Livrările de noi proiecte de birouri din Bucureşti au totalizat 132.200 metri pătraţi în trimestrul al treilea al anului, cea mai ridicată valoare trimestrială înregistrată vreodată, ducând astfel volumul de spaţii noi finalizate în primele nouă luni la 178.200 metri pătraţi, potrivit datelor companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox. Suprafaţa proiectelor livrate în perioada ianuarie-septembrie 2021 a depăşit astfel nivelul înregistrat în întreg anul trecut, când stocul nou a fost de 155.000 metri pătraţi, conform unui comunicat remis redacţiei.
Cele mai relevante clădiri care au fost finalizate în acest interval au fost J8 Office Park (46.000 mp suprafaţă închiriabilă) în zona Expozitiei, U-Center I (32.800 mp) în centrul Bucureştiului, Globalworth Square (29.100 mp) în Floreasca - Barbu Văcărescu şi Dacia One (16.300 mp) în CBD.
Astfel, stocul modern de birouri destinat închirierii din Bucureşti a ajuns la 3,13 milioane metri pătraţi, în timp ce rata de neocupare a crescut la 14,8%, un nou record al ultimilor 5 ani. În continuare, vedem o diferenţă semnificativă între ratele de neocupare ale clădirilor de clasa A şi cele încadrate în clasa B, respectiv 12,1% pentru proprietăţile clasa A, faţă de 23,4% pentru cele de clasa B.
Activitatea de închiriere în trimestrul al treilea a avut de asemenea o evoluţie bună pe perioada verii, cu 93.900 metri pătraţi contractaţi, astfel că nivelul înregistrat la nivelul primelor 9 luni a fost de 212.900 metri pătraţi, în creştere cu 33% faţă de cel consemnat în perioada similară a anului trecut.
De remarcat nivelul cererii nete (exluzând reînnoirile de contracte existente) care au avut o pondere de 56% din totalul suprafeţei tranzacţionate, volumul menţinându-se în linie cu cel din trimestrele anterioare.
Chiriaşii din domeniile IT&C şi medical au rămas cei mai activi din punct de vedere al cererii, aceştia parafând în total 41% din volumul total tranzacţionat în trimestrul al treilea.
Având în vedere evoluţia pieţei de închiriere din primele nouă luni, dar şi proiectele care sunt în curs de negociere în prezent, ne aşteptăm ca volumul de spaţii de birouri tranzacţionat în acest an să depăşescă pragul de 300.000 metri pătraţi.
Piaţa de birouri continuă să fie atractivă atât pentru dezvoltatori, care continuă să investescă în noi clădiri în perioada următoare, cât şi pentru investitori, în condiţiile în care aceştia au achiziţionat în primele nouă luni proiecte de birouri totalizând aproape 340 milioane de euro.
Astfel, în prezent, sunt în construcţie în Bucureşti clădiri care totalizează 280.000 metri pătraţi, a căror livrare este prevăzută pentru următoarele 18-24 luni.
Oferta nouă se va reduce însă gradual, în condiţiile în care proiectele a căror finalizare este programată pentru 2022 vor aduce pe piaţă doar 138.000 metri pătraţi, adică aproape cât suprafaţa construită doar în trimestrul trei din acest an.
One Cotroceni Park (fazele I & II), @Expo by Atenor, Sema Parc, AFI Tech Park II şi Equilibrium II, sunt printre proiectele cele mai importante care sunt în prezent în construcţie.
Mădălina Cojocaru, Partner Office Agency, Cushman & Wakefield Echinox: "Gradul de utilizare al birourilor de companie începe uşor-uşor să crească în condiţiile în care în prima jumătate a anului am văzut că aproape 50% dintre angajaţi au lucrat în principal de la birou, comparativ cu 36% în perioada mai-decembrie 2020. Mai mult decât atât, un număr din ce în ce mai mare de angajaţi îşi doreşte să se întoarcă la birou cel puţin 2 zile pe săptămână. În acest context, vedem tot mai multe companii care şi-au definitivat strategiile legate de modul de lucru al angajaţilor şi implicit de modul de utilizare a spaţiilor de birouri, iar acum au început să le pună în practică, ceea ce creează mai multă predictibilitate pe piaţa de birouri".
Anul 2021 nu a venit cu modificări ale nivelul chiriilor prime, astfel că acestea s-au menţinut la 18,00-18,50 euro/mp/lună în CBD, în timp ce în centru şi în zona Floreasca-Barbu Văcărescu chiriile variază între 17,50 şi 18,00 euro/mp/lună.