Cuptorul de la Mechel Târgovişte - oprit din nou, pentru o săptămână

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Companii / 9 aprilie 2013

"Este o operaţiune uzuală care nu va afecta livrările către Ductil Steel Buzău", potrivit Invest Nikarom

Cuptorul de la Mechel Târgovişte a fost oprit din nou, pentru o săptămână, după cum au anunţat reprezentanţii Invest Nikarom, noul acţionar al activelor Mechel în ţara noastră.

Aceştia au precizat că, la Târgovişte, producţia a fost oprită din 6 aprilie, pentru operaţiunea de înlocuire periodică a cărămizii refractare, fluxul urmând să fie reluat în data de 12 aprilie.

"Această oprire era planificată şi face parte din funcţionarea normală a fluxului de producţie. Lucrările de întreţinere se vor încheia în data de 12 aprilie, moment în care producţia de ţaglă se va relua", arată comunicatul remis redacţiei.

Reprezentanţii companiei ne-au precizat că înlocuirea cărămizii ar fi trebuit efectuată de către Mechel şi că operaţiunea este una uzuală, care nu va afecta livrările de produse finite către Ductil Steel Buzău.

"În săptămâna în care activitatea cuptorului va fi întreruptă, personalul din secţia Otelarie Elecrică, care nu este implicat în lucrările de întreţinere, se va afla în şomaj tehnic şi va fi plătit cu 80% din salariu. Achiziţia de fier vechi va continua în regim normal în toată această perioadă. (...) Activitatea de laminare şi livrările de produse finite continuă atât la Mechel Târgovişte, cât şi la Ductil Steel Buzău".

Cuptorul de la Mechel Târgovişte şi-a reluat activitatea în luna martie, după ce fusese închis în octombrie, anul trecut.

La începutul lui aprilie a început să func­ţioneze şi secţia Laminorul din cadrul Combinatului Ductil Steel Buzău, care preia ţagla produsă la Târgovişte.

COS Târgovişte produce ţaglă şi oţel beton, acesta din urmă fiind dedicat doar pentru piaţa internă, din cauza costurilor ridicate cu transportul.

Reprezentanţii Invest Nikarom preconizează că într-un termen de 2-3 luni va fi întocmit planul de reorganizare, cel puţin pentru COS Târgovişte, care, asemeni combinatelor de la Brăila şi Buzău, se află în insolvenţă.

De la reluarea producţiei, au fost realizate 24.000 de tone de ţaglă. Din această cantitate, circa 13.000 de tone a fost deja laminată în produse finite care acoperă toată gama cerută de piaţă în acest moment, potrivit comunicatului Invest Nikarom. O cantitate de 8.000 de tone de ţaglă au fost livrate la Ductil Steel Buzău, care va avea întreaga gamă de produse dis­ponibile pentru livrare în câteva zile.

Pentru aprilie, există un plan de producţie de 20.000 de tone, care înseamnă 50% din capacitatea combinatului dâmboviţean. De anul viitor, se intenţionează modernizarea secţiei Laminorul de la Târgovişte, în vederea producerii de oţeluri speciale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb