Cursă contra cronometru pentru listarea Fondului Proprietatea

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 30 noiembrie 2010

Grzegorz Konieczny

Grzegorz Konieczny

Franklin Templeton şi intermediarii listării au timp mai puţin de o lună ca să caute investitori pentru FP

Road-show pentru listare, doar în Europa

Grzegorz Konieczny, vicepreşedintele executiv al Franklin Templeton, a prezentat, ieri, pentru prima dată, calendarul de listare al Fondului Proprietatea la Bursa de Valori Bucureşti, estimând că venirea Fondului la BVB va avea loc în jurul datei de 25 ianuarie. Calendarul de listare este destul de strâns şi trădează presiunile la care este supus administratorul ca să se încadreze în cele 90 de zile de la preluarea conducerii Fondului în care este obligat să listeze FP la Bursă. Reprezentanţii Franklin Templeton, dar şi ai "Raiffeisen Capital &Investment", membri ai consorţiului care intermediază listarea, au declarat, ieri, că lucrează şi 12 ore pe zi ca să se încadreze în termenul limită. Analiştii Fondului eu evaluat 70 dintre cele 83 de companii din portofoliu, acoperind circa 99% din valoarea activelor nete ale Fondului.

Vineri, Franklin Templeton urmea-ză să depună prospectul de listare a Fondului la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), aceasta având timp până pe 22 decembrie ca să îl aprobe. O zi mai târziu, pe 23 decembrie, prospectul va fi depus la Bursa de Valori Bucureşti, potrivit calendarului de listare. Între 10 şi 31 ianuarie, reprezentanţii Franklin Templeton şi intermediarii listării vor pleca în roadshowuri în ţară şi în Europa ca să convingă investitorii să investească în Fondul Proprietatea. Franklin Templeton vizează popularizarea Fondului în zece oraşe europene, neputând să meargă, deocamdată, în Statele Unite pentru că ar trebui să facă prospectul de listare după alte reguli.

Grzegorz Konieczny a sugerat, ieri, că administratorul FP nu acordă o atenţie foarte mare preţului la care se vor tranzacţiona acţiunile FP în prima zi la Bursă şi că scopul lui Franklin Templeton este să creeze valoarea, situaţie la care se ajunge în timp.

"Preţul din prima zi nu va fi permanent, va oscila în funcţie de cerere şi ofertă, dar şi de evoluţia pieţei de capital sau a altor factori. Dacă preţul scade prea mult, putem activa opţiunea de răscumpărare a circa 10% din capitalul social, aprobată anterior de acţionarii companiei", a declarat Konieczny.

Franklin Templeton despre crearea celor doi "campioni" energetici: "Vrem să împiedicăm Guvernul să facă o mare greşeală"

În prima apariţie publică de la preluarea mandatului de conducere a Fondului Proprietatea, vicepreşedintele Franklin Templeton a criticat planurile Guvernului de înfiinţare a celor doi "campioni" energetici, "Electra" şi "Hidroenergetica".

"Vrem să împiedicăm Guvernul să facă o mare greşeală. Dacă fuziunea companiilor energetice în vederea creării celor doi campioni se va face aşa cum a stabilit statul, riscăm ca, peste doi ani, cele două mari companii să se confrunte cu probleme grave. Credem că unele dintre ele ar trebui restructurate. Nu am ajuns încă la un acord cu Ministerul Economiei pe acest subiect", a precizat managerul Fondului Proprietatea.

Franklin Templeton a cerut Ministerului Economiei să încheie un acord prin care statul s-ar fi obligat să listeze cei doi "mamuţi"energetici la Bursa de Valori Bucureşti în următoarele 24 de luni şi să accepte un sis-tem de administrare dualist, management independent şi acord comun asupra oricăror planuri privind bugetul sau investiţiile pentru noile companii.

Konieczny a atras atenţia şi că "Hidroelectrica" produce energie la costuri ridicate comparativ cu societăţile similare din alte state, ceea ce ridică unele semne de întrebare privind ce se întâmplă la societate.

"Poate că în România, apa costă foarte mult şi de aceea costurile de producţie ale Hidroelectrica sunt mai ridicate", a declarat, ironic, reprezentantul Franklin Templeton.

Acţionarii "Fondului Proprietatea" au aprobat, în Adunarea Generală de ieri, unele modificări la Actul Constitutiv al Fondului, şi au aprobat, pentru a doua oară, Actul Constitutiv, eliminând, practic, obiectul procesului intentat de unul dintre acţionarii FP împotriva Franklin Templeton.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Cei de la Franklin una au promis initial si alta se adevereste. Se dovedesc pe zi ce trece ca de fapt sunt mult sub asteptarile noastre. De ce le/ar pasa prea tare de pretul actiunii devreme ce ei i/si incaseaza oricum comisionul urias. Gasca lui Videanu nu se va lasa nicidecum impiedecata in proiectele sale energetice, de cativa managerii americani ori batrani neghiobi ce abereaza pe la AGA, precum niste ageamii. Cine are un gram de realism in el, ori intareste schimband agentii lui Videanu din CA, ori vinde cu prima ocazie, Mai ales dupa ultima decizie prin care Consiliul Reprezentantilor (adica tocmai oamenii guvernului) pot rezilia contractul cu Franklin fara sa mai astepte decizia AGA. chiar daca a lipsit de la vot, Mobius a inteles deja mesajul...

    1. 0,5% nu mi se pare un comision mare.Este unul normal.

      Ii intereseaza pretul, au si spus ca vor sa creasca valoarea intrinseca a actiunii. Asta da pretul.

      Franklin Templeton nu lucreaza cu gainarii romanesti prin care sa salte pretul de pe o zi pe alta, ci construiesc metodic, in timp, asa cum se face in Occident. 

      daca listarea nu este pregatita temeinic in aceste perioade de stagnare printr/o megacampanie de promovare pe pietele straine, pretul nu va creste ci chiar va scadea. Asa cum s/a intimplat in 2009 cand s/a prabusit de la 0.6 pina sub 0.2 Le inteleg nerabdarea, insa fosti proprietari vor pierde cel mai mult cu o asa listare facuta in pripa si intr/un moment de piata nefavorabila, devreme ce statul le/a calculat actiunile la valoarea de 1 ron/actiune. O alta problema este ca in conducerea fondului nici nu sunt reprezentanti credibili care sa provoace o dezbatere pe acest subiect, ci dimpotriva...

    ma bazez pe CNVM , BVB Depozitar sa pana piedici listari FP in 25.01.2011, nu vad de ce ar avea interes sa faca asta cat timp noi brokerii putem castiga enorm fara sa platim nici un impozit prin intermedieri la depozitar de actiuni FP. eu as propune sa inchidem bursa in perioada asta si sa facem doar asta ca doar acolo sunt bani si ii putem face cum vrem noi pe clienti, de ce sa ne mai plangem de lichiditatea de pe BVB ca oricum nu conteaza cat timp noi o ducem bine. de ce s ane intereseze clienti cat timp ii putem pacali cum dorim noi la depozitar. incaodata sunt convins ca factori pietei de capital din romania nu ma vor dejamagi si vor amana listarea FP prin orice mijloace vor putea.

    1. Impreuna cu fosta conducere am luptat ptr ca sa puteti incasati dividende maxime si sa va mai capitalizati o vreme, asa ca faceti bine si nu intrati in panica indiferent cum va evolua cursul in primele luni dupa listare. Nu vindeti mai repede de 6 luni, si daca sunteti nevoiti faceti~o doar in fractiuni si in trepte lunare. Va vom prezenta pe site cateva strategii de vanzare propuse de mai multi experti din piata. NU VA GRABITI SA VINDETI !!!

      Listarea FP se pare ca e in grafic acum, daca nu cumva mai face ceva Lupul securist sa mai inventeze mizerii asa cum face deobicei. Cum e cu Botta , cum aintrat in CA la BVB ? cand nu a despasit 23% din actiuni......!!! dar e prieten acum ca finanteaza ziarul Bursa.......

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb