Cum s-a schimbat comportamentul de cumpărare odată cu inflaţia

V.G.
Miscellanea / 17 octombrie 2022

Cum s-a schimbat comportamentul de cumpărare odată cu inflaţia

Încă din luna mai 2022, departamentul de Data Intelligence din cadrul agenţiei Leo Burnett Bucharest a început să măsoare modul în care se schimbă comportamentul de cumpărare, specific pe mai multe industrii afectate de creşterea ratei inflaţiei, arată un comunicat de presă transmis redacţiei.

Irina Savu, Data Intelligence Director, Leo Burnett Bucharest: "Pe măsură ce asistăm la o creştere accelerată a preţurilor, ne-am dat seama că, mai mult decât oricând, trebuie să fim în contact direct cu cei care consumă produsele şi să înţelegem în timp real cum le impactează inflaţia comportamentul de cumpărături. Din situaţiile de criză, răzbat acele branduri care reuşesc să-şi păstreze relevanţa şi contactul real cu clienţii lor. Iar acest tracker este o bază solidă pentru cei care trebuie să ia decizii de comunicare şi de business, ancorate în mentalitatea consumatorilor".

Tracker-ul se bazează pe un studiu cantitativ lunar, reprezentativ la nivel naţional, ce urmăreşte măsura în care oamenii încep să caute mărci în magazinele cu discount, preferinţa pentru cantităţi mai mari, pentru un preţ per unitate mai mic sau, dimpotrivă, tendinţa de a cumpăra cantităţi mai mici, pentru a păstra frecvenţa consumului. Datele sunt colectate şi analizate specific pe fiecare industrie în parte.

Pentru categoria produselor de îngrijire a locuinţei, mai puţin de 3% din respondenţi nu au remarcat creşterea preţurilor în ultimele 6 luni. În ceea ce priveşte măsurile luate, 36% şi-au căutat brand-urile preferate, cu preţuri mai mici, în magazine tip discounter, iar doar 19% au ales să schimbe brand-ul utilizat de obicei cu unul mai ieftin sau cu o ofertă de preţ la raft.

În cazul produselor lactate, 10% dintre respondenţi au declarat că, deşi au observat creşterea preţurilor, nu şi-au schimbat obiceiurile de cumpăre. În acelaşi timp, 25% au ales să reducă frecvenţa sau cantităţile cumpărate, pentru a continua să consume brandurile favorite în acelaşi buget lunar.

În categoria de bere, comportamentul oamenilor din lunile de vară a fost mai relaxat, iar schimbările în obiceiurile de cumpărături au fost mai puţin corelate cu creşterea inflaţiei. În special în rândul tinerilor (18-24 ani) cea mai frecventă măsură de eficientizare a bugetului a fost cumpărarea la bax, pentru un preţ per produs mai mic - 38% dintre respondenţi. Odată cu încheierea verii, însă, oamenii au început să se mute către magazinele tip discounter, în proporţie de 30%.

Când vine vorba despre fast-food, 40% dintre respondenţi îşi păstrează loialitatea pentru restaurantele preferate, reducând frecvenţa de consum. De asemenea, în această categorie s-a observat unul dintre cele mai mari procente de respondenţi care nu şi-au schimbat comportamentul în ciuda creşterii preţurilor - 19%.

Conform rezultatelor analizate de către departamentul de Data Intelligence din cadrul agenţiei Leo Burnett Bucharest, pentru toate categoriile avute în vedere s-a observat o schimbare sensibilă de comportament, în direcţia eficientizării bugetului de cumpărături, încă din luna august, nu din septembrie, aşa cum ne-am fi aşteptat.

Cel mai probabil, începerea mai devreme a anului şcolar i-a făcut pe consumatori să prefere o abordare înclinată spre economisire încă din ultima lună de vară, se precizează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb