CV-ul lui Ceauşescu

Cătălin Avramescu
Ziarul BURSA #Editorial / 28 august 2007

Cătălin Avramescu

Nu avea niciun rost să se certe cu oamenii aceia. S-a luat însă după nevastă: reţeta sigură a pierzaniei. A făcut scandal şi l-au condamnat la moarte. După cum s-a văzut mai pe urmă, unii dintre ei veniseră după alte lucruri, cum ar fi conturile din străinătate, dar confruntaţi cu aşa o încăpăţânare, n-au avut încotro. Nu am vreo îndoială că dacă ar fi scăpat atunci, Ceauşescu ar fi devenit un om cu greutate al tranziţiei româneşti. Ar fi fost şeful unul partid important şi ne-ar fi explicat câte blocuri s-au ridicat în anii socialismului. Ar fi fost extrem de bogat. Valentin ar fi venit cu Maybach-ul la jocurile clubului său personal, iar Nicuşor ar fi organizat, la Sibiu, festivităţile capitalei culturale europene.

Vedeţi, domnul Nicolae Cea­u­şescu s-ar fi potrivit ca o mă­nuşă regimului instaurat în această ţară după 1989. Avea "capacitate organizatorică" dovedită. Probase "abilităţi manageriale". Nu avea concurenţi la capitolul "relaţii cu publicul". Avea, pe scurt, un CV impresionant. Desigur, mai este o mică problemă - toate aces­te trăsături care, luate izolat, ar putea fi considerate drept "calităţi", converg în­tr-un centru întunecat. Întregul este, şi aici, mai mare decât suma părţilor. Sistemul pe care el îl instaurase era, în esenţa sa, unul monstruos. Dar când s-a împiedicat regimul capitalismului de carton de asemenea mărunţişuri morale?

Avem de-a face aici cu o regularitate remarcabilă. Cazul Ceauşescu a fost, desigur, o neînţelegere, o excepţie. Pentru majoritatea celorlalţi, calificările politice din anii socialismului biruitor s-au dovedit nişte atu-uri. Generalul Stănculescu a devenit ministru şi bancher. Să omori nişte tineri în stradă, la Timişoara, e o investiţie excelentă în propriul viitor, nu-i aşa? Experienţa managerială la Ape şi abilităţile de comunicare cu tineretul sunt, fără îndoială, cheia succesului Preşedintelui Iliescu. Profesorii de socialism ştiinţific şi cenzorii culturali din anii "80 au devenit, pe baza calităţilor probate, profesori universitari, rectori şi patroni de facultăţi particulare. A fi fost colonel sau informator zelos al Securităţii e cea mai sigură cale să ajungi în Parlament. După 1989, bişniţarii, proxeneţii şi jucătorii de barbut ai epocii Ceauşescu au scos de sub saltea banii şi au dat telefoane cui trebuie. Rezultatul? O cla­să politică şi o elită economică putrede până în măduva oaselor.

Mă uitam, acum ceva vreme, la o emisiune unde dl. Mădălin Voicu, unul dintre soliştii de frunte ai PSD-ului, ne dezvăluia, candid, cum o bună parte din noul grup de tineri politicieni care ajunseseră la putere proveneau de fapt dintr-un grup de băieţi de bani gata din cartierul Primăverii, care se întâlneau în jurul aceleiaşi mese de la restaurantul Select.

Situaţia cea mai scandaloasă este în Justiţie, un domeniu complet nereformat nici după 17 ani. Acolo, "experienţa" pe stil vechi a devenit, oficial, un criteriu de promovare. În oricare ţară normală, să fi fost profesor de "drept socialist" te-ar fi descalificat profesional. Să fi servit o "justiţie" precum aceea ceauşistă te-ar fi adus în faţa unei comisii de anchetă. La noi însă, aceşti oameni ne dau lecţii de drept al proprietăţii private pe toate canalele de televiziune şi parazitează toate instituţiile vieţii politice. Verificaţi, spre exemplu, CV-urile marilor "specialişti" în drept de la Curtea Constituţională. Nici unul nu are vreo publicaţie cât de cât menţionabilă la nivel internaţional. Nici unul nu are o activitate autentică de cercetare. Tot ce au făcut aceşti oameni e să dea din coate într-un sistem în care diploma de Drept se obţinea după trei ani de "apelul bocancilor" la Băneasa. Unul a fost procuror la Alexandria, altul hingher judiciar prin secuime. Un trecut de luptă aşternut frumos, în pagină, să vadă societatea ce merite au şi să le răsplătească.

Criticii unei legi a lustraţiei pretind că aceasta nu ar fi decât o "răzbunare". În plus, a trecut prea mult timp de atunci, ne asigură ei, ca să mai fie nevoie de o asemenea lege. Dar este suficient să privim atenţi pentru a vedea că fantomele trecutului sunt peste tot în jurul nostru. Ei scriu la ziar sau fac emisiuni de televiziune. Au firme de avocatură sau companii de asigurări. Sunt lideri de partid sau ambasadori. Ultimul venit, cu voia dumneavoastră, e celebrul Ani Matei. Politruc sadea, şef pe la Uniunea Asociaţiilor Studenţilor Comunişti, dl. Matei a câştigat - ţineţi-vă bine! - un concurs la Ministrul Educaţiei. Drept pentru care acum este director al Direcţiei pentru învăţământ superior. Sunt curios ce scria în CV-ul lui Ani Matei încât juriul a fost atât de impresionat. "Manager al unei organizaţii non-guvernamentale"? "Ex­perienţă în team-building"?

Legea lustraţiei este necesară nu doar ca o formă de raportare la istoria noastră comună. Este necesară mai ales ca o formă de sănătate a prezentului. Ea nu va putea înlătura un trecut regretabil, dar ne poate scuti de un viitor ridicol.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. De data asta va felcit domnule Avramescu. Personal am de multa vreme impresia ca tara asta este condusa de baieti aflati in rindul doi al PCR care erau bine pregatiti din toate puncetele de vedere in 89 si care au asteptat cu multa nerabdare un moment precum cel din 89 pt a se afirma. Cred ca viitoarele " lupte" se vor da nu cu indivizi gen Iliescu, ci baieti smecheri precum Madalin Voicu si altii. Din pacate ei se gasesc mai in toate partidele.

    articol de nota 10

    societate de nota 2 

    Nu mai e nimic de comentat.

    Un articol scris de un avorton intelectual. De ce trebuie sa critici pe toata lumea la gramada, sa negi totul ca un dobitoc, oameni care au fost nomenclaturisti ,securisti, informatori, bagatori de seama pot fi mai competenti decat avortoni ca avramescu, care nu a mancat usturoi, ci numai rahat curat ha haha

    1. amice, esti idiot, vorba lui Caragiale. Du-te la WC-ul istoriei si ai grija sa tragi apa dupa tine.

      Mesajul este adresat amicului Costel, care se remarca prin agramare si prin retard, nicidecum autorului articolului, un articol de nota 10 de altfel.

      amice, esti idiot, vorba lui Caragiale. Du-te la WC-ul istoriei si ai grija sa tragi apa dupa tine.

    Uitatii desigur ca cei care l-au executat au fost baietii cu ochii albastri care au adunat banii etc si care ii controleaza pe baietii din cartierul Primaverii. Deci oricit as fi de comunist etc etc Ceausescu nu avea nici o sansa oricum nu el contola societatea ci... securitatea.

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb