CUTREMURUL DIN ITALIA MAE: Un singur român, printre dispăruţi; restul au fost identificaţi şi sunt în viaţă

Mina Irina
Ziarul BURSA #Internaţional / 29 august 2016

Cutremurul din centrul Italiei (Sursa foto: captură Youtube)

Cutremurul din centrul Italiei (Sursa foto: captură Youtube)

Actualizare 16:28 Cioloş vrea o analiză a modului în care ţara noastră va face faţă unui cutremur

Premierul Dacian Cioloş a solicitat astăzi Ministerului de Interne şi celui al Dezvoltării ca în termen de două săptămâni să prezinte o analiză a modului în care autorităţile din ţara noastră sunt pregătite la momentul de faţă să facă faţă unei astfel de catastrofe, informează surse din media.

Dacian Cioloş a declarat: "Ştiu că la nivelul ISU, în urma accidentului de la Colectiv, au fost luate anumite măsuri pentru a îmbunătăţi capacitatea de reacţie şi pentru a clarifica rolul şi responsabilităţiile. Ştiu că sunt şi programe de dotare. Aş vrea să avem şi o astfel de informare şi în guvern care să fie publică şi ştiu că MDRAP a iniţiat mai multe măsuri şi are o analiză legat de situaţia în care se află mai multe clădiri care sunt supuse mai multor riscuri într-o astfel de situaţie de catastrofă. V-aş ruga domnule Dîncu să veniţi să informaţi Guvernul care sunt măsurile care au fost luate şi ce măsuri mai putem lua până la sfârşitul mandatului pentru a progresa şi în acest domeniu".

(S.B.)

-----------

Actualizare 15:30 Iohannis: "Am cerut Guvernului implicare totală pentru ajutorarea românilor din Italia"

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, astăzi, în cartea de condoleanţe deschisă la Ambasada Italiei la Bucureşti, declarând că România şi-a arătat disponibilitatea de a oferi sprijin logistic şi că a cerut Guvernului român implicare totală pentru ajutorarea românilor afectaţi de catastrofă, potrivit unor surse din presă.

"Am exprimat condoleanţele noastre, ale României, ale românilor pentru victimele acestei catastrofe. Sunt, din păcate, sute de pierderi de vieţi omeneşti, sunt alte sute de persoane rănite. Din păcate, între aceştia se afla şi mulţi, prea mulţi români şi cu aceasta ocazie vreau să spun încă o dată condoleanţe familiilor victimelor, dar, în acelaşi timp, gândul meu se îndreaptă şi spre cei care au fost răniţi şi familiile celor răniţi. Le doresc însănătoşire grabnică" a declarat Iohannis.

Preşedintele a precizat că a cerut de la început guvernului implicare totală şi "între timp deja există o HG care stabileşte măsuri de ajutorare pentru cei loviţi de această catastrofă, pentru familiile lor".

Klaus Iohannis a spus că, la întâlnirea cu ambasadorul Italiei la Bucureşti, a reafirmat disponibilitatea părţii române de a veni cu sprijin logistic, material şi cu persoane calificate, în măsura în care se doreşte acest lucru, conform aceloraşi surse.

(L.B.)

---------

Actualizare 14:36 Cioloş: "Vom aproba un prim pachet de măsuri pentru românii afectaţi de cutremurul din Italia"

Cabinetul va adopta un prim set de măsuri de sprijin pentru cetăţenii români afectaţi de cutremurul din Italia, a anunţat astăzi premierul Dacian Cioloş, înaintea şedinţei extraordinare a Guvernului.

"Am pus pe agenda şedinţei de Guvern extraordinare de astăzi un prim pachet de măsuri de sprijin pentru românii răniţi şi afectaţi de cutremurul din Italia. (...) Avem, deci, astăzi pe agenda şedinţei o Hotărâre de Guvern pregătită de Ministerul Muncii şi de Ministerul de Externe prin care urmează să acordăm ajutoare de urgenţă pentru rudele persoanelor decedate. Totodată, vom asigura sprijin şi pentru rudele celor care se deplasează din România în Italia pentru a ajuta persoanele care au fost afectate de această catastrofă", a afirmat premierul Cioloş.

(I.S.)

----------

Actualizare 13:53 MAE: Un singur român, pe lista dispăruţilor în urma seismului din Italia

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) are în atenţie, în prezent, un singur caz pe lista persoanelor de cetăţenie română declarate dispărute în urma seismului din Italia, potrivit unui comunicat al MAE remis redacţiei.

Conform sursei citate, toate celelalte 3 persoane de cetăţenie română care figurau anterior ca fiind dispărute au fost identificate şi sunt în viaţă.

"În urma finalizării tuturor procedurilor, cele două transporturi funerare cu trupurile a 7 cetăţeni români, decedaţi în urma seismului, au pornit în cursul acestei zile către România, urmând să ajungă în ţară în dimineaţa zilei de 30 august 2016. Costurile de repatriere a trupurilor neînsufleţite au fost suportate integral de Ministerul Afacerilor Externe din Fondul special de urgenţă aflat la dispoziţia ministerului", mai precizează MAE.

Ministerul român de Externe menţionează că a luat legătura cu reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Române, în vederea facilitării intrării în ţară a transporturilor funerare.

Totodată, echipa consulară mobilă din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă a MAE şi cele două echipe consulare mobile ale Ambasadei României la Roma şi Consulatului General al României la Bologna, aflate în zonele calamitate, încă de la debutul crizei, continuă activitatea şi demersurile specifice la faţa locului până la repatrierea tuturor trupurilor neînsufleţite ale cetăţenilor români decedaţi şi până la clarificarea situaţiei persoanei de cetăţenie română declarată dispărută.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon: Ambasada României în Italia - (0039) 06 835 233 58 şi (0039) 06 835 233 56, Consulatul General al României la Bologna - (0039) 051 5872120 şi (0039) 051 5872209, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

Ministerul Afacerilor Externe transmite sincere condoleanţe familiilor cetăţenilor români care şi-au pierdut viaţa în această tragedie şi acordă în continuare întreaga asistenţă necesară.

(L.B.)

----------

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a precizat ieri seară că numărul cazurilor de cetăţeni români dispăruţi, aflate în atenţia instituţiei, este în acest moment de 4 persoane, potrivit unui comunicat de presă.

Toate celelalte persoane care figurau iniţial ca fiind dispărute au fost identificate de către echipele consulare şi sunt în viaţă.

Ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, Maria Ligor, i-a vizitat, la spital, pe toţi cetăţenii români răniţi, precum şi pe cei din zonele afectate.

De asemenea, demnitarul român a participat la ceremonia religioasă oficiată de P.S. Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei pentru victimele evenimentelor şi a avut o serie de discuţii cu autorităţile locale.

"Reprezentanţii Ambasadei României la Roma şi ai Consulatului General al României la Bologna sunt în permanentă legătură cu unităţile medicale în care sunt internaţi cei 6 cetăţeni români răniţi", se arată în comunicat.

Totodată, în urma finalizării tuturor procedurilor specifice, trupurile neînsufleţite a 7 cetăţeni români decedaţi în urma seismului vor fi repatriate, pe cale rutieră, în cursul zilei de astăzi.

Costurile de repatriere a corpurilor neînsufleţite au fost suportate integral de Ministerul Afacerilor Externe din Fondul special de urgenţă aflat la dispoziţia ministerului.

"Echipa consulară mobilă din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă a MAE şi cele două echipe consulare mobile ale Ambasadei României la Roma şi Consulatului General al României la Bologna, aflate în zonele calamitate, încă de la debutul crizei, îşi vor continua activitatea şi demersurile la faţa locului până la repatrierea tuturor corpurilor neînsufleţite ale cetăţenilor români decedaţi şi până la clarificarea situaţiei persoanelor de cetăţenie română declarate dispărute", se mai arată în sursa citată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb