Bugetul României este sub o presiune foarte mare, în momentul de faţă, din cauza necesităţii de a ne încadra în acel deficit de 7% agreat cu Comisia Europeană (CE), a afirmat, astăzi, vicepremierul Dan Barna, într-o conferinţă de presă dedicată aniversării a 10 ani de la listarea Fondului Proprietatea (FP) pe piaţa locală de capital, transmite Agerpres.
"Criza pandemică a pus o presiune foarte mare pe multe zone de economie, iar bugetul României în momentul de faţă este sub o presiune foarte mare datorită necesităţii de a ne încadra în acel deficit de 7% agreat cu Comisia Europeană. Şi din această perspectivă, piaţa de capital poate să fie un instrument şi un partener de care avea atâta nevoie. Lucrez în aceste zile, împreună cu echipa mea şi cu colegii din Guvern, la Planul de Reconstrucţie şi Rezilienţă pe care România îl va propune Comisiei Europene. Vorbim de 30 de miliarde de euro care vor veni în piaţa din România. Din această perspectivă, pentru a ieşi din criză în momentul în care campania de vaccinare va avea succesul scontat şi vom intra într-o logică de reconstrucţie economică, rolul Bursei din Bucureşti şi al pieţei de capital în sens mai larg este unul pe care îl văd fundamental", a spus Barna.
Potrivit acestuia, în actuala guvernare parteneriatul cu piaţa de capital reprezintă o prioritate foarte concretă.
"E nevoie ca acest Guvern să compenseze guvernarea violent anti-economie de piaţă a PSD din ultimii ani care a dat un mesaj negativ în plan internaţional, ceea ce înseamnă investitorii care se uitau la România. De-a lungul ultimilor patru ani de când sunt în politica mare am avut multe întâlniri cu investitori importanţi pe plan internaţional care îmi explicau ce oportunitate grozavă este piaţa din România, ce beneficii avem prin poziţia geografică, prin tipul de economie, mărimea ţării, prin faptul că suntem membri ai Uniunii Europene şi cum, totuşi, nu folosim aceste oportunităţi în zona pieţei de capital datorită unui fel de a vedea lucrurile rămase semnificativ în urmă. Or, această guvernare a coaliţiei actuale care conduce România vine cu un nou punct de vedere în care parteneriatul cu piaţa de capital, miza dezvoltării pieţei de capital, parteneriatul cu Bursa reprezintă o prioritate nu formală şi declarativă, ci una foarte concretă", a declarat vicepremierul Barna.
Acesta a adăugat că atât timp cât România nu transmite de la nivelul Guvernului un mesaj de susţinere reală a pieţei de capital, perspectivele economice "rămân unele limitate sau marginale legate de o oportunitate sau alta", notează sursa citată.
"În egală măsură, USR Plus, membrul din coaliţie pe care îl reprezint, a fost constant explicit în mesaj conform căruia toate restricţiile care blocau listarea companiilor publice la bursă ar trebui ridicate şi programul nostru de guvernare conţine această abordare şi vom face la nivelul coaliţiei şi la niveluri parlamentare paşii necesari nu doar pentru a elimina reglementarea lăsată moştenire de curând de PSD privind pachetele majoritate, dar şi pentru a avea cât mai multe companii listate pe bursă. Marele beneficiu este că singura hârtie de turnesol corectă care vorbeşte despre sănătatea şi realismul unei companii pe piaţă este piaţa de capital. Orice alte studii sau analize făcute de noi înşine pentru noi înşine care ne uităm în oglindă şi ne admirăm ce frumoşi suntem nu au niciun realism. Nicio companie importantă nu a ieşit prost în momentul în care a avut bună guvernanţă, transparenţă. Cât timp România nu transmite de la nivelul Guvernului un mesaj de susţinere reală a pieţei de capital, perspectivele rămân unele limitate sau marginale legate de o oportunitate sau alta", a subliniat Dan Barna.
Lansat în decembrie 2005, Fondul Proprietatea a fost creat pentru despăgubirea cetăţenilor români ale căror proprietăţi au fost confiscate de fostul regim comunist. În urma licitaţiei internaţionale anunţate în decembrie 2008, Franklin Templeton Investments a preluat oficial rolul de manager de investiţii şi administrator unic al Fondului pe 29 septembrie 2010, informează Agerpres.
Fondul este o companie de investiţii de tip închis, iar obiectivul său investiţional este maximizarea randamentelor către acţionari şi creşterea valorii activului net pe acţiune prin investiţii realizate, în principal, în acţiuni şi valori mobiliare româneşti.
FP se tranzacţionează pe Bursa de Valori Bucureşti din 25 ianuarie 2011 şi a fost listat pe segmentul Specialist Fund Market London Stock Exchange prin intermediul certificatelor de depozit ("GDR-uri") la data de 29 aprilie 2015.
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea (FP), organizează, luni, o conferinţă de presă cu ocazia a zece ani de la listarea FP pe Bursa de la Bucureşti.
1. taiati
(mesaj trimis de anonim în data de 25.01.2021, 11:35)
din salariile nesimtite din 5 cifre (de la stat) unele chiar in euro.
2. Nea' Barnica, scula mica!
(mesaj trimis de vlad tepes în data de 25.01.2021, 12:54)
Cat tupeu iti trebuie, ca sa vii cu astfel de mesaje? Adica "prietenul vostru", Cîțu imprumuta de rupe 20 de generatii de-acum incolo, iar voi, neomarxistilor va plangeti ca Bugetul e sub presiune mare? Inseamna ca voi sunteti "capabili" sa furati, mai mult decat puteti sa imprumutati! Pare un paradox, dar nu e!
2.1. Idioata incorigibila vlad tepes.... (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.01.2021, 21:06)
ia-mi scula la lupta !
2.2. Anonim cretin cu buletin! (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de vlad tepes în data de 26.01.2021, 00:47)
Pe cine???? Pe impotenta aia de scula a ta?? Mai util pt tine ar fi, daca te-ar castra cineva!
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.01.2021, 15:44)
Dupa ce au dat soc pa oferta acum vor economia deschisa.
bravo!
cauta pe youtube " Bula Imobiliara 2021 Housing Bubble 2021"
Sunt date oficiale din Banca Mondiala si Banca Internationala
o sa pun un grafic si cu bula pana la Dumnezeu din UK
semnat comenturi "cretine"
4. Cum dezumflăm ???
(mesaj trimis de anonim în data de 25.01.2021, 18:04)
80.000.000.000 € așteaptă să genereze + valoare din proiectele de atracție . Alarmă : șefi nu știu meserie. Alții.
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.01.2021, 19:02)
Presiunea este in capul tau mic fara creier. Reduceti pensiile nesimtite ale parlamentarilor si ale alesilor locali, eradicati furturile si faceti investitii credibile in tot ce aduce plus valoare mare. Imi pare rau pentru USR dar e condus de un nepriceput..
5.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.01.2021, 21:07)
Crezi ca te aude cineva ?
6. Scoateti banii, escrocilor
(mesaj trimis de Cristian în data de 25.01.2021, 21:22)
Scoateti banii, escrocilor. Dati-le la americani armamentul inapoi, sa si-l bage undeva.
Ati vrut la putere, scoateti banul...