Cumpărătoarea de mierle

De ceva vreme, de când am doi bebeluşi, mă uit la canale cu desene animate. Există unele speciale pentru copii atât de mici. În mod normal, ar trebui să fie amuzant. Căţei care fac tumbe, pisici care aleargă, muzică simpatică. Desenele în sine nu sunt chiar rele. Din câte îmi dau seama, aceste canale importă desene animate şi le dublează cu muzică şi versuri româneşti. În unele cazuri, am ascultat, pe YouTube, originalul. Şi am detectat imediat problema. Traducerea nu e chiar traducere. E ceva greu de descris.

Iată un exemplu tipic. Un cântecel despre o mamă care îşi adoarme bebeluşul promiţându-i diverse. Bietului copilaş i se promite un inel. Apoi mama îi spune că dacă se plictiseşte, îi cumpără o capră. Aţi citit bine - o capră! Iar dacă scapă şi de capră - o vacă! La final, bebeluşului râzgâiat i se propune... o mierlă!

Sunt de acord că versurile servite copiilor mici nu au cum să semene cu odele lui Pindar. Dar ce aud pe aceste canale este de fapt o versiune infantilă a manelelor care au inundat spaţiul public. Aşa că îmi pun întrebarea ce viitor mai are ţara aceasta unde bebeluşii sunt educaţi de cumpărătoarele de mierle.

Dacă credeţi că este doar o părere subiectivă, haideţi să examinăm un studiu publicat recent de Asher&Lyric. Din 35 de ţări examinate, România este pe locul 30 în clasamentul ţărilor în care este bine să îţi creşti un copil. Mai rău, în această listă, stă Mexicul, unde rişti să fii răpit şi decapitat de cartelurile drogurilor.

Alte studii arată încă şi mai rău. Indexul calităţii vieţi, compilat de World Population Review (2022), plasează România pe locul 42. Mai jos decât Africa de Sud, unde milioane de oameni trăiesc în mahalale din cutii de tablă ondulată.

World Bank Group publică clasamentul (2022) al speranţei de viaţă. Suntem la coada clasamentului european, pe locul 37 din 42 de ţări listate. Bărbaţii, mai ales, sunt afectaţi. Un român poate spera să trăiască, în medie, abia 70 de ani (78 pentru femei). Practic, la fel ca în Belarus.

În fine, iată şi un raport al Băncii Mondiale din 2019, despre "capitalul uman". Dezastru. România este pe un jenant loc 78. Sub Iran (75), Mongolia (59) sau Uzbekistan (57).

Dar nu avem nevoie de aceste clasamente pentru a înţelege că, pentru copii, ţara în care s-au născut începe să arate din ce în ce mai mult ca o ţară din Lumea a Treia. Una care nu le oferă nici un viitor decent.

Intraţi într-un parc pentru copii. Dacă găsiţi vreunul. Multe dintre cele existente au fost construite sau modificate de actualii primari. Unii dintre aceştia, nişte megalomani cu dosare penale. Aşa că parcurile reflectă această situaţie. Cele mai multe sunt improvizate. Se vede că sunt făcute de firme de apartament, care au primit contractele contra şpagă. Nici nu sunt adaptate copiilor. Au drugi de fier ascuţiţi, în care rişti să fii tras în ţeapă. Sunt pline de bolovani. Au balansoare stranii sau scări din fier de pe care copiii pot să cadă în cap.

O plimbare prin aceste "locuri de joacă" mai dezvăluie ceva. Ordinea publică s-a dus pe apa Sâmbetei. Părinţi care fumează, adolescenţi care beau (mai ales seara, după ce părinţii responsabili au şters-o, speriaţi), cetăţeni care nu au nici o treabă. Undeva chiar lângă Jandarmerie, nişte indivizi aşezaseră o pătură şi rodeau cârnaţi cu usturoi.

Situaţia nu este mai bună nici în parcurile mari. Am fost de curând în parcul fostului patinoar Floreasca. Ştiu bine locul, am fost ani de zile, copil fiind, încântat de el. Dar nu mai călcasem pe acolo de ani buni. Am avut un şoc. Parcul pare abandonat. Pe alei, chioşcuri dubioase cu băuturi pline de zahăr. Locul de joacă era o citadelă sinistră din tablă, enormă, care părea scoasă din Mad Max.

Comuniştii, când au înşfăcat puterea în România, după război, au pretins că aplică o "politică socială". S-au pus pe construit creşe şi grădiniţe. Un fel de depozite en-gros pentru copii. Ele există şi acum. Una dintre temele favorite ale părinţilor, în parc, este cum evită să îşi înscrie copii în aceste stabilimente oferite de statul român. Unii părinţi plătesc sume foarte mari pentru grădiniţele "private". Bănuiesc că ştiu ei ceva...

Guvernul pare complet depăşit. Nu sunt surprins. Politicienii de vază şi-au trimis de mult copiii în străinătate. Singura idee pe care, din când în când, o mai scot în spaţiul public, este creşterea alocaţiilor. Asta e ceva simplu de făcut. Alocaţiile sunt oricum minuscule, deci sunt uşor de crescut. Unul dintre copii a împlinit doi ani, aşa că vă raportez, cu mândrie patriotică, suma actualizată: 243 de RON. Pe lună.

Spre comparaţie, pensionarul de lux Nicolae Ciucă - un cetăţean de prin Dolj care a primit o slujbă la Guvern - a încasat anul trecut 215.000 RON. Omul câştigă în 24 de ore, doar din pensie, alocaţiile lunare a doi copii.

Mă întorc pe desene animate. Unde aud: "E purceluşul ce se joacă/Şi cel ce tace chitic/Şi purceluşul mâncăcios/Şi cel ce nu gustă nimic/ Cel mai micuţ plânge "Oa-oa- oaaa!"/Iar şi iară... Da!".