Cupluri celebre pe mapamond

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 8 iulie 2009

Cornel Codiţă

Politica mare, în relaţia dintre Moscova şi Washington, s-a exprimat, în ultimele şapte decenii, sub forma cuplurilor celebre: Stalin-Roosevelt, Hrusciov-Kennedy, Gorbaciov-Reagan, Elţân-Bush. Primul a însemnat cooperarea strategică din al II-lea Război mondial şi, pe această bază, scoaterea din liga jucătorilor globali nu doar a Germaniei înfrînte, ci şi a Marii Britanii şi Franţei; al doilea a definit termenii competiţiei strategice, în perioada războiului rece, pornind de la Criza rachetelor din Cuba şi s-a bazat, în principal, pe cursa pentru acumularea capacităţilor nucleare; al treilea a pus capăt războiului rece, iar al patrulea a scos Uniunea Sovietică din spaţiul geo-strategic modern, trimiţînd-o între filele manualelor de istorie. Este motivul pentru care, de fiecare dată cînd înalţii reprezentanţi politici de la Moscova şi Washington se întîlnesc, pentru a aborda problemele agendei bilaterale, lumea stă cu răsuflarea tăiată. Cuplul Putin-Bush jr. face excepţie, de la regulă pentru că nu s-a ridicat la înălţimea temelor istorice. În ciuda eforturilor de a prezenta relaţia personală ca fundament al unei noi ere a politicii globale, în realitate, fiecare şi-a văzut de agenda sa, iar rezultatele sunt vizibile, astăzi, sub forma nenumăratelor chipuri ale cri­zei care străbate sistemul mondial, prin toate fibrele - economice, strategice, politice, sociale.

Cuplul Obama-Medvedev, o dată cu reuniunea din aceste zile, a pornit în căutarea soluţiei magice a reinventării relaţiilor dintre Statele Unite şi Rusia. Cea care le îngăduie marilor oameni de stat să scrie istorie. Deşi cei doi au evitat personalizarea reuniunii şi au făcut toate eforturile pentru a ţine aşteptările cît mai jos, toată lumea aşteaptă ca efectele să schimbe chipul chinuit de criză al lumii. Atît Obama, cît şi Medvedev, în moduri diferite, poartă promisiunea unei îndepărtări radicale faţă de politica internaţională a pre­decesorilor.

Sunt aceste aşteptări şi promisiuni susţinute de substanţa şi dinamica reuniunii de la Moscova?

Aparent, DA. "Atacul" în registrul acutelor strategice este remarcabil şi îndeplineşte apteptările: s-a semnat documentul-cadru cu privire la reducerea arsenalelor nucleare, care va duce, pînă în decembrie, la semnarea noului tratat bilateral. El va înlocui defunctul Start I şi va însemna că Rusia şi Statele Unite vor coborî plafonul arsenalelor lor nucleare, cu încă o treime, în următorii şapte ani. Spun aparent, pentru că pregătirea evenimentului este, în bună parte, moştenirea pozitivă a eforturilor întreprinse sub fosta administraţie; calendarul START a impus această reuniune, mai mult decît bunăvoinţa părţilor, iar rezultatul, ca şi în cazul altor asemenea documente, nu pune în niciun fel în discuţie supremaţia nucleară a celor două state şi nici nu dă semne că ne-am îndrepta spre orizontul unei lumi fără arme nucleare. Cu alte cuvinte, unul din acele evenimente despre care spunem uşuraţi - "bine că s-a întîmplat aşa" - dar care nu ne scoate din paradigma existentă.

Al doilea semnal pozitiv al reuniunii a fost semnarea acordului care permite Statelor Unite să folosească teritoriul Rusiei pentru aprovizionarea trupelor din Afganistan. Un acord dat, iniţial, tot în vremea cuplului Putin-Bush jr., reînnoit acum ca un gest de bunăvoinţă al Moscovei şi de menţinere a ei în tabăra statelor interesate de succesul luptei împotriva terorismului. Cu siguranţă că această concesie nu este gratuită, mai ales sub raport politic. Dacă preţul va fi plătit prin scăderea presiunii Washingtonului asupra Moscovei, în legătură cu politica din Caucaz şi "vecinătatea imediată", atunci cu siguranţă Rusia a cîştigat mai mult din noul acord, decît Statele Unite. Sau, altfel spus, Moscova a cîştigat, pentru că SUA nu-şi pot permite să piardă lupta împotriva terorismului, concentrată acum pe Afganistan.

Semnarea unor acorduri de cooperare în domenii, altele decît cele militar-strategice, este de asemenea un indiciu că la acest moment în relaţia Obama-Medvedev prevalează înclinaţia către maleabilitate şi deschidere, că obiectivul "resetării" relaţiilor bilaterale este serios considerat şi de o parte şi de cealaltă. Pe agenda divergenţelor, deşi ţinute cît se poate de bine în umbră, trebuie să consemnăm, teme importante pentru viitor, cum sunt cele legate de crearea noului sistem anti-rachetă, la care SUA nu au renunţat; abordarea crizei şi a relaţiilor cu Iranul, reglarea balanţei strategice, atît în Europa - Ucraina în special - dar şi în alte zone, cum este cazul Americii Latine; NATO şi programele sale, mai ales cel de extindere. Cu totul semnificativ, cei doi şefi de stat nu au pomenit aproape nimic despre problemele crizei economice, deşi tema acaparează politica internă, atît în SUA, cît şi în Rusia.

Ceea ce ştim sigur, după acest prim episod al conferinţei Moscova-Washington, este doar faptul că, încă, nu avem un nou "cuplu celebru". Relaţiile dintre cele două personalităţi, Obama-Medvedev, rămîn mai degrabă în faza exploratorie, chiar dacă şi una şi cealaltă ar prefera un "mariaj" din interes unei premature "despărţiri", pe motiv de "nepotrivire de caracter".

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb