CUPA MONDIALĂ DE RUGBY Interes maxim, recorduri la încasări

D.N.
Ziarul BURSA #Sport / 18 septembrie 2015

Interes maxim, recorduri la încasări

Cupa Mondială la rugby va începe astăzi, la Londra, în meciul de deschidere urmând să se întâlnească reprezentativa Angliei şi cea a Insulelor Fiji. Până pe 31 octombrie când va avea loc finala, amatorii de rugby din întreaga lume, nu sunt puţini, vor avea parte de un adevărat regal. Doar trei competiţii sportive cu participare internaţională înregistrează audienţe TV mai mari decât Cupa Mondială la rugby: Jocurile Olimpice de vară, Campionatul Mondial de fotbal şi Turul Ciclist al Franţei.

La ultima ediţie, desfăşurată în 2011 în Noua Zeelandă, organizatorii Cupei Mondiale de rugby au anunţat că doar din vânzarea de bilete s-au câştigat 154.700.000 de euro. La finala câştigată de echipa ţării gazdă în faţa Franţei, preţul tichetelor a fost cuprins între 444 şi 740 de euro. Se aşteaptă ca la această ediţie cifrele să fie depăşite cu mult, mizându-se pe încasări din vânzarea biletelor de peste 200.000.000 de euro-, de altfel, se estimează că numărul spectatorilor va creşte cu cel puţin 20%.

Echipa reprezentativă a ţării noastre nu va lipsi nici de această dată de la turneul final, este una dintre puţinele ţări care nu au ratat nicio ediţie a Cupei Mondiale de la înfiinţarea acesteia în 1987. La Cupa Mondială din Anglia, echipa ţării noastre va evolua în Grupa D, având programate următoarele meciuri: cu Franţa, în 23 septembrie la Londra; cu Irlanda, în 27 septembrie la Londra; cu Canada, în 6 octombrie la Leicester; cu Italia, în 11 octombrie la Exeter. Lotul cu care vor fi "atacate" aceste meciuri este următorul: Adrian Apostol, Alexandru Ţăruş, Andrei Rădoi, Andrei Ursache, Ionuţ Botezatu, Cătălin Fercu, Csaba Gal, Daniel Carpo, Dănuţ Dumbravă, Eugen Căpăţână, Florin Ioniţă, Floriu Surugiu, Florin Vlaicu, Horaţiu Pungea, Johannes Van Heerden, Mădălin Lemnaru, Marius Antonescu, Michael Wiringi, Mihai Macovei, Mihăiţă Lazăr, Otar Turashvili, Ovidiu Toniţa, Paula Kinikinilau, Paulică Ion, Sabin Strătilă, Stelian Burcea, Tudorel Bratu, Valentin Calafeteanu, Valentin Popîrlan, Valentin Ursache, Viorel Lucaci.

Andrei Rădoi, unul dintre componenţii lotului nostru, speră ca "stejarii" să îşi realizeze obiectivul propus, să câştige două dintre cele patru partide din grupă: " Emoţiile se amplifică şi abia aşteptăm să începem turneul. Cu Franţa va fi un meci foarte greu, vom începe ca din puşcă acest turneu, împotriva ultimei finaliste a Cupei Mondiale. Dar sperăm să ieşim cu capul sus de pe teren. Ne-am pregătit foarte bine pentru a realiza obiectivul stabilit, să câştigăm două meciuri. Mergem foarte încrezători şi cu ambiţie, pentru a ne întoarce cu obiectivul propus. Mergem degajaţi, cred că atmosfera de acolo ne va da aripi". Preşedintele Federaţiei Române de Rugby, Haralambie Dumitraş, este convins că prin evoluţiile lor tricolorii vor rămâne în memoria suporterilor acestui sport: "S-a vorbit foarte mult în ultimul timp de prezenţa României la Cupa Mondială din Anglia şi cred că este momentul să trecem la fapte. Am convingerea că băieţii noştri vor face o figură frumoasă, că o să avem o comportare care va rămâne în memoria suporterilor noştri. Le doresc mult succes şi să se bucure de acest mare eveniment." Antrenorul "stejarilor", galezul Lynn Howells, apreciază că meciul de debut, cu Franţa, reprezintă o bună oportunitate pentru jucători să ia pulsul competiţiei: "Consider că va fi o bună experienţă pentru majoritatea jucătorilor care nu au avut până acum ocazia să joace pe un stadion atât de mare. Nu ne vom schimba stilul de joc, dar vom face tot posibilul să îl îmbunătăţim. Experienţa jucătorilor care evoluează în Franţa şi cunosc stilul lor de joc ne va ajuta. Cred că vom avea parte de susţinere consistentă în Anglia."

Organizatorii actualei ediţii a Cupei Mondiale nu au nicio emoţie în ceea ce priveşte reuşita, având în vedere popularitatea de care se bucură acest sport în Marea Britanie. Câteva date legate de ziua în care Anglia a cucerit primul (şi singurul) titlu mondial, 22 noiembrie 2003, sunt edificatoare. În sâmbăta finalei, traficul în centrul Londrei s-a diminuat cu peste 60%, iar în cele 15.000 de puburi şi restaurante unde s-a transmis finala în direct s-au vândut peste 38 de milioane de halbe de bere, de 5 ori mai mult decât în mod obişnuit, sute de mii de oameni au sărbătorit în stradă victoria în faţa Australiei, obţinută chiar la aceasta acasă.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb