DACĂ IMPOZITUL PE SALARIU NU VA MAI FI REŢINUT LA SURSĂ Schwartz: "Vom avea o gaură importantă în buget, cel puţin în 2018"

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 20 aprilie 2017

Expertul fiscal Dan Schwartz: "Conform proiectului de modificare a Codului Fiscal, impozitul pe salariu nu va mai fi reţinut la sursă şi va fi achitat anual, pe parcursul anului următor"

Schwartz: "Impozitul pe gospodărie este nerealist, pentru că va avea implicaţii în lanţ, multiple şi majore"

Biriş: "Statul nu are capacitatea să controleze şapte milioane de contribuabili"

Sorin Constantinescu: "Dacă impozitul pe câştigul obţinut la jocurile de noroc nu va mai fi reţinut la sursă, statul va pierde enorm"

Proiectul de modificare a Codului Fiscal pare să fie din ce în ce mai controversat, ieri apărând noi informaţii legate de măsurile fiscale ce ar urma să fie adoptate din 2018.

Printre acestea, se numără cea potrivit căreia impozitul pe salariu nu va mai fi reţinut la sursă, acesta urmând să fie achitat anual de contribuabil, în anul următor celui în care a fost remunerat.

Expertul fiscal Dan Schwartz, senior partner în cadrul RSM, consideră că acest lucru va aduce o gaură importantă la buget, cel puţin în 2018. Domnia sa ne-a precizat: "Se doreşte introducerea impozitului pe gospodărie şi, în cadrul noii filozofii fiscale, se vorbeşte şi de globalizarea venitului. Veniturile din salarii vor fi egale cu veniturile brute minus contribuţiile sociale, iar impozitul aferent anului viitor se va achita pe parcursul lui 2019, astfel că vom asista la scăderi importante la buget, în anul 2018. De aceea, cei care lucrează la acest draft trebuie să indice care sunt măsurile compensatorii, pentru că sunt impozite noi introduse, cum ar fi cele pe donaţii şi pe moşteniri. Acestea ar putea constitui oarece surse pentru acoperirea găurii, dar nu sunt suficiente".

Impozitul pe gospodărie reprezintă o schimbare radicală în domeniul fiscal, este de părere domnul Schwartz, care susţine că oamenii nu vor şti cum să completeze formularele aferente, statul nu va şti cum să urmărească tot procesul, iar textul proiectului, în forma sa actuală, are multe inadvertenţe.

Cei 35.000 de consultanţi fiscali care ar urma să fie angajaţi nu există, în Camera Consiliului Fiscal fiind în total 10.000-11.000 de consultanţi, din care circa jumătate sunt activi, ne-a mai spus specialistul, menţionând că nu există oameni pregătiţi profesional pentru acest post.

Reprezentantul RSM a menţionat: "Implicaţiile vor fi sunt multiple şi majore, unele neimaginabile, legate în lanţ. Este o măsură care nu poate fi luată imediat. Trebuie analizat ani de zile dacă este posibilă implementarea cu succes a unei astfel de măsuri. La prima vedere, se complică fiscalitatea românească, obligaţiile vor fi multe şi greu de îndeplinit, iar consilierii fiscali nu există. Mi se pare o măsură cel puţin nerealistă, lipsită de noimă".

Nici impozitele aferente veniturilor din dobânzi şi nici cele din câştigurile obţinute la jocuri de noroc nu vor mai fi reţinute la sursă, potrivit draftului de proiect. Sorin Constantinescu, preşedintele Asociaţiei Organizatorilor de Cazinouri din România (AOCR), susţine că această măsură va aduce "pierderi uriaşe" la stat: "Statul va pierde enorm de mult dacă va face această mişcare. Acum, unii organizatori reţin impozitul la sursă, alţii nu, iar noi am cerut ca toate impozitele să fie reţinute, pentru că o parte dintre jucători le declară, altă parte nu. Dacă se va elimina reţinerea la sursă a impozitului pentru fiecare câştig, atunci statul va pierde enorm, pentru că jucătorii, la finalul anului, ies pe minus".

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a anunţat, ieri, într-un comunicat, că, încă de la începutul anului, Guvernul lucrează la realizarea Codului Economic, "care include Codul Fiscal, aşa cum este prevăzut în Programul de Guvernare, iar impozitul pe venit este un capitol din Codul Fiscal".

Comunicatul MFP subliniază: "În acest scop, unul dintre grupurile de lucru organizate de Ministerul Finanţelor Publice analizează conceptul referitor la administrarea impozitului pe venit, prin globalizare anuală pentru fiecare gospodărie din România. Conceptul este evaluat de către o paletă largă de specialişti, atât din partea MFP, cât şi din partea Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, a Camerei Consultanţilor Fiscali, a Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi şi a Coaliţiei pentru Dezvoltarea României.

După finalizarea analizelor şi a simulărilor necesare, proiectul Codului Economic, în care vor fi integrate toate propunerile avizate, va fi supus dezbaterii publice şi înaintat Parlamentului României".

Avocatul Gabriel Biriş, fost secretar de stat în MFP, consideră că autorii propunerii de modificare a Codului Fiscal nu s-au gândit că statul nu are capacitatea să controleze şapte milioane de contribuabili.

Specialistul a explicat, ieri, citat de News.ro, că, în prezent, există în jur de 300.000 de firme care angajează şi care reţin impozitul la sursă, pentru care controlul este oricum anevoios: "În momentul în care vom avea 7 milioane de contribuabili în loc de 300.000, au Ministerul Finanţelor, ANAF, au statul capacitatea să facă aceste controale, să urmărească? E o întrebare pe care am senzaţia că nu şi-au pus-o cei care au redactat această propunere de modificare a codului fiscal. Şi cât costă acest lucru? Din păcate, în România sunt foarte mulţi oameni care îşi duc viaţa de azi pe mâine. Nivelul veniturilor nu le permite să facă economii. În momentul în care aceşti oameni vor avea în buzunar tot salariul, este puţin probabil că nu îl vor cheltui. Anul următor va veni decizia de impunere pentru tot impozitul pe tot anul. De unde vor lua banii?" Avocatul a conchis că proiectul de modificare a Codului Fiscal, în forma sa actuală, ridică o serie întreagă de probleme. Impozitul pe gospodărie - măsura principală a iniţiativei legislative - presupune impozitarea tuturor veniturilor dintr-o gospodărie, după ce au fost deduse unele cheltuieli.

Printre alte măsuri care ar urma să fie implementate se numără dispariţia impozitului pe dividende, precum şi a celui pe veniturile medicilor.

Modificarea mecanismului de impozitare a veniturilor va fi "bine fundamentată" şi definitivată numai după consultarea specialiştilor, susţine Guvernul

Guvernul Grindeanu a precizat aseară, după închiderea ediţiei, că îşi doreşte ca modificarea mecanismului de impozitare a veniturilor realizate de persoanele fizice să fie mai întâi "bine fundamentată", să aibă în spate studii de impact şi să fie definitivată numai după consultarea specialiştilor.

Redăm, mai jos, precizările venite de la Guvern referitoare la modificarea sistemului de impozitare a veniturilor:

"Aşa cum Ministerul Finanţelor Publice a precizat în repetate rânduri, la nivelul ministerului, sunt în desfăşurare, în acest moment, consultări pe tema realizării unui nou Cod Economic, care va include o reformă a mecanismului de impozitare a veniturilor realizate de persoanele fizice. Conceptul de la care au plecat aceste consultări presupune, pe de o parte, încurajarea unor politici publice (cum ar fi sănătatea sau educaţia), prin acordarea de deductibilităţi fiscale. Pe de altă parte, scopul acestei noi abordări este combaterea evaziunii fiscale, prin încurajarea contribuabililor să ceară bonuri sau facturi fiscale, pe care să le folosească apoi pentru obţinerea deducerilor menţionate mai sus.

Interesul public pentru acest subiect este perfect justificat. Este vorba despre o amplă modificare propusă, pe care o vor resimţi cei mai mulţi români. Tocmai de aceea, ne dorim ca această măsură să fie mai întâi bine fundamentată, să aibă în spate studii de impact şi să fie definitivată numai după consultarea specialiştilor. În urma interesului public major, am decis să facem publică o formă de lucru, care poate constitui o bază de plecare a discuţiilor. Este un exerciţiu de transparenţă, care ne dorim să continue şi să fie corect înţeles. Grupul de lucru de la Ministerul Finanţelor Publice va continua să analizeze şi să aducă îmbunătăţiri proiectului, iar forma rezultată va fi supusă unei ample dezbateri publice, în urma căreia va rezulta forma finală. Guvernul şi-a propus ca aceste modificări să fie mai întâi temeinic explicate public şi apoi aplicate".

(S.A.)

Opinia Cititorului ( 17 )

  1. Modficarile par a fi propuse nu in ideea "vom fiscaliza totul" asa cum se lauda Olguta, ci pentru fentarea bugetului.

    Pentru cine lucreaza alesii nostri?. 

    1. Olguta sa tina un discurs in germana pe aceasta tema la cat e de priceputa; mai bine ar cere aplicarea cotei progresive aia cu 16, 12, 8% si doar atat; fara impozit global sau pe gospodarie si alte bazaconii...

    _Guvernul PSD decat sa faca tot felul de EXPERIMENTE care vor produce ABUREALA si ZAPACEALA [Tipic pt Romania] mai bine ar introduce COTA PROGRESIVA de IMPOZITARE aia cu _8, 12, 16% pe care voia sa o APLICE USL-ul in 2012 inainte sa se rupa.

    _Oamenii vor MASURI CLARE si LOGICE si NU MASURI INTORTOCHEATE si STUFOASE!  

    ===>asa ca GUVERNUL ar FACE BINE sa RENUNTE la  

    EXPERIMENTE!

    _In 27 de ani NE-am SATURAT de EXPERIMENTE! 

    1. Ar trebui sa ia doar asta si doar atat!

      Pai daca s-ar aplica doar masura asta ar fi OK. Dar la masurile bune se renunta usor.

    Grupul de lucru de la Ministerul Finanţelor Publice va continua să analizeze şi să aducă îmbunătăţiri proiectului, iar forma rezultată va fi supusă unei ample dezbateri publice, în urma căreia va rezulta forma finală. Guvernul şi-a propus ca aceste modificări să fie mai întâi temeinic explicate public şi apoi aplicate".

    Bla, bla, bla....... 

    Stimati "CITITORI"...va rog sa nu va pierdeti vremea in a incerca sa va dati cu parerea asupra acestui nou Cod Fiscal ce vor sa-l implementeze Guvernul Grindeanu.

    Aceasta "soparla" este aruncata pe piata ca sa ne sustraga noua atentia asupra problemelor reale cu care se confrunta economia....In loc sa discutam asupra acestor probleme....cu multa amabilitate Dragnea &Co ne-a aruncat pe piata 2 probleme : Legea salarizari Unice si acest Nou tip de impozite pe gospodarie

    Iar noi "prosti" ne zbatem,...bagati intr-o camera "obscura" sa COMENTAM.....ceea ce stim ca nu se poate realiza....iar EI se amuza de noi..... 

    1. pai da ca nu sunt in stare sa dea masuri clare si doar atat ; ei zgandare VIESPARUL!

      DECAT sa Tacem mai bine ne dam cu parerea pentru ca masurile lor NE AFECTEAZA!

      Da...intr-un fel ai dreptate..dar EI n-au lansat aceste "masuri" cu scopul de a le aplica..deoarece si ei sunt constienti ca nu le pot aplica....Cauza lansari este de a ne "sustrage " noua atentia si sa discutam mult si bine pe aceste teme....si in final sa nu discutam alte aspecte reale si prezente ale Romaniei... De ex. de ce nu discutam (au trecut deja 4 luni} de Investitii...Fonduri Europene..acele Fonduri de Dezvoltare etc.....

      Pentru ce zici tu ar trebui un Proiect de tara...cine sa-l coordoneze ?...Partidele politice ...sau ar trebui creat un BIROU al PLANIFICARII Economice ? Vezi unde se ajunge?

    Nu vreau IMPOZIT GLOBAL! Mai bine Cota PROGRESIVA

    1. Eu m-am saturat de REFORME PROASTE!

    Daca s-ar aplica doar o cota progresiva de impozitare si s-ar renunta la impozitul global sau pe gospodarie ar fi bine; eu as zice sa fie cota de 8, 12, 14%.Doar asa ar fi bine.

    Decat sa platim noi impozitul pe salariu mai bine sa se retina la sursa. Asta ne mai trebuie:sa ne TRANSFORMAM in CONTABILI. Daca impozitul pe Gospodarie e NEREALIST, atunci SA se RENUNTE la EL!

    Nu vrem sa mai fim cobai,asa cum suntem de la Revolutie pana in prezent. Vrem o Romanie bine guvernata fara masuri aiurite si fara brambureala.

    1. dute-n Piata Victoriei!

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb