorbim de productivitate în muncă şi irosim mii de ore din joburile contribuabililor în vizite inutile şi aşteptări interminabile la ghişeele ANAF! Apoi, auzim politicienii cum vorbesc despre eficientizarea ANAF şi despre creşterea colectării! Cum poate lupta statul român cu balaurul numit evaziune fiscală, dacă armura lui este ca o sită? Prin găurile acestei armuri curg inclusiv banii cheltuiţi pentru a trimite scrisori goale de informaţii utile pentru contribuabil, cu zero impozite de recuperat, în schimbul a mii de ore de aşteptat în faţa ghişeelor cu draperii anti-Covid, după care se ascund munţi de dosare şi mii de angajaţi.