Premierul României, Victor Ponta, va convoca parlamentarii într-o sesiune extraordinară dacă pe data de 27 iunie Curtea Constituţională va constata existenţa unei neconformităţi în noua lege privind votul uninominal. Domnia sa a precizat, citat de Agerpres: "Dacă, pe data de 27 iunie, Curtea Constituţională va constata că există ceva neconstituţional, imediat vom convoca o sesiune extraordinară a Parlamentului pentru a îndrepta un text pe care Curtea îl consideră neconform Constituţiei. De ce? Pentru că nu vrem să rămâ-nem cu sistemul actual pe care l-a contestat toată lumea. Singurul partid care este avantajat de sistemul actual este un partid neparlamentar care are un singur politician cunoscut şi care se remarcă prin populism, demagogie şi iresponsabilitate. Dacă PDL luptă atât de tare pentru acel partid, se pot muta la acea televiziune. Altfel, noi trebuie să schimbăm legea pentru ca cei care sunt votaţi de cetăţeni să meargă în Parlament".
Şeful Executivului a reiterat faptul că sesizarea PDL depusă la Curtea Constituţională reprezintă în opinia sa "nişte prostii juridice", afirmând că solicitarea privind des-fiinţarea celor două camere este imposibilă cât timp Constituţia prevede funcţionarea acestora şi că USL doreşte reducerea numărului parlamentarilor.
Premierul susţine: "Noi am vrut să avem 300 de parlamentari, dar asta însemna redesenarea tuturor colegiilor, ori PDL s-a opus. Proiectul de lege votat de Parlament este identic cu proiectul PDL din 2010. Deci, contestaţia lor este ridicolă. (...) Noi doar am modificat un articol din legea veche, cel care se referă la repartizarea mandatelor, şi este foarte greu să spui că e neconstituţional ceva în această modificare. Înseamnă să spui că este neconstituţională şi în cazul alegerii primarilor şi a preşedinţilor de consilii judeţene".
1. 2 tururi
(mesaj trimis de nemtalau în data de 06.06.2012, 12:13)
sint de acord cu acest uninominal dar cu precizarea ca TREBUIE al 2-lea tur daca in primul nu exista majoritate